CLOSE
Tags Posts tagged with "Titlurile saptamanii"

Titlurile saptamanii

1 735
Scrisoare deschisa adresata d-lui W.G. Leland,
Presedintele comitetului international al stiintelor istorice, Washington
de catre Prof. Gheorghe Bratianu, după bombardamentul din 4 aprilie 1944.
Publicat in ziarul Curentul, patronat de Pamfil Seicaru, precum și în Revista Fundațiilor Regale.
Domnule presedinte,
Ma cunoasteti putin, desi numele noastre se afla de optsprezece ani pe aceeasi lista a Comitetului intemeiat la Geneva in 1926, care isi datoreste intr-o larga masura activitatea si publicatiile sprijinului D-voastre. Dar va amintiti desigur mai bine de alt reprezentant al Romaniei in acelasi Comitet, neuitatul Nicolae Iorga, pe care l-ati desemnat vice-Presedinte, in momentul in care ati urmat in scaunul de Presedinte, regretatului H.W. Temperley.
Ati fost astfel, pana in clipa in care razboiul a pus capat legaturilor internationale, in fruntea celei mai inalte instante de coordonare si organizare a studiilor istorice a acelor carora le revine sarcina sa expuna, dar sa si judece faptele si intamplarile din viata omenirii. Si razboiul acesta, cu toate grozaviile lui, va lua odata sfarsit.
Nu stiu cati dintre noi vor mai fi in viata, dar cat va fi o omenire se va scrie si istoria, care ramane peste veacuri constiinta ei. In numele acestei constiinte, care se va rosti maine prin glasul istoricilor Lumei, a caror munca ati fost chemat sa o indrumati, vin astazi sa va intreb ce judecata se cuvine distrugerilor care au lovit in zilele din urma tara mea, nu in obiectivele ei militare, nici in instalatiile ei industriale, nici in caile ferate, dar in institutiile ei de stiinta si de cultura. (s.n)
Desigur, ati fost printre acei care s-au cutremurat la vestea sfarsitului tragic al lui Nicolae Iorga si ecoul acestui sentiment a fost puternic, cu deosebire in Universitatile Statelor Unite. Un om nu moare niciodata cu totul, daca opera sa ramane si poate fi continuata.
Nu va cutremurati oare deopotriva, afland ca dupa ce Iorga a fost rapus in persoana sa, astazi in Universitatea, cu truda lui cladita, i se nimicesc si urmele operei sale?
Imi veti spune poate, la fel cu altii care ne vorbesc prin vazduh de peste mari, ca asa sunt acum legile razboiului si ca Romania este lovita ca o urmare a imprejurarilor politice in care se afla. Dar de veti judeca aceste imprejurari, nu dupa oportunitati de moment, ci in lumina adevarului istoric care este unul si acelasi pentru vremuri si popoare, veti putea oare tagadui ca la temeiul imprejurarilor de care suntem invinuiti astazi, se afla motiunea senatorilor americani care au rasturnat in 1920 principiile lui Wilson, au revenit in anii hotaratori de dupa razboi la doctrina de izolare a lui Monroe si au determinat, astfel lipsind pacea de garantiile Statelor Unite, toata evolutia politicii europene pe care o osanditi acum cu atata asprime?
Raspunderea acestor greseli se cuvine sa o poarte populatia nevoiasa a oraselor Romaniei si asezamintele ei de cultura,ridicate cu jertfa si munca generatiilor unui secol? O asemenea logica nu este si nu poate fi a D-voastra.
Stiu, Domnule Presedinte, ca nu putem vorbi la fel in arena politica a lumii de astazi. Romania n-a fost si nu este o Mare Putere, interesele ca si posibilitatile ei sunt marginite. Nu putem raspunde cu aceleasi arme si trebuie sa induram loviturile ce ni se dau de pretutindeni, cu resemnarea ce ti-o impun catastrofele naturii. Asa este legea de fier a relatiilor dintre cei slabi si cei puternici.
Dar este deasupra noastra si dincolo de aceasta lume a nedreptatii si a nelegiuirii, o Judecata suprema, in fata Careia vom fi cantăriti, nu dupa numarul si greutatea avioanelor si carelor de lupta, ci dupa aceea a cugetarii si a faptelor noastre. Caile acestei judecati n-au fost niciodata patrunse, dar nu există pildă ca in lungul timpului istoriei, faptele bune sau rele, sa nu-si afle rasplata, prea adesea cu insutita dobanda. Fie numai teama ca intr-o zi istoricii sa talmaceasca intelesul facliei pe care Libertatea o inalta in pragul Noului Continent, nu spre raspandirea luminii, asa cum socotise Woodrow Wilson, ci ca o torta de incendiu a civilizatiei in secolul ce a urmat.
Domnule Presedinte, cuvintele mele pot sa va para indrasnete si, scriindu-le, imi dau seama ca pot starni mai mult  resentimentul D-voastra. Dar acei care scriu istoria trebuie sa marturiseasca adevarul, asa cum este, – fie el placut sau neplacut – asa cum il rosteau odinioara profetii in fata regilor si puternicilor zilei. Si in fata Senatului Romei, ne spune povestea, s-a infatisat odata un taran de la Dunare, care si-a spus pasurile si necazul, cu vorba ce i-o lasase Dumnezeu. Senatul insa nu l-a osandit pentru cuvantul sau cel greoi si necioplit, dar a retinut din talcul sau miezul curat al adevarului, ce il aducea in cumpana judecatii sale.
…Sunteti istoric, Domnule Presedinte :noblesse oblige.
Prof. GHEORGHE I.BRATIANU

Referitor la scrisoarea prof.Gheorghe Bratianu, iata ce scria marele ziarist Pamfil Seicaru:
„Facem loc acestei emotionante scrisori pe care dl.Gheorghe Bratianu o adreseaza profesorului american W.G.Leland. Este o nobila expresie a revoltei constiintei omenesti in fata pustiirilor aviatiei anglo-americane. Fiecare cuvant vibreaza de o durere intensa, continuta, fiecare fraza scandeaza raspunderile morale ale celor care socotesc forta mai presus de legile morale ale omenirii. A pastra tacerea in fata urgiei, tacerea ar egala un act de lasitate.
Suferinta poporului roman trebuie sa-si afle o expresie, actele de teroare, de dementa devastatoare, sportul vanatoarei de oameni trebuie denuntat judecatii severe de maine.

Dl. profesor Gheorghe Bratianu s-a facut interpretul constiintei umane ultragiate, gasind tonul, expresia, accentul necesar. Prea des fac apel marile puteri la comandamentele morale ale vietii umane, ca sa se poata socoti libere de constrangerea respectului datorit acestor principii.
Cand se urmaresc femeile si copiii pana in bietele adaposturi improvizate unde cauta disperati un refugiu, si asupra acestor adaposturi de pamant, se svarle cu o satanica precizie bombele ucigase, cand peste aceste nevinovate victime se flutura idealurile umanitatii, trebuie sa se ridice strigatul de protest a constiintei umane. Dl.Gheorghe Bratianu raspunde acestei chemari a omului de cultura in mijlocul salbaticei renegari a umanitatii.”

0 386
România negociază cu americanii de la Bell Helicopter un contract pentru 24 de elicoptere de atac și 21 de elicoptere de luptă multirol pentru armată, iar una dintre condiții este transferarea unei părți de producție la fabrica IAR de la Ghimbav, de lângă Brașov. Ce propun americanii de la Bell? „O abordare ‘cradle-to-grave’, de la începutul programului și până la final. Inițial vom face asamblarea finală și checkout-ul în România, iar apoi vom crește gradual de implicare. Strategia pe termen lung implică mentenanța, service-ul și reparațiile capitale – discutăm de o perioadă de 30-40-50 de ani, cât timp va opera România elicopterele”, a explicat într-un interviu pentru HotNews.ro, Joel Best, director în cadrul Bell. „
Propunem modelele AH-1Z Viper, care este elicopterul dedicat pentru atac, și modelul UH-1Y Venom, care este elicopterul de luptă multirol”, a declara într-un interviu pentru HotNews.ro Joel Best, Director Global Business Development Europe, Bell.
„Aeronavele noastre sunt cele mai avansate elicoptere multirol și de atac din lume. Spre deosebire de alte aeronave ale competiției, ale noastre au o capabilități tehnologice foarte moderne. Mai au ceva ce nu se regăsește la nici un alt producător: 85% dintre piese sunt aceleași între modele. Nu doar că au în comun 85% dintre piese – poți muta rotorul de pe un model pe celălalt. Coada, motorul, transmisia, avionica, toate sunt interschimbabile. Dar e foarte ușor pentru pregătirea piloților și inginerilor. Piloții deprind să opereze ambele elicoptere, iar inginerii pot învăța și repara mult mai ușor ambele aeronave”, a declarat Best.
Potrivit reprezentantului Bell, astfel de elicoptere care au atâtea piese în comun reprezintă un sistem eficient nu doar pentru armată, ci și pentru plătitorii de taxe care practic susțin financiar aeronavele.
Video realizat cu echipament Nikon.

