Traian Băsescu era șef de rețea informativă pe timpul comunismului!

Traian Băsescu era șef de rețea informativă pe timpul comunismului!

0 274

Inevitabilul s-a întâmplat. Tot ceea ce am scris şi am spus despre Traian Băsescu s-a confirmat. Din cele mai oficiale surse. Serviciul secret olandez l-a deconspirat. Fostul preşedinte al României a fost, pe rând, turnător al Securităţii, apoi ofiţer de informaţii al Direcţiei de Informaţii Externe şi a sfârşit, exact aşa cum am scris ani în şir, prin a fi racolat, la Anvers, de către spionajul sovietic. Din 2004, i-a servit si pe americani. Care, o vreme, l-au răsplătit. Iar astăzi l-au lăsat din mână… scria Sorin Roșca Stănescu în editorialul său publicat pe CorectNews.

Traian Băsescu era șef de rețea informativă pe timpul comunismului.

Le place unora sau nu, Băsescu a fost șef de rețea informativă în Constanța. A apărut un documentul în care este precizată poziția lui în cadrul rețelei și o recompensare bănească.

Va reamintim presa a publicat stirea precum că o parte din arhiva de la Haga au fost desecretizata. In cazul Traian Basescu, desecretizarea s-a produs cu mai multa vreme in urma, atunci cand, in vederea vizitei familiei regale din Belgia in Romania, a fost intocmit un raport in ceea ce il priveste pe fostul sef al statului roman.
Conform acestui raport, Traian Basescu a devenit ofiter DIE specializat in transportul de armament si spionaj militar, in baza unui document semnat, inca din 1973, de catre Nicolae Ceausescu prin care sefii misiunilor Navrom din strainatate urmau sa devina, automat – desigur, dupa o instruire adecvata –, ofiteri acoperiti ai statului roman, specializati in spionaj militar si trafic de arme. Cand a ajuns seful Agentiei Navrom, Traian Basescu in aceasta calitate a ajuns, iar reteaua era condusa de prietenul sau Silvian Ionescu. Cel care, recent, l-a si dat in vileag.
Exista un general al fostului KGB urmarit inca si azi, Albert Ignatenko, care, in anii 80, actiona in statele Benelux si, in primul rand, in Olanda, un stat cheie pentru facilitatile sale portuare si o platforma internationala a traficului de armamet, dar si de diamante.
Traian Basescu a lucrat, asadar, o vreme sub dubla comanda, sub comanda lui Silvian Ionescu pentru DIE, si sub comanda lui Albert Ignatenko pentru KGB.
Acolo, la Anvers, el l-a cunoscut, a colaborat indeaproape si s-a imprietenit cu maiorul sovietic Viktor Bout, si el ofiter acoperit KGB, si el specializat in spionaj militar si trafic de arme. Intre timp, Traian Basescu a ajuns ministru al Transporturilor si, apoi, presedinte al Romaniei, mentinandu-si legaturile stranse cu Viktor Bout care, in aceeasi perioada de dupa 90, pana in urma cu cativa ani, cand a fost capturat si inchis de americani, a ajuns cel mai mare traficant de arme din lume.

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.