Trasee RATBV modificate, începând de miercuri, 14 iulie

Trasee RATBV modificate, începând de miercuri, 14 iulie

0 234

Transportatorul public de persoane, RATBV, a anunțat că de miercuri, 14 iulie, va opera modificări în ceea ce priveşte traseele liniilor 6 şi 22. Astfel, troleibuzele de pe linia 6 vor circula de la staţia „Meşotă” spre staţia „Camera de Comerţ”, iar apoi staţia „Sanitas”. În prezent, troleibuzele de pe linia 6 trec pe la Onix.

Tot de miercuri, autobuzele de pe linia 22 vor circula de la staţia „Meşotă” spre staţia „Onix”, iar apoi staţia „Sanitas”. În prezent, autobuzele de pe această linie au stație la Camera de Comerț și Industrie Brașov. Modificarea traseului liniei 22 are în vedere atât asigurarea mobilităţii călătorilor spre zona Griviţei – 13 Decembrie, cât şi preîntâmpinarea apariţiei unor situaţii de aglomerare a staţiei „Onix”. Această modificare va fi făcută în contextul în care, din 14 iulie, va fi dată în folosință o poțiune de 650 de metri de linie de contact pentru troleibuze.

În aceste condiții, din 14 iulie, troleibuzele de pe liniile 1, 6 şi 31 vor putea să circule cu captatorii conectaţi la reţea şi pe porţiunea, de pe bulevardele M. Kogălniceanu şi Iuliu Maniu, cuprinsă între Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă” şi intersecția de la Aula Universităţii „Transilvania”.

„Lucrarea a fost realizată de angajaţii societăţii şi a constat în relocarea unor elemente de reţea, pentru a se putea realiza încadrarea troleibuzelor în traficul rutier spre zona sediului Camerei de Comerţ şi Industrie, precum şi în înlocuirea unor console, încrucişări, piese de curbă etc. În aceste condiţii, troleibuzele Solaris ce deservesc traseele 1, 6 şi 31 vor fi mult mai bine exploatate, deoarece vor circula o perioadă mai mare conectate la reţea, fără a mai parcurge respectiva zonă cu ajutorul acumulatorilor. De asemenea, noua configuraţie a reţelei de contact pentru troleibuze elimină necesitatea operaţiunilor de captare şi decaptare, fapt de natură a preveni apariţia unor eventuale incidente sau întârzieri”, au precizat reprezentanții RATBV.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.