În momentul de față Marina SUA e singura care folosește ambele elicoptere împreună, iar România ar putea fi a doua țară care să le folosească în mod similar.
„Modelul AH-1Z este probabil cel mai letal elicopter de pe planetă acum. Avem o viteză și o rază de operare mai bună, mix de arme mai bun. Elicopterele vin standard cu rachete aer-aer AIM-9 Sidewinder. Așa că atunci când operezi într-o zonă unde spațiul aerian nu este controlat, pușcașii marini mereu sunt trimiși în prima linie. Au un mix de arme mai bun, care îi face mai letali nu doar față de amenințările de la sol pe care le pot angaja în luptă Ci și față de aeronavele care susțin trupele inamice”, a detaliat Best.

„Scopul nostru este să facem un transfer de tehnologie în România. Avem o abordare „cradel-to-grave”. Asta înseamnă că de la începutul programului vom face asamblarea finală și checkout-ul în România. Apoi vom crește gradual de implicare în funcție de numărul total de aeronave cumpărate de guvernul României. E un program pe termen lung, „cradle-to-grave”, de la început până la final, pe care îl vor implementa românii la Brașov”, potrivit reprezentantului Bell.
„Strategia pe termen lung implică mentenanța, service-ul și reparațiile capitale – discutăm de o perioadă de 30-40-50 de ani, cât timp va opera România elicopterele.  E un parteneriat pe termen lung. Etapa de asamblare finală va aduce [n.r. în România] capacitățile tehnologice. De acolo vom continua să creștem…”, a spus Best.

Întrebat dacă Bell e interesată să vândă elicoptere și altor state din vecinătatea României – elicoptere care ar putea fi reparate, sau chiar produse la Brașov, oficialul Bell a răspuns afirmativ.
„Da, avem un interes ridicat nu doar în zona Europei, cât și în zona Orientului Mijlociu și Asia. Am putea lua în considerare dacă este mai eficient să cosntruim elicopterele aici”, a spus Best, precizând că ține de ce negociază Guvernul SUA cu potențialii clienți din zonă.
„Am terminat un studiu de tranziție cu IAR Brașov și negociem cu guvernul României de aproape trei ani.  Suntem aproape de următorul pas – emiterea unei Letter of request (LOR) pentru un Letter of Offer and Acceptance (LOA) către Guvernul SUA. Sperăm ca acest lucru să se întâmple până la final de an. Până când nu va fi semnat LOA România nu este angajată la nimic. Va fi pasul următor în negocieri”, a declarat Joel Best, directorul din cadrul Bell.Potrivit reprezentantului Bell, Guvernul SUA și Guvernul României vor negocia ce vrea fiecare și la ce preț.
„Nu vă pot spune prețul exact pentru că nu știm exact ce fel de pachet va cere România. Diferența cheie între un contract prin Foreign Militray Sales față de un contract direct cu alt producător este că Guvernul SUA lucrează cu partenerul [n.r. România] să ajungă cu prețul la un anumit punct.  Există o ședință de definitivare în care se restrânge lista și se elimnă echipamentele de care nu este nevoie. Nu vom forța nici un echipament pe listă. România va primi pachetul de pregătire și echipamente de care are nevoie ea”, a mai spus Best.

Cum se conturează competiția elicopterelor pentru Armata Română
În mai, în cadrul Black Sea Defense & Aerospace, CEO-ul Bell Mitch Snyder prezenta într-un interviu pentru HotNews.ro detalii despre cele două elicoptere pe care România le-ar putea cumpăra și detalia care sunt avantajele celor două aeronave.
La scurt timp după, compania americană Sikorsky, deținută de Lockheed Martin, prezenta pentru HotNews.ro planul cu care vrea să intre și ea în competiția elicopterelor militare pentru Armata română.
Lockheed Martin propunea celebrul elicopter Blackhawk pentru toate forțele Armatei – un „all-in-one” pentru toate tipurile de misiune. Totuși, americanii nu au în vedere să construiască elicopterele în România, în condițiile în care au deja o frabrică deschisă în apropiere, în Polonia.
În schimb, compania americană propune deschiderea la Romaero, în București, a unui centru european pentru personalizarea, modernizarea, reparația și întreținerea elicopterelor, nu doar ale României, cât și ale altor aliați de pe continent.
Pe lângă cele două oferte americane, Airbus, care are deja deschisă o fabrică de elicoptere la IAR Brașov din 2016, propune Armatei modelul H215M pentru înlocuirea celor 30+ elicoptere de transport IAR 330 Puma ce își cam epuizează resursa de viață.
Sursa: Hotnews.ro

1 390
Volumul de masă lemnoasă recoltat anul trecut din pădurile proprietate publică a statului s-a ridicat anul trecut la 12,284 milioane de metri cubi, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

În 2017, s-au recoltat 18,316 milioane mc (volum brut) de lemn, cu 1,118 milioane mc mai mult faţă de anul 2016, din care 67,1% din pădurile proprietate publică, restul fiind recoltat din pădurile proprietate privată (27,6%) şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier (5,3%).

Comparativ cu 2016, volumul de lemn recoltat din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier a crescut cu 17,4%, din păduri proprietate publică a statului cu 11,1%, din pădurile proprietate privată cu 1,9% şi a scăzut din păduri proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, cu 3,2%.

Pe specii forestiere, răşinoasele reprezintă 35,6% din volumul total de masă lemnoasă recoltată, fagul 33,9%, stejarul 9,8%, diverse specii tari (salcâm, paltin, frasin, nuc etc.) 12,2% şi diverse specii moi (tei, salcie, plop etc.) 8,5%.

Produsele lemnoase principale au reprezentat 66,2% din volumul total de masă lemnoasă recoltată, produsele lemnoase secundare 23,9% şi produsele lemnoase de igienă 9,9%.

În 2017, comparativ cu anul 2016, volumul de masă lemnoasă recoltată din produse principale a crescut cu 9,2%, din produse secundare a crescut cu 5,7%, iar din produse de igienă a scăzut cu 7,4%.

La nivelul regiunilor de dezvoltare, 29,1% din volumul total de masă lemnoasă s-a recoltat din regiunea Nord – Est, 19,9% din regiunea Centru, 12,7% din regiunea Nord – Vest, 12,8% din regiunea Vest, 9,7% din regiunea Sud – Muntenia, 8,2% din regiunea Sud – Vest Oltenia, 7,2% din regiunea Sud – Est şi 0,4% din regiunea Bucureşti – Ilfov.

Acţiunile de recoltare a arborilor din pădure, în vederea valorificării lemnului şi pentru asigurarea condiţiilor favorabile de dezvoltare a arboretelor, s-au desfăşurat prin executarea de tăieri.

0 886

Într-o prelegere susținută luni la Academia Română, istoricul Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, oferă o magistrală lecție de istorie ungurilor, care n-au încetat și probabil n-o vor face niciodată să viseze la autonomie în cadrul statului român

Reproducem, mai jos, explicațiile președintelui Academiei Române, prof. dr. Ioan-Aurel Pop:
„Hotărârea de unire a Transilvaniei cu România, adoptată la 1 Decembrie 1918, cuprinde nouă puncte, care au în centrul lor următoarele idei:

I. Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească“ decretează unirea acestor români și a teritoriilor locuite de dânșii cu România.
II. Se rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie, până la întrunirea adunării constituante.
III. Se emit principiile fundamentale de alcătuire a noului stat român.
IV. Se cere congresului de pace să asigure dreptatea și libertatea tuturor națiunilor mari și mici și să elimine războiul din raporturile internaționale.
V. Se adresează un salut «fraților din Bucovina», care se uniseră cu trei zile înainte cu România.
VI. Sunt salutate națiunile eliberate din jugul austro-ungar.
VII. Se cinstește memoria eroilor români sacrificați pentru libertatea și unitatea națiunii române.
VIII. Se mulțumește Puterilor Aliate (Antantei) pentru că au scăpat civilizația din «ghearele barbariei».
IX. Se decide înființarea Marelui Sfat Național Român, ca reprezentant al «națiunii române din Transilvania, Banat și Țara Ungurească».

