UE crapă, iar naţionaliştii români „de serviciu” plâng de grija ei
Partidele hăis-cea, produsul cu două capete al laboratoarelor
Când vorbesc despre naţionalişti creştini mă refer în primul rând la partide şi în al doilea la persoane, fie din interiorul acestora, sau din afara lor. În ceea ce priveşte partidele, România este singura ţară europeană în care nu există un pol REAL conservator, naţionalist şi creştin, care să ofere alegătorilor alternativa. Avem în schimb şi continuă să apară multe grupuri şi grupuscule, înscrise ca partid şi care se revendică naţionaliste şi creştine. Dincolo de anumite probleme cu datele personale şi traseul anterior ale celor conduc aceste formulări politice, cea mai flagrantă fractură de logică politică este cea relevată chiar în titlu. 
Nu poţi susţine în programul tău – dau un exemplu concret fără a nominaliza formaţiunea – sanctitatea vieţii (deci politici anti-avort), suveranitatea naţională a României, familia normală, fundamentul creştin al Europei, şi în acelaşi timp că trebuie să avem mai mult UE. Sau poţi dar atunci înseamnă fie că eşti un produs al unor laboratoare interne sau/şi externe, ori o construcţie oportunist jalnic, căruia puţin îi pasă de naţiune şi care vrea să se caţere pe acest val internaţional. Dar despre aceste partide mai pe larg într-o altă analiză.
Românul hăis-cea, sau nobilele sentimente se nasc din „euro”
Dacă vorbim despre persoane, nu neapărat implicate politic, care susţin în spaţiul public aceeaşi pereche de direcţii opuse, este vorba în cazul celor mai mulţi de „luminări” politice născute din „ordinul de zi pe unitate”, sau din interese, căci, spunea ultimii, în sprijinul opţiunii pro-UE: Mai mulţi de aici am derulat afaceri şi vom mai deschide şi altele pe bani europeni. Nu pe bani din altă parte.
Alţii sunt prinşi în formule civice alimentate şi ele copios pe direcţia externă, fie de la Bruxel, fie direct de la Soros, sau alţi „luminaţi” membri ai mafiei globaliste. Să nu uităm alimentări similare pentru „proiecte” pe zonele culturală şi ştiinţifică, mai puţin sau aproape de loc cu rezultate notabile, care să crească potenţialul şi produsele de calitate ale zonelor, ci ca să mulţumească o parte din intelectualitatea avidă de mai bine. În fine, avem personajele bine înfipte în norul dens al sentimentelor şi resentimentelor, care nu reuşesc să iasă la lumina logicii interesului naţional real, sau habarniştii care pur şi simplu nu ştiu şi nu înţeleg.
Uniunea Europeană crapă accelerat şi sigur
În comunism, cel mai crunt şi terifiant sentiment era că acesta e nepieritor, că el nu se va termina, ci se va întinde, va cuprinde tot pământul, va fi viitorul. Şi totuşi s-a dus. S-a dus pentru a fi înlocuit, din aceleaşi „laboratoare centrale” cu UE, alt proiect de imperiu continental ce urma să se dizolve rapid în cel global – vezi deschiderea graniţelor, migraţia masivă, amestecarea raselor, „Agenda 21” şi „Agenda 30” ale ONU.
Dar iată că, din motive care nu ţin de proiectanţii Centrului, un lucru ce părea la fel de etern ca şi comunismul se dovedeşte mult mai perisabil decât acesta. Iată-le pe cele mai importante.
Migraţia masivă – Islamizarea
Migraţia masivă a trezit o parte din populaţiile occidentale, le-a alertat şi pus în poziţie de opoziţie pe cele centrale şi răsăritene. Din nefericire pentru vestici, în cele mai multe dintre cazuri fenomenul islamizării statelor lor este unul ireversibil, cu concretizare în 20-25 de ani, în cazul acceptării migraţiei „ordonate şi sigure”, sau de 40-50 de ani pe un traseu cu migraţie redusă, dar cu diferenţele de demografie dintre autohtonii şi migratorii deja aşezaţi în aceste state.
Mişcările de revoltă ale populaţiilor, de tipul „vestelor glabene”
Stimulate de migraţie, de reducerea veniturilor, de atacul puternic la şi de subţierea clasei mijlocii, coloana vertebrală a societăţilor capitaliste anterioare, de polarizarea tot mai accentuată a bogăţiei şi de amprenta tot mai vizibilă a mafiei globaliste în activitatea guvernelor naţionale, populaţiile din statele vestice au intrat deja – ca în cazul Franţei – sau sunt foarte aproape de o revoltă generalizată.
Starea de profundă nemulţumire faţă de oligarhie – cu adresă clară spre UE – şi de revoltă se concretiează pe două direcţii: cea politică, cu susţinerea masivă a unor partide de factură naţionalistă –Italia -, sau prin insurecţia stradală – Franţa.
Dar lovituri puternice vin chiar de acolo de unde nimeni nu se aştepta. În urmă cu doar câteva zile, Alternativa pentru Germania, al treilea partid ca reprezentare în parlament, dar al doilea ca popularitate, a decis în congresul ţinut la Riesa că dacă UE nu se reformează profund, va cere Germaniei ieşirea din uniune sau dizolvarea acesteia. Este, în plan politic, poate cea mai puternică lovitură dată UE.
Coeziune, fraternitate, unitate, egalitate zero între statele UE
Construită nu pentru a asigura o armonizare şi armonie între statele europene, ci pentru a folosi scopului globalist, şi lăsată pe mâna unor birocraţi limitaţi, la rândul lor în slujbaşi fără conştiinţă ai aceloraşi „stăpâni ai inelelor”, uniunea nu s-a preocupat de acest lucru, ci de îngrădirea cât mai aprigă a omului şi a statelor componente în ţarcul desemnat de cei de mai sus, lipsirea lor de libertate, iniţiativă, personalitate. În acest ţarc/lagăr, evident, cei mai tari au profitat de cei mai slabi, iar acest lucru s-a făcut atât prin intermediul supranaţionalelor cât şi al statelor de care acestea aparţineau ca origine şi care s-au pus în slujba lor.
În nouă eră de guvernare economică post-liberală, UE este un dinozaur bolnav, greoi şi neputincios
Politica lui Trump, combinată cu puternica creştere economică a unor state, înseamnă decesul multilateralismului internaţional şi trecerea de la unipolar la multipolar. Refuzul lui Donald de a mai veni la Davos este o ultimă lovitură în acest sens. Mitul unei economii mondiale organizate, cu reguli adoptate în comun, se prăbuşeşte, noua sferă economică mondială este una în care fiecare ţară îşi pune la vedere armele economice în serviciul propriilor interese. În acest nou context economic mondial, UE, cu sistemul său instituţional extrem de rigid, blocat în ideologia anilor 80-90, greoaie, lentă, ineficientă, este perdantă din start. Statele componente încep să înţeleagă că doar singure se pot salva, altfel riscând să se scufunde cu acest Titanic. Dar despre acest nou model economic mai pe larg în altă analiză.
