Un om fantastic (154)
Thomas isi petrecea seara de 23 martie 1944 la o mare sindrofie organizata de un prieten de afaceri. Tocmai se plicisea de moarte. Dar asta se intampla pana in momentul in care aparu o dama intr-o rochie de seara verde. Thomas gasi deodata petrecerea al naibii de interesanta.
Dama in verde parea sa aiba in jur de 28 de ani. Parul blond era strans intr-un coc deasupra capului. Avea ochi castanii. Semana grozav cu actrita Grace Kelly.
Cne e dama?”, isi intreba Thomas gazda.
Aceasta ii spse.Vera, printesa de C. – asa o vom numi pe dama. Penru ca ea mai traieste inca si se bucura de simatia noastra. De aceea nu-i vom dezvalui adevaratul nume.
Gazda continua:
“Origine germana straveche si nobila. Inrudita cu casele regale din toata Europa, cu batranul Wilhelm, cu Windsor, cu contele de Paris, cu – ce sa-i mai stiu eu pe toti astia !”
“Vreti sa fiti atat de amabil si sa ma prezentati?”, intreba Thomas.
Gazda fu atat de amabila.
Printesa insa nu. Thomas nu mai intalnise inca un subiect atat de respingator, rece si arogant.
Thomas dadu drumul tuturor artificiilor sarmului sau. Printesa privea prin el, zambea mecanic si, dupa unul dintre cele mai reusite bancuri ale eroului nistru, spuse:
“Despre ce a fost vorba adineauri, domnule – aaa – Lieven?”
O asemenea atitudine il incita pe Thomas. Ii placea persoana. Il durea in cot de originea ei aristocrata. Nu avea ambitii de snob. Nu avea nevoie de o printesa in colectia sa. Aici era vorba de persoana. Persoana il atragea.
AQsa incat se osteni in continuare. Intreba daca nu ar fi posibila o revedere. La Opera… sau o cina in doi …:
“Imi place sa gatesc. Se spune ca ma pricep. Imi permiteti sa gatesc pentru dumneavoastra? Poate maine?”
“Din pacate nu se poate. Saptamana aceasta ma voi afla in fiecare seara la domnul Lakuleit. Il cunoasteti?”
“Lakuleit?”
Oare unde si cand auzise Thomas numele acesta? Unde?
“Nu, nu-l cunosc pe fericitul pentru care dispuneti de atata timp.”
Prietenul nostru renunta pana la urma.N-avea sens sa insiste. Pur si simplu n-avea sens. Parasi indispus petrecerea printre primii.
A treia zi de la intamplare se pomeni sunat la telefon de catre aroganta printesa. Aceasta ruga sa fie scuzata pentru purtarea rece de la petrecere. Aflase de la gazda, dupa plecarea lui, ca este din Berlin si ca are o mica banca la Paris.
Aici trebuie sa aratam ca gazda petrecerii il stia pe Thomas doar ca bancher. Nimeni din Paris, inafara celor implicati direct, nu-I cunosteau activitatea de agent.
Thomas o auzi pe printesa in receptor:
“…v-am spus cate ceva despre domnul Lakuleit. Imaginati-va, si el este berlinez. De fapt s-a nascut la Koenigsberg … dar apoi … Mi-ati spus ca va place sa gatiti, iar lui i-a venit o idee amuzanta: va invita sa preparati niste perisoare ca la Koenigsberg … Aici nu stie nimeni sa faca asa ceva…Veniti maine seara la noi. Adica, vreau sa spun, la domnul Lakuleit …”
Prietenul nostru accepta. Dupa care incepu sa-si stoarca creierii.
Lakuleit …Lakuleit…
Oare de unde cunosc eu numele acesta?
Thomas ceru informatii de la colonelul Werthe.Acestea nu il multumira.
Oscar Lakuleit era asociat unic al firmei ‘Intercommerciale SA’ din Paris. Aceasta firma primise de la BDK Bevollmaechtigten fuer das Kraftfahrzeugwesen – Imputernicitul pentru mijloace de transport auto) din cadrul OKW comanda sa achizitioneze in Franta masini la mana a doua, pentru Wehrmacht. Un om capabil, Lakuleit acesta ! La Berlin fusese un parlit de proprietar de garaj. Acuma avea bani. O gramada de bani …
Lakuleit …Lakuleit… Oare in ce imprejurari mai auzise Thomas numele acesta?
(va urma)
Dan Bota