Singurul articol dintre cele nouă care are subpuncte (anume șase) este cel de-al treilea. Aceste șase subpuncte concretizează principiile alcătuitoare de stat:
– libertatea națională a «popoarelor conlocuitoare»;
– libertatea confesională a tuturor cultelor din stat;
– vot universal, egal, direct și secret pentru ambele sexe, de la 21 de ani în sus;
– libertatea presei, de asociere, de întrunire și de gândire;
– reforma agrară radicală;
– drepturi pentru muncitorimea industrială echivalente celor din statele cele mai avansate din Apus. Termenul de autonomie este folosit de două ori în textul Rezoluției menționate. Prima utilizare a sa apare la începutul actului, anume la articolul al II-lea: «Adunarea Națională rezervă teritoriilor sus indicate (Transilvania, Banat și Țara Ungurească1 ) autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei, aleasă pe baza votului universal».
După cum se vede, este vorba despre decretarea autonomiei teritoriilor locuite în majoritate de români, unite cu România (circa 100.000 de km pătrați), teritorii privite în întregimea lor.
În al doilea rând, chiar și acestor teritorii, Adunarea le-a propus autonomie provizorie, doar până la întrunirea adunării, alese prin vot universal, menite să dea Regatului României o nouă Constituție.
Toate aceste prevederi s-au respectat în linii mari, iar Transilvania cu Banatul și Părțile vestice s-au încadrat definitiv în România, fără nicio autonomie, doar după trecerea unui interval de timp.
Prima și cea mai importantă decizie a Adunării Naționale nu a fost autonomia provizorie a provinciei (provinciilor), cu «decretarea» unirii lor cu România. Punctul nodal al documentului este tocmai unirea românilor respectivi și a teritoriilor menționate cu România. Iar această unire a fost «decretată» de către cei 1228 de delegați, aleși în chip democratic și posesori de documente oficiale («credenționale»), reprezentanți ai tuturor românilor în cauză.
Este drept că decidenții unirii, spre cinstea lor, se ocupă pe larg de minoritățile naționale și confesionale din Transilvania și de soarta lor din Regatul României, pentru că românii nu au dorit să se transforme din asupriți în asupritori.
Între «principiile fundamentale la alcătuirea noului stat român» unificat, Adunarea Națională a stabilit: «deplina libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare» și «egala îndreptățire și deplina libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din stat».
«Deplina libertate națională» este explicată clar, fără putință de interpretări paralele și ea însemna, pentru autorii Rezoluției, dreptul «popoarelor conlocuitoare» de a se «instrui, administra și judeca în limba proprie», de «a fi reprezentate în corpurile legiuitoare» ale României, de a fi reprezentate în guvernarea țării.
Termenul de «autonomă» este aici un adjectiv și se referă la «toate confesiunile din stat» și nu doar la confesiunile minorităților.

Ce comentarii se pot face în legătură cu acest document, din perspectiva trecerii unui secol de la elaborarea sa?

1. Nicăieri în textul Rezoluției nu se face vreo referire la autonomia vreunei părți din Transilvania după criterii etnice. De altminteri, «autonomiile istorice» din Transilvania, inclusiv «Pământul secuiesc», fuseseră desființate de către statul dualist austro-ungar (mai exact, de către parlamentul și guvernul de la Budapesta) în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
2. Cea mai numeroasă minoritate din România, cea maghiară (care reprezintă peste 6% din populația țării), se poate «instrui» în limba proprie pe teritoriul României, de la treapta de grădiniță până la universitate, la nivelele licență, masterat și doctorat.
3. Aceeași minoritate maghiară se poate «administra» în limba proprie peste tot unde deține majoritatea simplă și unde organele de conducere, de la primari până la membrii consiliilor locale, județene etc. sunt de limbă maghiară. Nu există localitate mixtă în România în care minoritățile să nu fie reprezentate prin vot, în funcție de număr.
4. Aceeași minoritate maghiară de poate «judeca» în limba proprie acolo unde se îndeplinesc condițiile cerute de lege. Orice membru al minorității ungare poate vorbi în fața instanțelor de judecată în limba maghiară, asigurându-i-se, la nevoie, traducător.

Rezoluția Adunării Naționale nu «decretează», adică nu hotărăște decât un singur lucru, care este capital, anume unirea Transilvaniei cu România.

În rest, face propuneri de respectat către «noul stat român», din care decisese ca pomenitele teritorii să facă parte. Statul român, atât în perioada interbelică, cât și ulterior, a respectat, în linii mari și în funcție de regimurile politice, aceste propuneri de respectare a drepturilor minorităților.
De altminteri, dreptul moral al liderilor minorității ungare din România de a chestiona autoritățile române de stat în legătură cu aplicarea deplină a rezoluției de unire de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, rămâne discutabil, dintr-un motiv foarte simplu. Maghiarii, în postura lor de comunitate globală, nu au recunoscut niciodată unirea Transilvaniei cu România, în chip explicit, fără echivoc, așa cum au făcut-o sașii, șvabii, ucrainenii, romii etc.
Ce înseamnă asta? Înseamnă neacceptarea «decretului» de la 1 Decembrie 1918, emis de majoritatea absolută a populației Transilvaniei, în acord cu toate prevederile internaționale aflate atunci în vigoare și ratificat de Conferința de pace de la Paris din 1919-1920, revalidat apoi la Conferința de pace din 1946-1947, recunoscut de alte documente cu valoare juridică internațională, deopotrivă înainte și după 1989. În acest caz, liderii comunității ungare care au agreat și agreează această poziție (nu toți maghiarii!) se situează nu doar în afara legilor românești, ci și în afara celor internaționale și nu au dreptul să invoce un document pe care nu-l acceptă în esența sa.
Cu alte cuvinte, nu poți lua din Rezoluția adunării de la Alba Iulia doar ceea ce îți convine. Dar chiar și așa, făcând pledoarie pro domo, cum s-a văzut, liderii maghiari se înșală: declarația respectivă, cu putere de lege doar în privința Unirii, nu prevede nicăieri autonomie pentru minoritățile etnice din Ardeal”.

0 896

Conform Digi 24, în 1989 Flota Comercială a României avea în componență 311 de nave și încă 80 în construcție.

Părintele Dan, fost director al Bancorex în anii ’90, spune că undeva, sus, s-a decis îngroparea Flotei României: Flota era foarte bine, era pe picioare, naviga, se putea salva. Au fost lichidate, una câte una, peste 230 de nave
Părintele Ilarion Dan de la Mănăstirea Crucea, unul dintre cei mai apreciați duhovnici ai Dobrogei, a fost, înainte de a îmbrățișa chemarea către Dumnezeu, directorul sucursalei Constanța a Bancorex, cea mai mare bancă din România în anii ’90.
În această calitate, părintele Dan a aprobat finanțarea Flotei Maritime a României,  a patra din Europa la acel moment. Într-un dialog cu Eugenia Vodă, la Profesioniștii, părintele Dan a mărturisit că undeva sus, s-a stabilit ca Flota Românească să nu fie salvată și că activitatea sa de finanțare a companiilor maritime românești nu este apreciată.

„Au fost acolo niște lucruri…
Sucursala Constanța a fost implicată în activitatea de creditare a Flotei Românești…
Noi am acordat credite navelor românești. Din această postură, am înțeles că nu se dorea ca această flotă să rămână pe apă. Flota era foarte bine, era pe picioare. La un moment dat, implicarea mea în activitatea de creditare a Flotei nu a mai fost apreciată.
Se putea salva această Flotă, ea naviga. A deranjat poziționarea sucursalei Constanța în finanțarea Flotei.  Garanțiile creditelor erau navele însăși, o parte dintre credite au fost recuperate, numai că flotele au fost lichidate într-o dezordine desăvârșită. Navele au fost vândute una câte una. Cele trei companii maritime aveau împreună peste 230-240 de nave”, a spus părintele Dan.

Contramiralul Vergil Chițac a spus, acum doi ani, că Flota Românească era într-o stare foarte bună: „ Mai mult de 65% din nave aveau vechimea de până în 15 ani. Astăzi, în momentul ăsta în care noi discutăm. 50% din flota mondială, numai 50%, sunt nave de până în 15 ani. Deci cum pot eu să cred că o flotă, care avea, la vremea aceea, 65% din nave tinere nu putea fi performantă pe piața shipping-ului, iar astăzi o flotă care are numai 50% nave tinere este performantă?!”
Conform Digi 24, în 1989 Flota Comercială a României avea în componență 311 de nave și încă 80 în construcție.

Ieromonahul Ilarion Dan este duhovnicul Mănăstirii de maici „Izvorul Tămăduirii” din localitatea Crucea, județul Constanța. Părintele Ilarion a intrat în monahism în 2008, la îndemnul Părintelui Arsenie Papacioc, duhovnicul său.

