Un om fantastic (163)

Un om fantastic (163)

0 61

6.

Cand ajunse in fata uriasului complex de cladiri de pe Wilelmstrasse 102, Thomas medita ca aceasta este opera unuia dintre cei mai neinspirati si lipsiti de talent arhitecti ai tuturor timpurilor.
Prietenul nosru pasi printr-o uriasa oarta dubla, larg deschisa. Un SS-ist cat stalpul privi rece, de la inaltimea sa, spre elegantul domn in civil. Il trimise, printr-un gest sec al mainii, spre o cabina in care se aflau rei colegi de ai sai.
Thomas Lieven intra, ridica palaria si spuse:
“Sonderfuehrer Lieven de la Abwehr Paris. Am fost citat la Reichssicherhetshauptamt.”
Hauptscharfuehrerul SS sef de tura latra:
“Heil Hitler se spune pe la noi. Cine v-a citat?”
“Herr Rechsfuehrer S si sef al Politiei Germane”, raspnse Thoas modest.
SSistul schimba culoare fetei, insfaca telefonul, spse ceva, asculta. Dupa care deveni plin de respect si inalta stima. Fu completat, in mare viteza, un bilet de intrare, stampilat si datat: Berlin, 30 mai 1944, orele 17,48.
Casa scarilor era larga, cu trepte de ciment pana la etajul intai. Dupa care urmau trepte de lemn. Coridoarele erau inguste si intunecoase. Duduiau cizme si se auze tarsait de pantofi.Aveai impresia ca mii de fiinte se misca prin acest centru al groazei.
Thomas medita, in timp ce urma pe ordonanta care il conducea: ieri ma aflam inca la Paris. Acuma sunt aici la RSHA. Eu, un cetatean pasnic, un om care uraste nazismul, serviciile secrete, violenta si minciuna. Eu, Thomas Lieven, cel care de ani buni nu mai sunt lasat in pace.
Oare voi mai parasi viu aeasta adire a cosmarurilor? Oare voi mai scapa din aceasta uriasa panza de paianjen a sortii pentru a putea relata ceea ce nimeni nu ma va crede?

“Luati loc, Sonderfuehrer”, spuse Heinrich Himmler.
Cu cateva minute mai inainte avusese loc o scurta prezentare la care luase parte si SS-Obergruppenfuehrer Kaltenbrunner, un urias cu cicatrice pe fata brutal-patrata. Acesta il examinase pe Thomas suspicios.. Kaltenbrunner detinea functia de sef al RSHA. Acuma se aflau in biroul sau doar Thomas si cu Himmler.
Totul in birou arata pompos: lambriurile, candelabrul de argint, mobilierul. Pe un perete se afla un tablou reprezentand ruinele unei cetati deasupra unei mari furtunoase.
Reichsfuehrerul SS si sef al Politiei Germane, imbracat in uniforma neagra a rangului sau, spuse:
“Deci fiti atent, Lieven: stiti ca protectorul dumneavoastra, amiralul Canaris, a fost trecut, de cateva saptamani, in rezerva. Stiti ca Abwehrul imi este acuma subordonat mie.”
Himmler ranji subtire.
“M-am ocupat putin de dosarul dumneavoastra. Stiti ce ar trebui sa fac, de fapt, cu dumneavoastra?”
“Ar trebui, de fapt, sa ma impuscati”, raspunse Thomas calm.
“Eu? Aaaaaaa … ce? Desigur, exact asta vroiam sa spun !”
Himmler sucea incolo si incoace de inelul sau masiv pentru sigilii, pe care erau incrustate semnele runice SS. Il privi pe Thomas cu raceala.
“Vreau sa va dau o sansa. O ultima sansa. Prin misiunea pe care v-o ordon va puteti reabilita in fata Fuehrerului si a poporului.”
Suna un telefon. Himmler ridica receptorul si asculta scurt. Puse receptorul la loc si spuse:
“Escadrile dusmane in zbor spre Capitala. Haideti sa coboram in adapost.”
Aceasta a fost prima faza a intrevederii. A doua se desfasura intr-un buncar la mare adancime.
Reichsfuehrerul spuse, cu coce schimbata, in timp ce fluvii de bombe revarsau moarte asupra Berlinului, iar tovarasi conationali mai putin distinsi crapau cu sutele in beciuri mai putin sigure:
“Lieven, sunteti o persoana cu vederi pacifiste. Nu ma contraziceti, stiu totul. Si de aceea veti fi de acord cu mine daca spun: aceasta groaznica baie de sange trebuie sa ia sfarsit. Noi, occidentalii, nu trebuie sa ne macelarim intre noi, in timp ce acei oameni de categorie inferioara, bolsevici din Rusia, sa rada fericiti de placere.”
Buncarul se clatina sub ploaia de bombe. Lumina se stinse. Apoi se aprinse iar. Thomas observa pe fruntea Reichsfuehrerului mici broboane de sudoare.
Himmler continua cu jumatate de glas:
“Duc o lupta grea. O imensa raspundere imi apasa pe umeri. Nimeni nu ma ajuta. Eu insumi trebuie sa iau toate deciziile. Singur.”
Eu, eu, eu, isi spuse Thomas. Dar Hitler? Si Goebbels? Si toti ceilalti? Pesemne domnul de fata vrea sa-si pregateasca un final separat.
“In mod normal ar trebui sa va scurtam, in calitatea dumneavoastra de tradator, cu un cap. Dar eu vreau sa ma folosesc de dumneavoastra. Si ma voi folosi. Sunteti cel mai bun pe care l-am putut gasi.”
Din nou cazura bombe. Fata lui Himmler era ca ceara.
“Cunoasteti toate trecatorile spre Spania. Cunoasteti si potecile contrabandistilor spre Portugalia, nu-I asa?”
“Da”, spuse Thomas.
“Bun. Veti primi toate imputernicirile. Va daruiesc si libertatea, dar cu o conditie: sa ajunga la Lisabona, intreaga si nevatamata, o anumita persoana. Sunteti bancher, nu-i asa? Cu dumneavoastra se pot discuta afaceri – nu?”
“Depinde”, spuse Thomas.
Si medita: deci asta era. Portughezii au rupt relatiile diplomatice cu Germania. Spaniolii nu mai permit nemtilor intrarea in tara lor. Se poate intra numai ilegal. Deci asta e. Buzele lui Thomas erau uscate. Incepuse sa transpire. Nu sunt un erou, gandi el. Nu sunt de nicio culoare un erou. Mi-e frica. Dar daca acest criminal crede ca-l voi scoate din tara pe el – sau vreo ruda de-a lui – sau prieten
In vocea lui Himmler suna amenintare cand continua, dupa mica pauza:
“Asa, asa, puneti conditii ! Despre ce este vorba?”
“Cine este acel om”, spuse Thomas incet.
Himmler raspunse:
“Acel om va va fi fara indoiala simpatic. Se numeste Wolfgang Lenbach si are acte excelente pe acest nume. In realitate il cheama Henry Booth si este locotenent-colonel britanic. Se cunoaste personal cu Churchill si Montgomery. A condus in Norvegia un commando. Acolo l-am capturat …”

(va urma)

Dan Bota

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.