Ucigasul din puscarie a fost audiat

Ucigasul din puscarie a fost audiat

0 406

La Lunca Calnicului, unde a trait pana la 12 ani, criminalul Mihai Catalin Szasz este cunoscut drept un derbedeu precoce. Vecinii si profesorii nu isi aduc aminte cu placere de tanarul de 22 de ani care l-a sugrumat, in noaptea de sambata spre duminica, intr-o celula din Penitenciarul Codlea, pe taximetristul ucigas Ionut George Nicolae.
Provenit dintr-o familie destramata, Catalin Szasz parea promis de mic unei cariere infractionale. La scoala nici macar la purtare nu a reusit sa ia mai mult de nota sapte. La 15 ani avea deja politia pe urme, dupa ce sterpelise masina tatalui sau si se angajase intr-o cursa nebuna pe DN11, fara sa aiba carnet de conducere. Pe numele sau exista deja cel putin trei dosare penale: pentru talharie, pentru falsificare de moneda si pentru tentativa de evadare. Pedepsele s-au contopit si au rezultat 8 ani de inchisoare, din care trebuia sa ispaseasca 5 ani si patru luni. Eventuala condamnare pentru crima ii va modifica din nou cazierul.
Szasz a fost infatisat ieri procurilor pentru audieri. Ucigasul lui Ionut Nicolae, fostul sau coleg de celula, a povestit si in fata ziaristilor detaliile sugrumarii taximetristului care a macelarit, la randul sau, doua tinere pentru bani. Catalin Szasz continua sa sustina ca uciderea lui Ionut a fost un accident pornit din joaca, devenit apoi un act ireversibil de teama ca Ionut, mai voinic decat el, sa nu-l omoare daca ar fi scapat din stransoare. Avocatul care il apara din oficiu va incerca sa sustina legitima aparare in pledoaria in favoarea clientului sau.
In timp ce Szasz isi cerea scuze familiei Nicolae pentru ca le-a ucis fiul, acesta era inmormantat in cimitirul Bisericii Sf. Treime din Scheii Brasovului. Slujba s-a tinut in capela lacasului de cult, pentru ca preotul paroh nu a permis ca trupul neinsufletit al lui Ionut Nicolae sa fie adus in biserica. La inmormantare a participat extrem de putina lume; doar parintii si cativa membri ai familiei au venit sa-si ia adio de la ucigasul Madalinei Motruna si Vasilicai Mihai, cele doua tinere care i-au cazut victime.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.