1 439

Parlamentul României, în temeiul art. 96 (alin. 2) din Constituția României, propune punerea sub acuzare a lui Klaus Iohannis pentru înaltă trădare. Documentul este primit pe surse PSD. Acesta este asumat de către mai mulți lideri social-democrați sub rezerva anonimatului și, ca urmare, DC News îl supune atenției publice. Până la momentul publicării documentului care circulă printre social-democrați, nimeni nu a vrut să facă vreun comentariu oficial, dar, în urma verificărilor noastre, acesta este 100% autentic.

De ce este acuzat Klaus Iohannis

„Infractiunile pentru care se face Propunerea de punere sub acuzare a Presedintelui Klaus Werner Iohannis este art. 398 C. penal cu trimitere la art. 397 alin. 2) C. penal, in toate formele de savarsire – autorat, instigare si complicitate, precum si actele pregatitoare, dupa cum urmeaza: 1) sub forma actelor pregatitoare, acele actiuni sau inactiuni care, prin semnificatia lor, preced si fac posibile actiunile prevazute la art. 397 alin. 2 C. penal, actele pregatitoare reprezentand consumarea infractiunii;

2) sub forma autoratului, prin participarea la demonstratii de strada neautorizate, de revolta impotriva institutiilor care exercita puterea de stat, in scopul schimbarii ordinii constitutionale si al ingreunarii si impiedicarii exercitarii puterii de stat, fiind pusa in pericol securitatea nationala; o a doua fapta savarsita sub forma autoratului: ingreunarea si impiedicarea exercitarii puterii de stat de catre Curtea Constitutionala, ale carei decizii sunt obligatorii si de imediata aplicare;

3) sub forma instigarii, prin mesaje agresive, standardizate si sistematice de incitare publica si chemare la revolta pentru schimbarea ordinii constitutionale si impotriva institutiilor care exercita puterea de stat, difuzate in mod deliberat in intreaga medie scrisa si vizuala, spatiu virtual, de la tribuna Administratiei Prezidentiale, a Parlamentului, a altor autoritati publice sau cu orice ocazie publica, pe durata intregului mandat, in scopul vadit de a crea un impact public exorbitant si a tulbura echilibrul social si statal; 4) sub forma complicitatii, prin ajutorul si protectia acordate grupurilor care destabilizeaza ordinea sociala si ordinea de stat, refuzand indeplinirea rolului obligatoriu de mediator, prescris restrictiv de art. 80 alin. 2 din Constitutia Romaniei”, se arată în documentul obținut de DC News.

”Participarea directa a Presedintelui la actiunea ilegala de strada din 22 ianuarie 2017, asociata actiunilor violente (in sensul legii penale) din perioada premergatoare si perioada care a urmat, care au pus Guvernul in imposibilitatea de a exercita puterea de stat prin adoptarea unei ordonante de urgenta, in contextul si celelalte actiuni ale Presedintelui mentionate la TITLUL III, reprezinta savarsirea infractiunii de inalta tradare prin actiuni impotriva ordinii constitutionale, prevazuta la art. 398 cu trimitere la art. 397 alin. 2 din Codul penal, sub forma autoratului.

– Prin declaratiile publice ulterioare, unele fiind mentionate la TITLUL III, Presedintele a recunoscut chiar el, explicit, prin participarea sa directa la actiunile de strada ilegale si violente ca: (au fost realizate acte de amenintare si intimidare la adresa persoanelor cu atributii in exercitarea puterii de stat, au fost blocate cai de transport, s-a creat starea de pericol privind securitatea nationala).

1.2. Savarsirea infractiunii de inalta tradare, prin participarea directa la actiuni violente, in sensul legii penale, sub forma autoratului, a avut loc si prin participarea Presedintelui la protestul din 8 noiembrie 2015 in Piata Universitatii. Presedintele s-a folosit emotional de tragedia de la Colectiv generabdpresiuni  pentru a-si atinge scopul politic de a demite Guvernul Victor Ponta – cu sustinere parlamentara.– Astfel, dupa punerea sub acuzatie a Premierului, fara probe, de catre DNA, (ulterior Victor Ponta fiind achitat de instanta), fapt ce creeaza puternica suspiciune ca punerea sub acuzatie a fost comandata politic de catre Presedinte.Se stie, Presedintele i-a solicit acestuia demisia; Victor Ponta a refuzat. Intamplandu-se tragedia, la 31 octombrie 2015, Klaus Werner Iohannis, prin mesajele incitatoare din 1 si 3 noiembrie, a instigat la iesirea populatiei in strada (cu aceasta ocazie a fost vorba despre declansarea unei manifestatii emotionale puternice, iar nu de grupurile organizate care au realizat actiunile din perioada 2017 – 2018) Astfel a indreptat emotia si tulburarea populatiei impotriva Guvernului Ponta, fortandu-l la demisie. Tehnica de folosire a strazii a fost aceeasi precum cea descrisa la TITLUL III.–Mesajele Presedintelui din 1 si 3 noiembrie 2015, care au premers demisiei Guvernului din 4 noiembrie, au acelasi continut cu mesajele enumerate la TITLUL III:Ce a declarat incitator Presedintele?

„Sunt momente cand o natiune isi da masura coeziunii, a solidaritatii si, pana la urma, a tariei sale. Astazi putem sa aratam cu totii ca ne pasa si ca suntem uniti.” si „Sunt impresionat de manifestarile din aceasta seara. Este o miscare de strada, care vine din dorinta oamenilor de a le fi respectate conditia si demnitatea. Am inteles ca se cere si se asteapta, pe buna dreptate, ca cineva sa-si asume raspundrea politica. Urmatorul pas trebuie sa fie al politicienilor, care nu pot ignora acest sentiment de revolta.”

Guvernul Ponta a demisionat a doua zi, atat fostul premier, cat si alti apropiati lui invocand faptul ca, daca n-ar fi demisionat, ar fi fost pregatita o actiune violenta, din partea unor structuri oculte, cu implicarea Presedintelui. Mesajele mentionate mai sus au, in mod evident, intentia de a asmuti populatia impotriva Guvernului, Presedintele folosind aceeasi tehnica, de a se prezenta ca reprezentant al poporului, liderul salvator, vorbind in numele populatiei tulburate si confiscand politic tragicul eveniment.

– Mesajul din 4 noiembrie al Presedintelui, in ziua demisiei Guvernului Ponta – Guvern care nu a avut nicio responsabilitate reala in tragedia de la Colectiv – va ramane in istorie ca unul dintre cele mai cinice mesaje ale unui Presedinte, dispus sa manipuleze mase de oameni tulburati de un eveniment tragic: „A fost nevoie sa moara oameni pentru ca Guvernul sa demisioneze. Romanii initial au rabdat, apoi s-au indignat, iar in final s-au revoltat. Tragedia de la Colectiv au atins cel mai sensibil nerv al natiunii. Zeci de mii de romani au protestat in Bucuresti si in alte orase din tara pentru a cere lucruri de bun-simt: demisiile celor vinovati, raspunsuri si clarificari. Eu sunt dispus sa imi asum demersurile care, in final, vor duce la o altfel de politica in Romania, o politica pentru cetateni, previzibila si transparenta. Urmatorul guvern trebuie sa vina urgent cu solutii la problemele care i-au scos pe oameni in strada si sa nu repete greselile de pana acum.”

Adevarul este ca insusi Presedintele ceruse, cu ceva vreme inainte demisia lui Victor Ponta, inducand populatiei … vinovatia lui – vinovatie care nu a fost dovedita nici in cazul dosarului penal deschis de DNA avand calitatea de Premier si nici in cazul Colectiv. Tot Presedintele, intr-un mod incompatibil cu functia sa, a dat evenimentului tragic sensul unui act insurectional de natura politica in mod manipulator, profitand cinic de moartea ingrozitoare a unor cetateni.

– Cazul Colectiv – adevarat „caz scoala!– a fost prima actiune impotriva ordinii constitutionale gandita si pusa in opera de Presedinte, prin folosirea unei ocazii de tulburare a cetatenilor in mod las si nedemn pentru primul reprezentant al statului roman. Ulterior, din ianuarie 2017, Presedintele si-a organizat propria sa structura anti-constitutionala, pregatita sa organizeze de sine statator actiunile insurectionale si anti-constitutionale, astfel cum au fost prezentate la TITLUL III.

IV. 2. INSTIGAREA

Infractiunea de inalta tradare potrivit art. 398 cu trimitere la art. 397 alin. 2 din Codul penal in forma instigarii a fost savarsita de Presedinte prin permanentele chemari la revolta a cetatenilor impotriva Parlamentului si Guvernului, a altor autoritati publice, prin manipularile ca Romania se afla in criza economica si sociala, creand puternice tulburari sociale si subminand autoritatea statului. Aceste instigari ,nedemne nici pentru un sef al Opozitiei, au fost folosite de grupurile nereprezentative, aflate in afara legii, ca pretexte pentru a actiona impotriva ordinii constitutionale. Mare majoritate a mesajelor Presedintelui sunt acte de instigare, in sensul legii penale, mesaje care sunt incompatibile cu Functia Prezidentiala si rolul de mediator reglementat de art. 80 alin. 2 din Constitutie.

