Taxa pe lăcomie nu afectează băncile – profitul net al Băncii Transilvania...

Taxa pe lăcomie nu afectează băncile – profitul net al Băncii Transilvania a urcat la 436 milioane lei, în primul trimestru!!

0 120

Banca Transilvania a înregistrat un profit net de peste 436 milioane lei, în primul trimestru din acest an, în creștere cu 19% comparativ cu perioada similară din 2018, reiese din rezultatele financiare publicate pe site-ul Bursei de Valori București. Efectul taxei bancare, introdusă prin OUG 114/2018 și modificată prin OUG 19/2019, ar însemna că profitul este de 407,5 milioane lei, în ianuarie – martie 2019.

„În conformitate cu cerințele Standardelor Internaționale de Raportare Financiară IFRIC 21 “Taxe”, banca poate recunoaşte cheltuiala cu taxa pe active aferente anului 2019 numai pe 31 decembrie 2019 deoarece aceasta depinde de valoarea activelor financiare nete de la 31 decembrie 2019. Plățile efectuate pe parcursul anului 2019 pentru taxa pe active vor fi considerate plăți în avans până la 31 decembrie 2019, când se va recunoaşte taxa pe active finală pentru anul financiar 2019. Cu toate acestea, Banca Transilvania a estimat o taxă pe active de 136 milioane lei aferentă anului financiar 2019„, se arată în document.

În fiecare secundă au loc 8 tranzacții cu cardurile Băncii Transilvania. Aproape 61 de milioane de tranzacții au fost efectuate în primul trimestru al anului 2019 cu cardurile BT.

Potrivit acestei estimări, spune BT, luând în considerare un calcul proporțional, dacă banca ar înregistra efectul acestei taxe pentru perioada de 3 luni încheiată la 31 martie 2019, profitul net la 31 martie 2019 ar ajunge la 407,51 milioane lei.
La 31 martie 2019, activele Băncii Transilvania au ajuns la 75,9 miliarde lei, iar creditele au crescut pânăla 37,04 miliarde lei. Depozitele clienţilor au ajuns la 62,7 miliarde lei, din care 43,45 miliarde lei sunt depozite ale clienţilor persoane fizice, iar 19,24 miliarde lei, depozite ale persoanelor juridice.

Eficiența operaţională de 47%,

„Ne-am concentrat pe finalizarea cât mai rapidă şieficientă a integrării Bancpost în Banca Transilvania tocmai pentru a ne focusa pe business şi pe susținerea economiei şi a antreprenorilor români. Planul nostru a funcționat foarte bine şi am avut un prim trimestru de creştere solidă a creditării şi a numărului de tranzacții pe care le-am efectuat pentru clienții noștri. 42.000 de împrumuturi pentru companii şi persoane fiziceau fost acordate de BT în primul trimestru al acestui an. În ceea ce priveşte tranzacțiile, în februarie am atins un maxim istoric de peste 3 milioane/zi”, a declarat Ömer Tetik, director general, Banca Transilvania.
La Adunarea Generală a Acționarilor BT, care a avut loc în 24 aprilie a.c., acționarii au aprobat propunerea Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania privind distribuirea profitului pe anul 2018 prin acordarea unui dividend brut de 0,17 lei/acțiune.
Acționarii au aprobat majorarea capitalului social cu suma de aproximativ 400,8 milioane lei prin emisiunea a tot atâtea acțiuni gratuite. Banca Transilvania are 63,7% capital românesc şi peste 30.000 de acționari români persoane fizice.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.