Tirania care vine
Google a trimis un mesaj către toate conturile publiciştilor în care informa că va tăia plăţile de publicitate pentru cei au opinii contrare celei oficiale în ceea ce priveşte războiul din Ucraina. Dar publicitatea, după cum puteţi observa, continuă să ruleze. Iată cum fiara îşi arată colţii!
Sunt curios acum care dintre criticii războiului – care-şi făcuseră un plan de afaceri pe baza publicităţii de la Google – îşi va mai permite să critice narativul oficial. Probabil urmează închiderea site-urilor cu probleme (printre care şi cel de faţă). Aşa cum intuiam urmează vremuri de prigonire amarnică, în care nu vei mai avea voie nici măcar să gândeşti diferit de narativul oficial.
Lumea e deja transformată deoarece cireada de idioţi care-şi iau opiniile din sloganele TV&Internet e majoritară la modul aproape absolut. Idioţii sunt de ambele părţi ale războiului, formându-se astfel o întreagă structură orwelliană de „aranjare socială”. Cum e totuşi posibil ca cenzura tembelă şi inumană să se instaleze cu atâta aroganţă în ţări în care libertatea opiniei să fie înscrisă în legea fundamentală?
Ceea ce scrie în Constituţiile acestor ţări e praf.
În legislaţia comunistă din Estul Europei erau atâtea drepturi încât – dacă judecai pe baza acestora – ajungeai să crezi că ţările respective erau paradisul pe pământ. În realitate fiecare pas îţi era monitorizat şi, uneori, nu ştiai dacă femeia cu care trăieşti nu cumva ţi-a fost băgată în pat şi te raportează. La fel copiii, îndoctrinaţi în şcoală, îşi spionau părinţii deoarece „Partidul” era unicul părinte.
Lecţia pe care trebuie s-o ştiţi e simplă: legea e doar o cerneală aruncată pe hârtie. Importantă nu e legea ci, în ultimă instanţă, omul care trebuie s-o aplice.
Uitaţi-vă, de exemplu, la decizia în cazul Elenei Udrea. Ştiţi bine că n-am nicio afinitate cu această individă coruptă până-n măduva oaselor. Însă asta nu mă împiedică să constat că hotărârea, în cazul său, e absolut anticonstituţională. Însă pe cine interesează?
Completul ăla de „gherţoi la ordin” e inamovibil – adică nu le poţi face absolut nimic pentru decizia lor – iar decizia e dată, deci trebuie executată.
Dacă s-o întoarce socoteala peste 5-10 ani, pe cine mai interesează?
În cazul zonei occidentale, treburile funcţionează mult mai pervers întrucât ordinele aşa-numitului stat subteran sunt puse în executare de instituţii particulare. Sillicon Valley a dat lumii cele mai mari monopoluri din domeniul IT. Google, Facebook şi Apple domină traficul internet. Vin din urmă competitorii mai mici gen Netflix, Microsoft, Amazon, Twitter s.a.m.d.
E vorba de o mână de companii care intermediază accesul nostru la net. Fiecare dintre ele deţine o copie a datelor noastre digitale – sub forma conturilor de acces. Fiecare ştie pe ce site-uri ne plimbăm şi ne direcţionează exact aşa cum face ciobanul cu oile. Acţiunea lor e justificată de profitul care le rezultă din asta, doar că, dincolo de profit, companiile respective sunt extensii ale guvernului SUA.
Project Veritas, cea mai mare ticăloşie efectuată de FBI: a supravegheat prin intermediul Google, Apple şi Microsoft conturile jurnaliştilor săi, dând detalii inclusiv referitoare la securitatea respectivelor conturi.
E o ticăloşie fără margini. Practic, cele două companii au ajutat Guvernul SUA să-şi spioneze proprii cetăţeni, operaţiune aberantă şi aflată la marginea legii. Însă, la fel ca-n cazul sentinţei lui Udrea, nu va răspunde nimeni. Norocul respectivilor jurnalişti a fost dat de faptul că în perioada de supraveghere n-au săvârşit încălcări firave ale legii(de genul trecutului pe culoarea roşie sau mai ştiu eu ce chestii minore) întrucât erau umflaţi pe loc.
Am spus-o în mai multe rânduri că ficare dispozitiv pe care-l cumpăraţi e un pact cu diavolul.