IV. 3. COMPLICITATEA

Complicitatea, ca forma de savarsirea a infractiunii de catre Presedinte, consta in ajutorul dat grupurilor nereprezentative, aflate in afara ordinii de drept, pentru desfasurarea actiunilor lor. Refuzul indeplinirii Functiei de Mediere – obligatie constitutionala –, sprijinul oferit prin platforma politico-institutionala descrisa mai sus, acceptarea si legitimarea actiunilor nelegale indreptate impotriva ordinii constitutionale si puterii de stat de catre Presedinte, reprezinta complicitate”, se mai arată în document.

 

1 705
Pe măsură ce trece timpul, sporește cretinismul? Sau este vorba de o grupare mai eficientă a cretinilor în funcțiile-cheie? Un excepțional editorial de Guy Millière pentru site-ul conservator francez Dreuz Info.

Italienii Carlo Fruttero și Franco Lucentini publicau în 1997 o carte cu titlul Dominația Cretinilor. Vorbeau despre șabloanele de gândire din Europa epocii respective. De atunci, situația s-a agravat.
Și cred că de acum a venit momentul să vorbim despre hegemonie.

Franța nu este singura atinsă de acest simptom: nici restul Europei nu se simte mai bine.
Statele Unite și Canada au și ele o supraabundență de cretini. Însă cred că cretinismul francez este foarte avansat și conține un amestec de aroganță și prețiozitate care îl fac remarcabil în mod deosebit. O țară care, după ce l-a avut pe François Hollande la putere, l-a ales pe Emmanuel Macron președinte, după puzderia de imbecilități crase și de fraze infecte sau grotești pe care acesta le-a proferat în campania electorală, este o țară într-un stadiu de decrepitudine mentală foarte avansată. Însă mai ales în domeniul jurnalismului se distinge Franța; aici atinge ea niveluri de cretinism aproape de nedepășit.
Am avut deja ocazia să scriu că un „specialist” de tipul celor francezi trebuie să se înșele de fiecare dată, tot timpul și în legătură cu toate subiectele. Și încă rămân convins de asta. Este valabil și pentru ziariștii care analizează politica internațională. Și mi se întâmplă adesea să mă întreb cum sunt formați majoritatea ziariștilor din Franța care se ocupă cu politica internațională, deoarece sunt campioni la cretinism.

Fără îndoială, când este vorba de America, ei copiază accesele de delirium tremens care reprezintă cvasi-totalitatea programelor de la CNN și MSNBC, dar reușesc întotdeauna să adauge o tușă personală care îi
face să devină burlești păstrând în același timp un aer doct și serios.
De mare maestru. Ei sunt moștenitorii unei lungi tradiții și este limpede că vor să se arate la înălțimea celor care i-au precedat.
Acum patruzeci sau cincizeci de ani, niște imbecili îl admirau pe Jimmy Carter, găseau că politica sa în ceea ce privește Iranul era genială și se extaziau în legătură cu eliberatorul Ruhollah Khomeini. Nu s-au înșelat: după cum știe toată lumea, sub Khomeini și succesorii săi, Iranul a devenit o mare democrație unde domnesc pacea, libertatea și prosperitatea.
Ceva mai târziu, au decretat că Ronald Reagan este un dobitoc care va provoca un război calificând Uniunea Sovietică drept „Imperiu al Răului”. Când Zidul Berlinului și apoi Imperiul Sovietic au căzut, ei au știut din sursă sigură că acestea s-au petrecut grație subitei gentileți a domnului Gorbaciov, care se presupune că s-a sculat într-o dimineață și și-a zis: „bun, o să dărâm Zidul Berlinului și o să prăbușesc imperiul pe care îl conduc!”
Din punctul de vedere al imbecililor, Ronald Reagan nu a făcut nimic. Absolut nimic. Și s-a înconjurat de ignoranți care nu avea geniul inerent al ziariștilor francezi.

Urmașii imbecililor s-au prefăcut că varsă o lacrimă pentru a-și ascunde jubilarea când pe 11 septembrie 2001 islamiștii au atacat Statele Unite. Apoi l-au făcut pe George Walker Bush fascist și analfabet pentru că a îndrăznit să declare un război mondial împotriva terorismului islamic. Bush nu a înțeles ceea ce se înțelege atât de bine în redacțiile pariziene: că atunci când ai de-a face cu teroriștii islamici trebuie să-i tratezi cu flori asemănătoare celor depuse peste tot în Europa, la locurile unde au fost comise atentatele.

Există și modelul spaniolilor, după atentatul de la Madrid, de a lua umbrele și a desfășura bannere pe care să scrie Paz. Nu a existat nici un atentat în Statele Unite până la sfârșitul președinției lui Bush, dar aceasta, vă vor spune urmașii imbecililor, este numai datorită faptului că George Walker Bush a avut o inexplicabilă șansă.

Când a fost ales Barack Obama, urmașii urmașilor imbecililor au fost apucați de un extaz vecin cu orgasmul. Barack Obama a încercat să-i pună pe reprezentanții Frăției Musulmane la putere peste tot în lumea
arabă sunnită, a repornit războiul în Irak, a transformat victoria în înfrângere, a eliberat din închisori niște băieți simpatici precum Abu Bakr Al-Baghdadi, a permis fără să miște un deget crearea Statului Islamic, baza de formare a teroriștilor jihadiști, care au făcut apoi zeci de atentate în Europa și în alte părți ale planetei, a asistat pasiv la distrugerea Siriei, cu un bilanț de 500.000 de morți, l-a răsturnat pe Gaddafi, care coopera cu lumea occidentală, a permis formarea valurilor de imigranți musulmani care au inundat Europa. În fine, a încheiat un acord cu Republica islamică Iran permițând Teheranului să-și continue activitățile nucleare militare (au fost prevăzute simulacre de inspecții în locurile alese de Iran și interzise în alte locuri, acolo unde se petreceau lucrurile grave) și acțiunile de susținere a terorismului. Și pentru a fi convins că Iranul va fi cât mai nociv a permis acestuia să intre în posesia a 1600 de miliarde de dolari care s-au regăsit în activitățile nucleare ale Coreei de Nord, în actele criminale ale Hezbollah, Hamas și ale miliției Houthi din Yemen. Toate astea, le-au găsit ab-so-lut geniale. Minunate. Extraordinare.

Din momentul în care guvernele europene au sperat să poată pune mâna pe o parte din cei 1.600 de miliarde de dolari, ei au găsit admirabil ca liderii europeni să-l primească pe simpaticul Rouhani, care, în paralel, continua să ruineze Iranul și să pronunțe pedepse cu moartea urmate de sute de execuții capitale. Nu au văzut nici cea mai mică legătură între toate elementele pe care le-am enunțat și care constituie partea esențială a bilanțului lui Obama. Le-au considerat ca pe elemente total disparate unele de altele. Și nu au sesizat nici o legătură între cauză și efect, de exemplu între eliberarea de către Obama a lui Abu Bakr Al-Baghdadi și crearea Statului Islamic. Sau între răsturnarea de către Obama a lui Gaddafi, haosul care a urmat (și care s-a născut evident printr-un inexplicabil hazard) și valurile de imigranți veniți din Africa în Europa.

Când Coreea de Nord s-a dotat cu arme nucleare grație celor 1.600 de miliarde de dolari, Obama a vorbit de „răbdare strategică” și, pentru a-și arăta „răbdarea” a preferat să meargă să joace golf. Chestie pe care ei au găsit-o foarte cool și subtilă.Apoi a venit Trump și, ei, cu un instinct care nu înșală, au înțeles imediat că este cel puțin la fel de idiot și lipsit de neuroni ca Ronald Reagan. Să conduci timp de patruzeci de ani o companie multinațională prezentă pe toate cele cinci continente, și încă de o manieră eficientă și făcând o avere de miliarde, este, potrivit lor, un semn indubitabil de idioție. Cum ei sunt extrem de inteligenți, nu au condus niciodată o întreprindere și au un livret de economii la CEC.

