Traian baci si Patria neni

Traian baci si Patria neni

0 229

Vizita prelungita a presedintelui Traian Basescu in judetele Covasna si Harghita i-a dat prilej sefului statului sa se exprime si sa se manifeste in stilu-i caracteristic. I-a placut luxul ceausist al uneia din vilele de protocol in care obisnuia sa traga fostul dictator, si-a exprimat pe loc dorinta de a o avea in administrare prezindetiala. Semn ca farmecul vremurilor de aur nu s-a coclit cu totul, iar specialistii in marketing si designerii ce lanseaza pe piata produse – comestibile sau nu – care au cunoscut gloria sub Ceausescu stiu ei ce stiu. Napolitane, batoane de ciocolata, detergenti si vile cu cerdac – deliciile ambalate sau nu in tipla ceausista inca vand bine la o populatia indopata zeci de ani cu fineturi comuniste.


Nostalgia actualului presedinte nu s-a consumat doar in registru locativ. Desi ne mai desparte o luna de inceperea anului scolar iar elevii si studentii gusta inca din bucuriile vacantei, Traian Basescu a devenit melancolic in timp ce trecea pe langa scolile din secuime. Care sunt romanesti ca apartenenta la sistemul de invatamant, dar par suspect de unguresti daca e sa judecam dupa cat de stricat vorbeste romaneste comunitatea maghiara conlocuitoare.


Pluricompetent cum il stie o natie intreaga, presedintele nu s-a abtinut sa nu lanseze si pe tema scolii in ungurime unul din panseurile eficiente care l-au facut celebru, popular si vulnerabil in fata atacurilor venite dinspre adversari. Gasind ca elevii maghiari graiesc excesiv de stalcit limba lui Sadoveanu, fostul scolar – cam chiulangiu, dupa propriile-i marturisiri – a facut aluzie la schimbarea statutului limbii romane predate in scolile din Harcov, sugerand predarea ei ca limba straina in clasele primare.


Gaselnita prezidentiala a declansat, evident, furtuna declaratiilor cu iz nationalist in care sunt specializati pazitorii valorilor nationale. „Romanismul e in pericol” urla inca santinelele postate de Vadim Tudor pe meterezele graiului mioritic.


Reactia este deplasata si imbibata de zemuri politice. E drept ca Basescu si-a consolidat o reputatie in slobozirea de porumbei pe gura, de-ar putea trece drept intaiul columbofil al patriei. La fel de adevarat, pe de alta parte, este si ca multe dintre propunerile aparent aruncate la intamplare sunt rodul unor contacte, analize, uneori aranjamente, indelung pritocite inainte de a fi lansate si de a deveni subiect de dezbatere nationala. Credeti cumva ca apelul la salubrizarea gratis a mahalalelor Capitalei a fost o reactie spontana si necontrolata a sefului statului? Ca marii mahari din constructii s-au inghesuit sa-si puna la bataie sute de utilaje doar dintr-un capriciu prezidential si fara sa li se intoarca vreo letcaie in tescherea? Ravna lor patriotica va fi rasplatita in viitoare contracte grase cu statul, gata completate la ora cand presedintele vizita maidanele intesate de gunoaie si semnate chiar in clipa cand acelasi deschidea gurita si chema la munca moca.


De-aia banuiesc ca si aprecierea limbii romane ca limba straina in ungurime este rezultatul unei consilieri din partea a niscaiva specialisti in metodica si pedagogie. Mai mult decat atat – este recunoasterea unui fapt destul de stanjenitor. Limba romana chiar este o limba straina in secuime. Doar ca nu i se aloca suficient spatiu in programa.

Daca declaratia lui Basescu i-a facut pe politicieni sa descopere ipocrizia raportarilor de plan despre romanizarea maghiarilor la scoala, tot a fost buna la ceva. Oricum, mai buna decat eventualele confesiuni prezindentiale despre cum mai fuma el la toaleta si cum chiulea din cand in cand de la cursuri. Indeletniciri infantile care i-ar fi facut sa zambeasca pe elevii maghiari, ocupati – asa cum crede Vadim – sa scuipe in pauza pe tricolor, sa-i deseneze mustati lui Eminescu si sa invete la istorie cum stramosii lor scriau letopisete in ungureste cand au fost atacati de niste triburi migratoare si violente numite romani, venite din pusta pe cai mici. Foarte incomozi la calarit din cauza carnii puse la uscat sub sa.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.