Uite popa, nu e popa! Ba este, ba nu este Brexit!

Uite popa, nu e popa! Ba este, ba nu este Brexit!

0 183

Democrația, ca principiu, ne asigură o metodă corectă de rezolvare pașnică și civilizată a conflictelor și părerilor diferite, iar noțiunea de Stat de drept asigură, cel puțin în teorie, că autoritatea politică și guvernanții se conformează în întregime deciziilor cetățenilor. 

Un avantaj esențial al candidaturii independente este comunicarea directă dintre candidat și cetățeni. Candidatul și cetățenii pot demara și menține o conversație, o relație și un dialog care nu există și nici nu poate exista între cetățeni și partide politice sau între cetățeni și candidații de pe listele partidelor politice. În acest spirit, citim cu atenție mesajele pe care ni le trimiteți și comentariile.
Un subiect care vă preocupă, la fel ca și pe mine, este Brexitul și situația incertă cu care ne confruntăm. Subiectul acesta e relevant și face parte din pachetul de valori pe care le urmăresc și în care cred: democrația și statul de drept.
În consecință, la rugămintea unora dintre dvs., vă ofer o scurtă opinie privind Brexitul, formulată exclusiv pe această perspectivă: mă întreb dacă nu cumva aceste tergiversări, evidente și intenționate, care se fac pe ambele părți ale Canalului Mânecii, constituie un caz de corupție politică la nivel înalt? Există argumente logice și convingătoare în sprijinul acestei percepții. Când cetățenii participă un referendum, politicienii trebuie să accepte rezultatul referendumului, fie că le place, fie că nu și trebuie să-l pună în aplicare imediat.

Conservatorii au promis britanicilor că vor organiza un referendum cu scopul de a determina dacă britanicii mai doresc să facă parte din Uniunea Europeana sau nu. Au promis, de asemenea, că vor acționa în conformitate cu rezultatul referendumului. Din iunie 2016, când a avut loc referendumul, au trecut aproape trei ani și politicienii încă nu au făcut-o și nu respectă voința britanicilor.
Românii se plângeau în ultimii ani că inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției și de protejare a căsătoriei în Constituție a fost politizată. Se poate spune că britanicii și occidentalii au făcut același lucru cu referendumul pentru Brexit din 2016.
Laburiștii britanici, de exemplu, încă speră să devină majoritari în Parlament, ca să organizeze un al doilea referendum care să anuleze rezultatul primului referendum.
În jurisprudența anglo-saxonă există un principiu juridic care e exprimat în cuvintele „justice delayed is justice denied”, probabil o maximă rămasă de la romani. Adică „dreptatea făcută cu întârziere nu este dreptate”.

Ne întrebați, vă răspundem: despre Brexit

Politicienii britanici amână și refuză negocieri serioase cu occidentalii pentru un scop clar: să obțină concesii maxime din partea Uniunii Europene. Iar, la rândul lor, liderii Uniunii Europene amâna ori refuză negocieri serioase cu speranța că britanicii se vor sătura de Brexit, vor organiza un al doilea referendum care va decide rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană și că Marea Britanie va rămâne în Uniunea Europeană.

Aceste jocuri politice nu sunt compatibile cu democrația și nici cu statul de drept. Nu sunt compatibile nici cu moralitatea și integritatea.
Democrația, ca principiu, ne asigură o metodă corectă de rezolvare pașnică și civilizată a conflictelor și părerilor diferite, iar noțiunea de Stat de drept asigură, cel puțin în teorie, că autoritatea politică și guvernanții se conformează în întregime deciziilor cetățenilor.
În opinia mea, orice derogare de la aceste principii poate fi etichetată, pe bună dreptate, ca o formă de corupție politică. Ceea ce ne aduce în România. Toamna lui 2018 a fost un asalt împotriva democrației române și a statului de drept.
Eforturile făcute de clasa politică, de la un capăt la altul al spectrului politic, de a împiedica organizarea unui referendum corect și liber, dovedesc acest lucru.
Într-o democrație și un stat de drept e inacceptabil ca guvernanții să boicoteze o acțiune constituțională inițiată de cetățeni. Ori să facă tot ce pot, fie prin tergiversări intenționate și fără rost, fie prin declarații incompatibile cu mandatele constituționale, pentru a-i împiedica pe cetățeni să-și exercite drepturile constituționale.
La fel și chemarea la boicot. Guvernații și cei care constituie clasa politică au, dimpotrivă, obligația să fie un model pentru cetățeni printr-un comportament civic și politic responsabil, inclusiv prin facilitarea exercitării de către cetățeni a drepturilor lor civile.

Brexitul are deja consecințe. Atât pentru britanici, cât și pentru europeni. Dar nimănui nu pare să-i pese.
Clasa politică de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii pretinde că totul e în regula. Dar nu e. Britanicii au dreptul de a li se împlini dorința. Iar europenii au dreptul la eliminarea confuziei în preajma alegerilor europarlamentare.
Nici măcar nu știm dacă britanicii vor organiza alegeri europarlamentare. Dacă da, locurile alocate României și altor țări în Parlamentul European vor scădea.
PETER COSTEA

(candidat independent la alegerile europarlamentare)

Sursa: Ion Coja

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.