Când Trump a ieșit din Acordurile de la Paris care ar fi trebuit să lupte împotriva încălzirii globale antropice care nu există, au avut bufeuri și i-au citat pe toți urmașii lui Lissenko, care sunt plătiți de ONU și care lucrează la GIEC, pentru a zice că încălzirea globală există (dacă urmașii lui Lissenko ar spune adevărul, și-ar pierde slujbele): ei cred cu adevărat că urmașii lui Lissenko spun adevărul, ceea ce demonstrează că sunt mai proști decât urmașii lui Lissenko, dat fiind că aceștia știu că mint pentru a-și lua niște bani.
Au avut apoi o criză de apoplexie când Trump a ieșit din Acordul cu Iranul: ei au spus într-un glas că un acord care permite simulacre de inspecții și care a permis Iranului să continue să finanțeze terorismul islamic și regimul nord-coreean este un acord impecabil și exemplar și s-au purtat ca și cum ar fi crezut cu adevărat în ceea ce spun (deși sunt proști, nu sunt chiar atât de proști!). S-au făcut că nu au văzut documentele luate de Mossad de la Teheran.

În momentul summit-ului G7 nu l-au auzit pe Trump cerând liber-schimb, și dacă îi întrebați ce făceau în timp ce Trump vorbea, vă vor spune că nu înțeleg engleza atunci când vorbește Trump, dar o înțeleg perfect când Justin Trudeau spune Hare Krishna și face pe yoghinul.
Pentru a vă demonstra că sunt fini cunoscători ai economiei, ei vă vor spune că Trump este protecționist pentru că pune taxe de zece sau cincisprezece la sută pentru a crea un raport de forță, însă că prin taxarea cu trei sute la sută a produselor lactate americane Trudeau este un adept al pieței libere.
Ei au prevăzut că atunci când ambasada Statelor Unite va fi instalată la Ierusalim, întregul Orient Apropiat va deveni foc și sânge: ați văzut cu siguranță revoltele de stradă care au distrus Ierusalimul, Cairo și celelalte mari orașe din regiune. Eu nu le-am văzut, însă nu mă înșel chiar de fiecare dată, tot timpul și în legătură cu toate subiectele: eu nu sunt un specialist.

Știam că văzându-l pe Trump întâlnindu-se cu Kim Jong Un într-un loc ales de Trump, la data aleasă de Trump, în condițiile cerute de Trump, după ce Trump a sufocat regimul nord-coreean și l-a amenințat
cu distrugerea totală, ei vor spune că întâlnirea este un triumf ab-so-lut al lui Kim.
Dacă Coreea de Nord ar fi total distrusă, ar spune că și acesta este un triumf al lui Kim. Ce capacitate uluitoare de a spune orice! Și au un asemenea obicei de a spune orice, încât acest orice le vine pe limbă fără a mai fi nevoie să treacă prin creier.
La fel cum predecesorii lor din anii 1980 au știut imediat că Gorbaciov s-a sculat într-o dimineață și a zis: „bun, voi dărâma Zidul Berlinului și voi prăbuși imperiul pe care îl conduc”, au știut imediat că Kim Jong și-a spus spontan într-o dimineață: „Ce fericire! Regimul meu este amenințat de distrugerea totală. Voi arăta că rezist triumfal mergând să mă întâlnesc cu Donald Trump acolo unde vrea, când vrea, îi voi spune lui Trump că accept o denuclearizare totală și verificabilă, apoi o să mă distrez trăgându-i un șpiț în nas, pentru că e o cârpă care nu se va mânia deloc.”
Ei au știut imediat că Trump a improvizat totul și dacă Mike Pompeo a mers de două ori la Phenian, a făcut-o doar în scopuri de turism gastronomic.
Ei au știut că Trump a fost la Singapore fără nici un consilier, așa cum arată și fotografiile (iar dacă îi recunoașteți în ele pe Mike Pompeo, John Bolton și John Kerry, vă vor spune poate la televiziunea
franceză că au venit să verifice doar dacă Casa Bântuită de la Disneyland Singapore este la fel de amuzantă ca aceea de la Disneylandul din Los Angeles).
Ei știu cu certitudine că Kim Jong a obținut tot ce și-a dorit. Dovada? Nu va primi nici un cent din partea Statelor Unite, sancțiunile stricte împotriva Coreei de Nord rămân în picioare, trupele americane sunt în continuare în Coreea de Sud, vasele militare americane, gata să intervină masiv, sunt tot în largul coastelor
nord-coreene, iar Trump consideră mai mult ca oricând că acordul aprobat implică o denuclearizare totală, rapidă și verificabilă (cu adevărat verificabilă, spre deosebire de ce a acceptat Obama în legătură cu
Iranul).
Nu sunt acestea dovezi că Kim Jong Un a obținut tot ce a vrut?
Nu sunt acestea dovezi că Trump este o nulitate? Mai ales în comparație cu Obama.
Trump nu a dat 1.600 de miliarde: Obama a făcut-o pentru Iran. Obama era cu adevărat superior, nu?
Trump cere inspecții reale, nu clovneriile acceptate de Obama: superioritate inconstestabilă a lui Obama!
Trump cere încetarea cooperării nucleare Coreea de Nord – Iran, în timp ce Obama a creat-o. Superioritate absolută a lui Obama!
Bineînțeles, nu se va spune niciodată că toți predecesorii lui Trump, de la sfârșitul președinției lui Reagan, nu au reușit să obțină nimic din partea Coreei de Nord (la acest punct, Obama nu a fost mai prost decât Bill Clinton sau George Walker Bush). Nu va fi propusă nici o soluție la pericolul reprezentat de decenii de Coreea de Nord (poate doar răbdarea strategică sau golful). Nu va exista decât o dorințăfoarte evidentă: ca Trump să eșueze la rândul său.
Din păcate pentru toți acești oameni, Trump a reușit în tot ce a întreprins în ultimele optsprezece luni.Citind comentariile la articolele publicate în presa franceză, observ de asememea că toți cei care comentează sunt urmașii urmașilor imbecililor din anii Carter: cei care scriau articolele de atunci. Fără îndoială că „moderatorii” elimină comentariile inteligente: comentariile inteligente ar strica atmosfera. La televiziune, cretinii sunt doar ei între ei, ca să nu se contrazică: cu adevărat este hegemonia cretinilor.
Un spectacol minunat.
Franța, așa cum zicea un vechi slogan, nu are petrol, dar ideile cretinilor se difuzează în jet continuu.

Pe Titanic, muzicanții au cântat până ce vasul s-a scufundat cu totul.
În Franța, poate că spectacolul va continua până ce țara se va scufunda iremediabil.”
Sursa: https://ioncoja.ro/

0 302
La jumatatea lunii august românii vor „bifa” o nouă periodă cu zile libere. Este drept, guvernul a decis doar pentru cei care sunt bugetari.
„Agajații din sectorul public vor avea o mică vacanță în a doua parte a lunii august”, a anunțat sec premierul  Dăncilă, la începutul ședintei de Guvern de joi. 15 august cade miercuri, iar declarând 16 și 17 august zile nelucrătoare, salariații din sectorul public vor avea o (altă) minivacanță de 5 zile.
Deși se lasă impresia că românii (bugetarii) sunt „sufocați” cu multe sau foarte multe zile libere, lucrurile nu stau chiar așa. Din tabelul demai jos se poate vedea că doar 2017 (conjuctural) are o media un pic mai ridicată decât anii anteriori
Față de acum 10 ani, în România se muncește mai puțin (în număr de ore/salariat) în cele mai multe sectoare ale economiei. Dar și în restul Europei este cam la fel.
Trebuie recunoscut faptul ca lumea este intr-o continuă schimbare în care echilibrul între viața personală și cea petrecută la locul de muncă/birou capătă tot mai multă importanță. Deja sunt testate cinci ore de munca pe zi. Șefii celor care au intreat în astfel de programe recunosc faptul că randamentul este superior lucrătorilor care au un program de 8 ore/zi.
 

