Un martir exotic: Liviu Cornel Babes
Cornel Liviu Babes, inginerul brasovean care isi dadea foc pe partia Bradul in data de 2 martie 1989, nu banuia pe-atunci ca gestul sau avea sa fie catalogat peste ani drept exotic. Atribut rezervat de regula peisajelor din vederile cu insule indepartate, culori tipatoare si animale neobisnuite. Nici chiar decorul Poienii Brasov in care s-a produs, acum 19 ani, cumplitul incident, nu se preteaza unei astfel de descrieri.
Si totusi, gestul disperat al brasoveanului Babes, caruia i se pot gasi zeci de alte atribute din sfera morala sau a socialului extrem, a fost calificat drept exotic. Poate ca aprecierea ar trebui sa ne ingrijoreze, eventual sa ne zgandare neplacut urechea patriota, daca n-ar veni din partea unui personaj cu proprietatea cuvintelor cum este Cristian Tudor Popescu. Poate cel mai complet ziarist din peisajul mediatic romanesc s-a aflat saptamana trecuta la Brasov, cu ocazia lansarii volumului „Martirul”, al scriitorului local Mircea Brenciu. CTP a venit insotit de un alt mare nume al presei, Emil Hurezeanu. Amandoi au rostit cateva cuvinte care au descris sacrificiul lui Babes in termeni pentru gasirea carora altii scriu carti intregi. Hurezeanu a comparat autodafe-ul lui Babes cu sinuciderea cetateanului ceh Jan Palach, care isi punea capat zilelor in clipa in care tancurile rusesti ii cotropeau tara. Fostul oponent la comunismului pe calea undelor a pomenit chiar de gratuitatea acestor gesturi, care nu schimba nimic in ordinea naturala a lucrurilor si care au insemnatate doar daca sunt receptate corect de memoria colectiva.
Ajungem astfel la exotismul faptei lui Babes. Care masoara, in ochii lui Tudor Popescu, diferenta tipatoare dintre complicitatea rusinoasa cu comunismul, in care ne balaceam noi cestilalti, si singularitatea incapatanarii unui om care n-a mai suportat sa imparta aceeasi minciuna cu semenii sai.
Daca, la prima sedinta de partid din martie 1989, moartea lui Babes ar fi fost taxata drept „exotica”, epitetul ar fi fost doar o invectiva proletara nascocita de mintea putina a ideologilor comunisti, preocupati sa infiereze comportamentul antisocial al lui Babes si caracterul sau dusmanos. Dar zisa, precisa si eficace ca o lama de bisturiu, apartine CTP-ului, si ne parvine in martie 2008. Ceea ce o face cu atat mai dureroasa si mai rusinoasa pentru cei care i-am supravietuit lui Babes. Torta vie de pe partia Bradu ramane pentru posteritate un ciudat si un dezaxat. Un exotic.
Asta o fi si motivul pentru care, la comemorarea lui participa in fiecare an doar o mana de oameni. Nevasta, novembristii din 89 si fostii detinuti politic. Doar ei se aduna, pe 2 martie, la troita din josul partiei, si-si amintesc cum Babes isi agatase de gat o pancarta pe care se putea citi, printre flacari, „Stop Murder. Brasov = Auschwitz”.
A, mai sunt si oficialitatile orasului. Dar astea urca in Poiana doar pe 3 martie, pentru ca 2 pica in week-end, dedicat unor preocupari mai exotice chiar si decat bietul Babes.