Telefonul – indiferent că e Android sau iOS – are un cont asociat la Google sau Apple. Prin acel cont sunteţi spionaţi. Toate datele voastre personale merg pe serverele acestora. Toate fotografiile şi filmuleţele vă sunt accesibile, tot ceea ce vorbiţi, tot ceea ce vizitaţi, persoanele cu care vă întâlniţi, absolut totul! Calculatorul cu care vă conectaţi la Internet are sistemul de operare de la Microsoft. O cantitate la fel de mare de date porneşte de-aici către serverele companiei. Şi toate aceste date pot fi, la rândul lor, imbricate şi accesate de către serviciile de spionaj ale SUA. În timp ce dormi, toţi senzorii pe care i-ai cumpărat – chipurile pentru confortul tău – lucrează împotriva ta! E o suraveghere la care ofiţerii Securităţii sau ai STASI nici măcar nu visau. Şi culmea, totul e benevol!
Acum avem parte de un nou narativ care ne este împins pe gât. Nu vi se pare ciudat cum, peste noapte, au dispărut sursele alternative de ştiri?
Când te uiţi la un război, pentru a avea o imagine cât de cât reală asupra conflictului, trebuie să asculţi ceea ce se vorbeşte în ambele părţi ale frontului. Desigur, ambele părţi mint la greu, dar dacă asculţi minciunile de ambele părţi, îţi poţi face o imagine cât de cât clară asupra adevărului.
Ce se întâmplă acum în Ucraina e de coşmar: 150 de agenţii ucrainene – supervizate de CIA – dau narativul oficial. Restul surselor de informaţii – exact ca în cazul COVID – sunt blocate. Aşa dispar conturi de pe reţelele de socializare sau site-uri întregi. Aşa probabil se va întâmpla şi cu blogul de faţă.
În ceea ce mă priveşte „penalizarea” Google nu mă loveşte deoarece nu am încasat nimic de la ei. La contul Facebook deja sunt în proces de renunţare completă. Nu am mai publicat nimic acolo şi îl menţin adormit, doar pentru monitorizarea a ceea ce se mai scrie pe acolo. Canalele pe care le folosesc exclusiv sunt blogul de faţă, Telegram şi Matrix. Mai menţin şi Briar-ul pentru cei puţini care-au reuşit să se conecteze. Ceea ce trebuie să conştientizaţi este că, în funcţie de evoluţia tiraniei, mi se pot închide toate canalele de comunicare. Nu e greu şi nici nu există vreo metodă „sigură” de evadare. Şi nu exclud ca, într-un scenariu radical, legăturile dintre noi să fie tăiate.
Asta înseamnă că atâta vreme cât putem comunica o vom face. Voi continua să vă prezint partea alternativă, mă voi strecura pentru a aduce informaţii şi de acolo de unde e interzis. Însă trebuie să înţelegeţi că, până la urmă, acesta trebuie să fie efortul fiecăruia. Dacă ne bazăm pe cineva pentru a ne împiedica să devenim oi, atunci suntem deja oi.
Încă de când am ieşit public, scopul meu nu a fost acela de a a scoate bani din activitatea aceasta şi nici acela de a-mi face un trib.
Am refuzat orice implicare în politică, am refuzat să mă pun în „fruntea oştii” atrăgând atenţia de fiecare dată că în lumea de azi singurul lucru care contează este privirea realităţii aşa cum este ea, neintermediată de nimeni.
A devenit extrem de greu, sunt tote felul de lupe şi oglinzi ticăloase care se interpun între noi şi realitate.
Însă, pentru a nu deveni una din oile viitorului e obligatoriu să luptaţi pe cont propriu împotriva propriei voastre orbiri. Până acum a fi oaie nu era mare lucru: trăiai la fel ca ceilalţi, doar că vorbeai aberaţii şi-i ajutai e ticăloşii care te manipulau să implementeze tot felul de aberaţii prin intermediul tău. Acum treaba s-a schimbat.
Oile sunt sclavii viitorului, sclavi fără absolut nicio şansă. Sclavi care se vor naşte aşa, care vor munci până la epuizare fără niciun beneficiu şi care, atunci când nu mai sunt productivi, se vor auto-elimina prin eutanasiere. În mare asta este agenda pe care o mână de indivizi diabolici o pun în practică.
Mai e o întrebare căreia nu i-am răspuns: există vreo garanţie că vom supravieţui şi că vom fi liberi dacă nu vom fi oi? Răspunsul franc e NU!
Nu, nu există nicio garanţie! Pământul arată rău. Pur şi simplu nu mai ai unde să fugi. Chiar dacă nu eşti oaie, tot poţi fi monitorizat, chiar dacă mai greu. Nu ai telefon şi alte device-uri, există sateliţii care deja pot identifica şi urmări la nivel de individ. Nu, nu scapi! Doar că, atunci când vei da piept cu sistemul, cel puţin vei şti adevărul, vei şti care-i lumea şi cu ce se mănâncă. Singurul element care te poate salva nu e din lumea aceasta deoarece lumea aceasta deja nu mai oferă nicio posibilitate de evadare.
Autor: Dan Diaconu
