Un fotbalist brașovean, transferat în Italia, la Lecce

Un fotbalist brașovean, transferat în Italia, la Lecce

0 56

Tânărul atacant braşovean Rareş Burnete, de la SR Brașov, a semnat cu formaţia italiană US Lecce, unde director sportiv este Pantaleo Corvino, cel care l-a transferat şi pe Ianis Hagi la Fiorentina.

Ne bucurăm că echipe din campionate puternice ale Eurpei se interesează de jucătorii noştri. Rareş a fost împrumutat la Lecce, cu opţiune obligatorie de cumpărare în vara anului 2021. Îi mulţumim lui Rareş şi îi urăm succes la noua echipă. După activarea transferului definitiv, cubul SR Braşov va încasa suma proporţională perioadei în care Rareş a fost legitimat. Le mulţumesc tuturor antrenorilor care s-au ocupat de Rareş Burnete până în acest moment şi familiei lui, pentru că a avut încredere în noi”, a declarat Ciprian Jurubescu, managerul general al SR Braşov.

Mă bucur că s-a realizat acest transfer. Este un pas înainte în cariera mea. Aştept cu nerăbdare să ajung în Ialia şi să încep munca la noua mea echipă. Sunt fericit că am avut şi şansa de a juca la SR Braşov. Mi s-a îndeplinit un vis din copilărie. Le mulţumesc profesorilor care au avut grijă de mine până acum şi le promit că nu îi voi dezamăgi”, a menţionat Rareş Burnete.

În această săptămână, Rareş Burnete este la lotul naţional U17 al României. După incheierea acţiunii, el va pleca în Italia şi va intra în programul formaţiei US Lecce.

D.D.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.