Tractoare produse la Rasnov

Tractoare produse la Rasnov

0 313

Desi functioneaza doar de o luna, fabrica de tractoare din Rasnov a reusit sa scoata pe poarta intreprinderii nu mai putin de 95 de astfel de masini.
Compania chineza Hoyo se mandreste acum cu primul lot de masini agricole produs la Brasov.
Denisa Vasilescu, directorul executiv al fabricii de la Rasnov, a declarat pentru ziarul Bursa: „In prima luna, am vandut 92 de tractoare. 28 dintre acestea au fost cumparate prin programul Rabla pentru tractoare, care acum a fost sistat. De asemenea, au fost clienti care au cumparat tractoare prin programul nostru de leasing, dar si beneficiari ai unor programe europene – masura care vizeaza instalarea tinerilor fermieri”.
Firma este increzatoare in capacitatea sa de productie, astfel ca se asteapta ca pana la finele anului sa aiba vanzari de 350 de exemplare.
La Rasnov sunt produse tractoare in special pe segmentul de 25 – 90 de cai putere, cele dar sunt destul de multe masini agricole de 50 – 55 de cai putere.
Tractoarele care depasesc limita de 90 de cai putere sunt realizate doar pe baza de comanda ferma, dupa cum informeaza directorul executiv al Hoyo Rasnov.
Deocamdata, compania are 20 de angajati, dar in functie de cerintele pietei, angajarile vor continua.
Cel mai ieftin tractor Hoyo (25 cai-putere) costa 6.500 de euro (circa 28.000 lei) si in lipsa concurentei, producatorul chinez se afla intr-o pozitie foarte buna pe piata din Romania.
Fabrica de la Rasnov este controlata de firma chineza Hoyo – SHK Modern, parte a grupului Shantuo Agricultural Machinery Equipment, cu o participatie de 80%, restul actiunilor fiind detinute de firma romaneasca Goldex Industry.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.