TVA rambursat cu sprijinul FMI

TVA rambursat cu sprijinul FMI

0 202

Producatorii romani sunt in situatia de a nu mai putea prelua comenzi la export deoarece nu au suficiente lichiditati pentru a continua productia, una dintre cauze fiind plata cu intarziere a datoriilor statului catre firmele private, a declarat joi, in exclusivitate pentru AGERPRES, presedintele Federatiei Patronale din Industria Usoara (FEPAIUS), Maria Grapini. Presedintele FEPAIUS a explicat membrilor misiunii Fondului Monetar International, prezenti la Bucuresti, ca exportatorii recupereaza cu greutate TVA, iar pentru a exporta un produs sunt necesare importuri de materii prime care trebuie platite imediat, in timp ce contravaloarea exporturilor este incasata dupa circa 90 de zile.
Maria Grapini a mai semnalat echipei FMI ca exista in continuare importante arierate in industria usoara.
„Consideram ca nu este reala declaratia Ministerului Finantelor Publice cu privire la arierate. Firmele din domeniu s-au plans ca au probleme la incasare, atat in ceea ce priveste companiile care au contracte directe cu statul, cat si cele care sunt sub furnizori”, a spus Grapini.
Decontarea intre stat si firmele private nu este la zi nici in ceea ce priveste recuperarea TVA, motiv pentru care Maria Grapini a solicitat sprijinul FMI pentru ca si in Romania sa se aplice legislatia europeana privind efectuarea platilor la 30 de zile.
„Cei de la FMI afla o anumita situatie de la ministere si o alta atunci cand se intalnesc cu reprezentantii patronatelor de ramura”, a spus seful FEPAIUS.
Maria Grapini a mai subliniat ca rambursarea cu intarziere a TVA ii afecteaza in special pe exportatori, care sunt loviti si de cresterea cursului de schimb, iar daca nu incaseaza rapid TVA ajung in situatia paradoxala de a nu mai putea prelua comenzi pentru export. Aceasta a explicat aceasta situatie prin faptul ca exportatorii „au nevoie de o finantare de 120 zile pana se incaseaza TVA si nimeni nu le acorda aceasta finantare”.
„Noi platim lunar taxe si impozite, salarii si utilitati, dar statul ne ramburseaza TVA dupa cel putin trei luni. In prezent, in conditiile deteriorarii solvabilitatii firmelor, a scaderii lichiditatii si a cresterii gradului de indatorare, bancile sunt si mai reticente sa acorde credite, mai ales ca a scazut si valoarea garantiilor. De aici apare blocajul de care se izbesc exportatorii din industria usoara si nu numai ei”, a precizat Maria Grapini. Presedintele FEPAIUS a atras atentia si asupra faptului ca se deconteaza cu intarziere de aproape un an si concediile medicale.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.