Un om fantastic ( 151 )
9.
Nanette, frumoasa camerista bruneta, ii ajuta, cu un zambet plin de devotament, dragului ei stapan sa imbrace pardesiul din par de camila. Thomas Lieven isi privi ceasul. Acesta arata orele 16,30 ale zilei de 29 septembrie 1942.
Thomas privi pe fereastra.
“Crezi ca va mai fi ceata astazi, frumoasa copila?”
“Nu, domnule, nu cred ,,,”
“Sa ramana asa, senin. Si atunci cativa domni isi vor petrece seara si noaptea la mititica.”
“Pardon, monsieur?”
“Nimic, Nanette, nimic. Tocmai pun la cale o mica intrecere, pe care as vrea sa o castig.”
Thomas pusese Intr-adevar la cale o intrecere – si acum trebuia sa participe. Pusese in miscare o avalansa – si acuma trebuia sa fie al naibii de atent ca aceasta sa nu-l prinda sub ea.Caci tocmai se pregatea sa plece spre SD Paris, in Avenue Foch, la Sturmbannfuehrerul Eicher …
Operatiunea, la al carei final Thomas spera sa asiste ca invingator, incepuse cu 24 de ore mai inainte. Colonelul Werthe expediase prin telex, intr-o sincera si reala incercare de a-I salva viata traznitului sau Sonderfuehrer, un lung raport adresat amiralului Canaris.
Caruntul sef al Abwehrului aparuse o ora mai tarziu la o intrevedere de circa 60 de minute la Heinrich Himmler. Avea sa-I aduca vesti proaste acestui Reichsfuehrer SS si sef al Politiei Germane …
“Voi lovi fara crutare”, se agita Heinrich Himmler.
O comisie speciala, compusa din inalti demnitari SS, isi incepu activitatea pe 28 septembrie 1943, la orele 18,30. Trei dintre membrii comisiei zburara inca in aceeasi noapte la Bucuresti, via Viena.
Acestia arestara, pe 29 septembrie, la orele 7,15, pe aeroportul Bucuresti-Baneasa, un curier SD care tocmai se imbarca pentru Berlin – se numea Unterscharfuehrer Anton Linser. In voluminosul sau bagaj se aflau si cateva GEKADOS, care fura deschise. Se descoperira carti de credit destinate Romaniei in valoare de doua milioane si jumatate de marci.
Cei trei inalti ofiteri SS isi facura aparitia, pe la orele 8,30, in birourile SD-Bucuresti, birouri situate intr-o aripa mai dosnica a cladirii ambasadei germane de pe Calea Victoriei. Se descoperira cantitati imense de ludovici de aur si de carti de credit. Se operara doua arestari.
Pe aeroportulBerlin-Staaken ateriza in data de 29 septembrie 1943, la orele 13,50, avionul postal de la Bucuresti. Membri ai comisiei speciale arestara un anume Untersturmfuehrer Walter Hausmann, care se interesa, plin de neliniste si foarte nervos, la echipajul avionului, unde este curierul de la Bucuresti. Hausmann ceda dupa un scurt interogatoriu si recunoscucomplicitatea la afacerea cu carti de credit. Dadu in vileag numele a patru inalti demnitari SD care actionau la Berlin. La orele 14,00 se aflau cu totii in spatele gratiilor.
“In cazul acesta putem merge linistiti sa pranzim”, ii spuse Thomas, la Paris, colonelului Werthe.
Se aflau in fata unui telex prin care amiralul Canaris ii tinea la curent cu desfasurarea evenimentelorAmiralul trimetea vestile din ora in ora.
“ Se pare ca ai bafta, afurisitule”, spuse Werthe zambind.
Thomas batu in lemn.
“Nu ma deochea. Cand au plecat din Berlin domnii care urmeaza sa taie si sa spanzure pe aici?”
“Acum o jumatate de ora. Un judecator SS si doi consilieri de razboi. Ar trebui sa ajunga intre orele 16,30 si 17,00.”
Asa ca, pe la orele 16,30, Thomas se lasa ajutat de catre frumoasa Nanette sa-si imbrace pardesiul din par de camila. Iesind in strada inalta o ruga: Doamne, fa sa nu fie ceata ! Daca este ceata, atunci cei trei anchetatori nu pot ateriza. Iar razbunarea mea, in ce-i priveste pe nenorocitii aceia de caini din Avenue Foch, cei care aproape ca m-au omorat in batai, n-ar fi deplina …
SD-Fuehrerii din Avenue Foch il intampinara pe Thomas severi si seriosi. Thomas observa in sinea sa: astia nu stiu nimic, habar n-au ce ii asteapta. ‘Reichsheini’ nu i-a avertizat.
Sturmbannfuehrerul Eicher, cel rosu la fata, si palidul sau adjutant Friz Winter il intampinara pe Thomas hotarat si cocis. Se comportara a unii dintre acei generali si ofiteri, membri ai cosiliilor de razoi, care, pentru cate un fleac, se grabeau sa condamne la moarte soldatii germani. Generalii si ofterii acestia obisnuiau sa apara iainte de executare sentintei pentru a explica celui condamnat, hotarat si concis, de ce este ineviabila impuscarea lui.
Asemenea cuvinte gasira acuma si domnii Eicher si Winter pentru Thomas Lieven, care sedea in fata lor, picior peste picior, intr-un costum fresco gri – camasa alba, cravata neagra, pantofi si ciorapi negri.
Eicher: “Uitati cum se pune problema, Lieven. Personal nu avem nimic cu dumneavoastra. Din contra. Imi place ca ati avut curajul sa veniti aici. Dar este vorba despre comunitate, despre Reich.”
Winter: “Zambiti, zambiti, Lieven. Va va pieri zambetul in fata Consiliului de Razboi.”
Eicher: “Legal este tot ce sta in slujba poporului german. Ilegal este tot ce ii dauneaza. Iar dumneavoastra ati lezat interesele poporului german. Doresc sa intelegeti asta …”
Thomas interveni politicos:
“Pot sa va intreb ceva? E intr-adevar cinci fara zece sau ceasul meu a ramas in urma?”
In privirea pe care i-o arunca Eicher se citea si ura, dar si admiratie.
“De ce nu ati vrut sa ramaneti un om cumsecade si sa fi venit sa lucrati la noi? Acuma ati fi putut fi Sturmbannfuehrer, cel putin. Ceasul va merge bine.”
Thomas se ridica, o lua agale spre fereastra si privi in jos spre o gradina bantuita de toamna si in sus spre un cer colorat de toamna. Nici urma de ceata.
“Expliati-mi, va rog, cum de mi-ati descoperit cacialmaua”, dori Thomas sa stie.
(va urma)
Dan Bota