Iată cum arată situatia zilelor lucratoare/nelucratoare în perioada 2010 – 2017:

ANUL ZILE LUCRATOARE ZILE NELUCTATOARE
2010 257 108
2011 255 110
2012 253 112
2013 253 112
2014 257 108
2015 253 112
2016 254 111
2017 249 116

0 563

Un document care schimbă istoria: Cronica franciscană de pe insula Rab! călugărul Odorik Badurina, autorul cronicii în care se vorbește de vlahi.
– Într-o mânăstire franciscană de pe una din insulele Croației se află un document excepțional, care fixează prezența vlahilor pe coastele Mării Adriatice la anul 650, cu o mie de ani înainte de data avansată de istoriile oficiale. Și nu e tot… –

O însemnare misterioasă
După trei ani, eram din nou pe drumul acela șerpuit și anevoios din muntele Velebit, care părea suspen­dat deasupra mării Adriatice. Cu fiecare serpentină, cu fiecare prăpastie depășită, eram mai aproape de insula Rab. Urma portul arid, numai piatră și stâncă încin­să, ferrybotul, drumurile în­gus­te, aerul dulce, în care miro­sul smochinilor se ames­teca cu cel al rozmarinului, biserica misterioasă din pia­tră. Să fi fost oare adevărat ceea ce descoperisem acolo? Ini­ma îmi bătea nebunește în fața acestui gând. Găsisem atunci, în arhivele unei mâ­năs­tiri francis­cane care îmi ieșise din întâm­plare în drum, un manuscris aparținând unui călugăr, o carte ve­che, roasă pe margini și cu paginile îngălbenite de timp. Cu un scris citeț, caligrafic, francis­canul con­sem­nase prezența vlahi­lor (mor­laci) în Dalmația, la anul 650. Pe moment, nu am dat importanță ace­lor rânduri așternute cu mâna, eram doar bucuros că vlahii ajun­seseră până acolo, în acele insule înde­părtate ale Adriaticii. Abia întors în Româ­nia am realizat importanțaexcepțională a docu­men­tu­lui. Ținusem în mână un act de „întemeiere”: păstorii vlahi erau prezenți pe malurile Adriaticii încă din se­colul VII (!), în contradicție cu toate istoriile oficiale, care îi consemnează abia pe la 1665. Așadar, prezențastrămoșilornoștri în Dalmația începea, grație acelui docu­ment franciscan, cu o mie de ani mai devreme! Nu-mi venea să cred că este adevărat! Diferența mare de ani, între ceea ce se știași ceea ce gă­sisem în mânăstirea de pe insula Rab, m-au făcut să încep să mă îndoiesc de autenticitatea documentului. Mai ales că nu afla­sem numele celui care îl redactase, nu aveam o tradu­cere exactă a lui și nici o copie a pasajului respectiv. Dacă, totuși, în fața celor trei cifre, 650, manuscrisul avea și un 1, discret, pe care nu-l ob­servasem? De o singură și neînsemnată trăsă­tură de condei depindeau o mie de ani din istorie. Sau poate că textul, scris în croată, nu vorbea cu ade­vărat despre vlahi și era o confuzie?

Înapoi pe insula Rab,
Se consideră și el vlah!
Pe drumul către mânăstirea franciscană de pe insula Rab, printre leandri și pini, îmi aminteam toate detaliile călătoriei făcute în urmă cu trei ani, opti­mismul, entu­ziasmul echipei noastre, pornită în cău­tare de urme vechi, românești, că îi găsisem pe vlahi, nu doar în sudul Dunării, în Balcani, ci și pe înde­părtatele coaste și insule ale Mării Adriatice, din fosta Dalmație, și până la hotarele Alpilor venețieni. Pre­tutindeni același popor, botezat diferit de cei care îi consemnau existența: vlahi, caravlahi, rumeri, mor­laci, de fapt, păstorii noștriplecați cu turmele din Carpațişi care au trans­format transhumanța în istorie. Puteam să îmi amintesc exact cum arătau munții de pe care vlahii coborau altădată cu oile către mare, Velebitul – Mon­tagnadellamor­lacca – potecile lor pe care um­bla­sem narcotizat de mireasma trecutului. Dar cel mai bine îmi aminteam cum îmi tremurau mâinile când găsisem vechiul ma­nu­scris franciscan, dovada scri­să, concretă, despre mor­laci, Indexul aflat în mâ­năs­tirea de pe insula Rab. Dar cu nici un chip nu îmi aminteam dacă în fața lui 650 era sau nu acel bețișor, acea mică liniuță, ce-ar fi însemnat un plus de o mie de ani. Oare fusese real ceea ce văzusem sau eram victima unui entuziasm de reporter inflamat în exces?

În curtea franciscanilor
În curtea abației – Meditație, în fața mânăstirii
L-am așteptat pe Padre Ivan printre leandri, la ca­pătul aleii de piatră care venea dinspre micul ci­mitir al mânăstirii franciscane. În soarele amiezii, câțiva oa­meni îmbrăcați în negru rămăse­seră nemișcați pe mar­ginea gro­pii în care se cobora un sicriu. De fapt, totul părea nemișcat în căldura grea, de toamnă, a insu­lei. Mânăstirea era neschim­bată. Aceiașipereți de piatră șlefuiți de vân­turi și orbitor de strălu­citori, același calm fără cute al golfului care se întinde de-a lungul bisericii. În de­păr­tare, sus, dea­supra apelor și a insulelor, este vârful Kamenjak, unde altădată păstorii vlahi se re­tră­geau cu oile pe timp de iarnă, veniți de pe continent. De-acolo coborau apoi, cu vestita lor brânză, în vechea cetate Rab, privind în depărtare, peste argintiul Adria­ticii, către celelalte insule – Krk, Pag, Losinj sau Cres, unde alți vlahi, veniți tot pe bărci sau plute, trăiau liberi şinesupuși în acest Paradis insular.

„Dimmi, miofiglio”, mă salută Padre Ivan, cu vocea blândă, încer­când, din privire, să prindă parcă șirul gândurilor mele. Am pornit apoi către biserică, mergând încet prin grădina mânăstirii, numită al­tă­dată VlascheNjive, adică Câm­pul vlahilor. Padre Ivan m-a invitat în curtea interioară, trecând pe lângă vechile mor­minte, ciudate, din piatră, ale ctitorilor. Nu știam prea bine ce să îi cer părintelui. Știam doar că acea carte veche, în care îi găsisem pomeniți pe mor­laci (nume dat de venețieni vlahilor), avea scris mare, pe coperta roasă de timp, un sin­gur cuvânt: Index. Mi-o ară­tase și îmi citise din ea părin­tele Jeran, predecesorul său. În ea erau trecuțistrămoșii românilor de astăzi și, poate, chiar istoria lor adevărată, cu o mie de ani mai lungă. Fu­sese doar un vis al meu acea carte? Le era sortit vlahilor să rămână o nebuloasă a isto­riei – un popor venit nu se știe de unde, târziu, în seco­lul 14?
Cu experiența lui de du­hovnic, cred că Padre Ivan a înțelesnelinișteașiemoția mea, un reporter venit de la mii de kilometri, ca să se intereseze despre strămoșii săi. M-a privit peste rama argintie a ochelarilor și mi-a spus: „Indexul există. A fost scris de franciscanul OdorikBadurina. Vestea mai puțin bună este că nu îl mai avem. Este un­deva la Zagreb, pentru a fi conservat și restaurat.” Am simțit că mă înalț pe cele mai înalte culmi ale Velebituluişi de acolo mă prăbușesc în adâncurile Adriaticii. Apoi, conducându-mă spre ieșire pe culoarele întortocheate ale mânăstirii, Padre Ivan mi-a dat o hârtiuță pe care scria doar Saşaşi un număr de telefon. „Caut-o pe această doamnă. Ea știe mai multe. Poate o să te ajute.” Apoi, zâmbind, a închis în urma mea ușa grea, de lemn. Zidurile mânăstirii au devenit pentru un moment mai albe și mai tăcute. Nu mai găsisem nimic din ce știam, mă simțeam departe, într-un loc străin, un labirint a cărui singură cheie era o bucățică de hârtie, cu un nume și un număr de tele­fon.

Un document exploziv – Cronicile lui Badurina
Katamaranul, vaporul ce face legătura între insu­lele croate și continent, a apărut ca un punct la orizont. Îl așteptam de câteva ore, pentru că el o aducea pe Saşa, persoana indicată de părintele Ivan, ca o posi­bilă călăuză spre documentul pe care îl căutam. Acos­tat la țărmul de piatră al insulei Rab, vasul părea o veche corabie venită din mări îndepărtate, învăluită în mister și povești. Dar dintre toate poveștile, mă intere­sa una singură: cea a vlahilor. O femeie de o eleganță discretă a coborât de pe vapor și, din toată mulțimea, s-a îndreptat direct către mine. M-a privit fix cu ochii ei verzi și s-a prezentat întinzându-mi mâna: Saşa Potocnjak, profesoară la Facultatea de litere din Rijeka. Era în fața mea, așa cum aveam să înțeleg, cel mai bun cunoscător al scrierilor călugărului Badurina, ale cărui manuscrise le căutam. Ba, aș zice chiar, după cum Saşa privea visătoare spre mare, strângându-și șalul în jurul umerilor, când vorbea despre el, o îndră­gostită de acest cronicar franciscan. Nu doar că îi cunoștea scrierile, dar, spre marea mea bucurie, grație unui proiect universitar, avea o copie integrală a lor.
Valuri de emoție m-au cuprins când Saşa a deschis Indexul, cartea veche pe care o văzusem cu trei ani în urmă. Recunoșteam scrisul acela caligrafic, de mână, un pic ascuțit, paginile îngălbenite și liniile trasate stângaci. Într-adevăr, acesta era manuscrisul pe care îl căutam. Când, în sfârșit, a ajuns la cuvântul Vlah, mi-am încordat privirea. Apoi am sărit în picioare și am strigat: „E 650! Îți dai seama, chiar e anul 650!” Nu era nicio eroare. Prima notă despre vlahi apărea cu aproape o mie de ani mai devreme decât în orice alt document! Întreaga insulă începuse să se învârtească cu mine și să plutească în larg. Eram ca pe o corabie uriașă, care seîntorcea în istorie.

