Trokes cu Laszlo

Trokes cu Laszlo

0 245

Baci Tokes nu se prea incurca in cuvinte cand vine vorba de autonomia Tinutului Secuiesc. Vicepresedintele Parlamentului European, prin gratia lui Traian Basescu si a PD-L, macar nu se leagana pana la ameteala in sa cum face Marko Bela, care ne adoarme de ani de zile cu autonomia culturala, in timp ce vrea sa zica autonomie teritoriala, politica, economica si tot soiul de independente pentru secuii din Harcov. Laszlo Tokes le zice fara ocolisuri si fandoseli politice. A facut-o si la Scoala de vara de la Tusvanyos, unde i-a avut alaturi pe premierul Ungariei, Viktor Orban si pe Traian Basescu, la pachet presedintele + premierul Romaniei.
Extremistul de la varful PE nu s-a sfiit sa propuna un troc. Mai bine zis un Trokes cu Traian Basescu, caruia i-a amintit cum l-au sprijinit maghiarii de treaba cand a fost suspendat si apoi au mai pus umarul pe ici pe colo la cariera politica a sefului statului. Un lant de fapte bune pentru care asteapta acum ceva la schimb, in buna lege si logica a trocului. „Noi am scos castanele fierbinti din foc pentru dumneavoastra, cand v-am sprijinit impotriva adversarilor, asa ca acum haideti sa ne fiti recunoscator si sa ne dati autonomia!” a spus Laszlo Tokes la Tusvanyos, atragandu-i mitocaneste atentia presedintelui ca scoala de vara e ca aia de iarna, cand dusmanii ii predau lectii de suspendare.
Daca Viktor Orban a avut un discurs impecabil de cumpanit si politicos, fara nicio umbra de aluzie la problema revendicarilor maghiare in Tinutul Secuiesc, Laszlo Tokes a abuzat de statutul lui de extremist, in virtutea caruia intinde de fiecare data coarda sensibila a lautei la care interpreteaza ceardasul autonomiei la iesirile publice. Primul autonom al secuimii nu s-a dat in laturi sa instige populatia maghiara sa iasa in strada si sa marsaluiasca pentru drepturile ei. Si-a si europenizat pretentiile, invocand pentru reusita revendicarii modelul catalan, unde locuitorii Cataloniei cer tot mai vehement desprinderea de Spania, pe care fanii Barcelonei o celebreaza in tribune la fiecare meci al
echipei favorite, cu deja celebrul banner „Cataluna no es Espana”.
Ceva catalan tot s-a strecurat in mezanplasul de la Tusvanyos, unde Traian Basescu a stat portocaliu si parca mai mic decat de obicei intre cei doi unguri, premierul si extremistul. Maghiarii au vorbit in ungureste, iar presedintele Romaniei si-a pus castile ca sa inteleaga discursurile. La fel fac in Parlamentul Spaniei alesii iberici, daca vor sa priceapa ce zic parlamentarii catalani cand iau cuvantul si care au dispensa sa vorbeasca in catalana, nu in castiliana, limba oficiala a Spaniei. Sper, totusi, ca a fost doar un gest de curtoazie fata de premierul Orban si nu primul semn de oficializare a limbii maghiare in Tinutul Secuiesc.
Dar nu e singurul detaliu catalan din intalnirea de la Tusvanyos. Daca modelul catalan pe care il invoca Laszlo Tokes este pragul ideal la care aspira extremismul secuiesc, parlamentarul maghiar e pe drumul cel bun cu aluziile lui. Trokes s-a jucat cu focul cand i-a adus aminte lui Basescu de arsurile cu care s-a ales scotand din foc castanele in locul lui. V-ati prins ca erau castaniete.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.