File din cronică
Marea dintre insulă și continent devenise din nou Canale dellaMorlacca, ciobanii își coborau mioarele pentru iernat din vârful muntelui Velebit, parcă și aerul devenise mai dulce și era presărat cu vechi doine cântate la fluier. A trebuit să îi explic toată povestea Saşei, care mă privea uimi­tă, neștiind prea bine istoria vlahilor pe acele pămân­turi, deși auzise, și ea, de morlacchi şi de vlaji. După ce entuziasmul s-a domolit, am rugat-o să îmi traducă din croată, manuscrisul lui Badurina. Rândul acela magic suna astfel: „Liber primus 650. Croații i-au nu­mit pe păstorii romani (n.r. – fiindcă protoromâna semăna foarte bine cu latina vulgară, s-a crezut multă vreme că vlahii sunt păstorii romanilor) Vlahii negri sau Morovlahi, spre deo­sebire de romanii care locu­iau în interiorul orașelor dalmate, numiți Vlahi – Cronica, pagina 256.” Dar surprizele abia începeau. Primisem un răs­puns, dar noi întrebări se ridicau din valurile înspuma­te ale istoriei. Ce însemna, de exem­plu, acea notă Cro­nica, pagina 256? Mai existau note despre vlahi și într-o altă scriere? Când Saşa a început să vorbească, am tăcut și m-am așezat, nevenindu-mi să cred ce aud: „Ceea ce vezi aici este, așa cum spune și coperta, doar un index, un instrument care să te ajute să găsești mai ușor ceea ce cauți. Opera adevă­rată a lui Badurina se cheamă Kronikeşi are șapte volume, însu­mând câteva mii de pagini, toate docu­mentate din manuscrisele arhivelor de pe insulă. Aici sunt doar trimiterile către pasajele unde îțivorbește pe larg despre vlahi. Din câte văd, aici nu e doar o trimitere la vlahi, ci sunt patru.”
Așa am ajuns să deschidem marea carte a lui Ba­du­rina, din care valuri de lumină se revărsau peste isto­­­ria vlahilor, îndreptând erori, astupând găurile negre ale unei uitări voite. Pasajele despre vlahi, spre deo­sebire de alte lucruri studiate, erau consistente și se vedea că tema îl preocupase pe Badurina în mod spe­cial, de parcă ar fi vrut dinadins să aducă argumente pentru vechimea lor. Drept dovadă, un pasaj din explicația etimologică a numelui vlah răsturna încă o dată istoria. Pe lângă anul 650, mai apărea încă un an legat de prezența vlahi­lor: „Schymnus din Chio (a murit în 378 înainte de Hristos), care i-a scris și Regelui Nico­medes al Bitiniei, a descris coasta Adriaticii. El a menționat, ca și Pomponius și Plinius și Stra­bon, un sin­gur popor în Adriatica: Olsi, care trăiau de la Senj, în toată Dalmația. Acești oameni (Olsi) obișnuiau să fie păstori. Mai târziu, Olşii au primit numele de Vlahi.”
Așadar, prezența vlahilor și a descendenților lor pe malurile Adriaticii cobora, de fapt, de la 1655, undeva în jurul anului 370 înainte de Hristos! Cu două mii de ani înaintea ori­cărei alte mențiuni cunos­cute până atunci! Toate intuițiile echipei noastre, de reporteri idealiștiși scormonitori se adevereau: istro-românii și morlacii nu veniseră aici abia în secolul 14, ci ei erau doar ulti­mele rămășițe ale unui mare și vechi popor, care stă­pâ­nise o mare parte a Europei, așa cum dovedesc și hârțile vechi, pe care numele localităților care derivă din „vlah” sunt majo­ri­tare.

Rescrierea istoriei – Experta croată Saşa Potocnjak
Casele de piatră, tradițiile cele mai vechi și toate rân­duielile păstorilor vlahi pe care le descoperisem în călă­toriile noastre se con­fir­mă, rând pe rând, cu fiecare nouă filă din Cronica lui OdorikBadurina. „Când croații au venit în sudul Dalmației, erau deja acolo Vlahii”, spune el, „locuitorii din orașe şi păstorii, sau Vlahii negri (sau Crni Vlasi, Maurovlahi, Nigri Latini, Morovlahi) care au fost împinși, cu timpul, către mun­te. În secolul 9, încă se mai păstrau numele lor, pre­cum Dracul sau Neagul, chiar pe insula Rab, fiind în satul Bărbat numele de Negu­lici. (…) Acest popor, care la început își spu­nea rumun, se va numi apoi, la nord de Du­năre, român, în timp ce în sudul Macedo­niei, vor fi numiți Cincars (Ţinţari), ei înșiși spunându-și armân.”
Badurina enumeră şi zonele mai impor­tante unde locuiau vlahii în Dalmația (Kotar, Dubrovnik, Neretva, Split, Klis, Sinj, Nin, Obrovac, pe muntele Velebit, și de la Senj la Zrmanja), spune cum au fost împinși către munți, cum și-au pier­dut, treptat, iden­titatea, prin slavi­zarea numelor, și unde au fost consemnați ulti­mii reprezentanți ai vlahilor (în peninsula Istria, în Opicina, lân­gă Trieste, TrebicşiPadric). Și toate aceste date, cu trimiteri la cărțiși manuscrise, la autori și con­semnări care, pro­babil, încă mai există în arhivele mânăs­tirilor de pe insula Rab. Da­că un cercetător s-ar apleca asupra lor, cine știe câte alte lucruri am descoperi des­pre istoria noastră, atât de nedrept uitată de cerce­tătorii de azi! Oare Româ­nia nu se poate capacita să trimită mă­car un om care să stu­dieze în­deaproape aceste fantastice do­cu­mente, să cu­leagă aceste pie­tre prețioase din noroiul istoriei noas­tre, scrisă mereu de alții, după pla­cul lor?

Călugărul de pe malul mării – Ultimii vlahi!
Seara se lăsa încet peste insula Rabşi peste măsuța unde, la malul mării, alături de Saşa, sco­tocisem comoara lă­sată de Badurina. Soa­rele înroșise Adria­tica și mirosul dulce al pădu­rilor de pin ne învăluia. Am tăcut amândoi un moment, privind aceeași întin­dere de ape verzi-roșiatice, pe care şi călu­gărul cărtu­rar o privise cândva. Dar existase el cu adevărat, sau era o nălucă a acestor mări? Fusese un personaj real, sau doar un nume sub care se adunaseră scrieri impor­tante ale francis­ca­nilor? Ca și cum Saşa mi-ar fi ghicit gândul, cu acea privire de femeie îndrăgostită de eroul unui ro­man, dar cu exactitatea profesoarei uni­ver­sitare, a înce­put să îmi spună: „OdorikBadurina a existat cu adevărat. Când nu era în bibliotecă, cu manuscrisele, era aici, cu marea. Se ruga neîncetat. Făcea lungi plimbări pe coastele stân­coase. Singur, îm­bră­cat mereu în rasa de călugăr franciscan, le­gată cu o frânghie la mijloc. Era tuns scurt, avea ochelari mari, ro­tunzi. Era un călugăr de o smerenie extraor­dina­ră, un paleograf (n.r. – știa să autentifice scrie­rile vechi) de o inteligență sclipitoare și de o erudiție colosală, pe ca­re abia acum începem să o înțelegem. Avea o sensibilitate aparte și mult umor. Se născuse în 1896, pe insula ve­cină, Pag, și a ajuns la mânăs­tirea de pe Rab abia în 5 octombrie 1936. A rămas aici 20 de ani. Pe insulă, există câteva arhive foarte impor­tante, aparținând bisericilor. El le-a studiat pe toate: a citit peste 320 de mii de pagini de vechi ma­nuscrise, o muncă titanică! Ordinul franciscanilor nu permite asumarea de merite personale, așa că nici această cronică și nici altele scrise de el, în alte mâ­năs­tiri, nu sunt semnate. A făcut o muncă uriașă, ano­nimă, și a fost împăcat cu asta. La un moment dat, munca din arhive i-a distrus vederea, și folosea, pe lângă oche­lari, o lupă. A murit feri­cit, de bătrânețe, într-o mânăstire din Dubrovnik. Uite aici câteva fotogra­fii cu el.”
Saşa îmi arată câteva imagini cu un om îmbră­cat într-o rasă simplă, legată cu sfoară la brâu. Se roagă într-o plimbare pe malul mării, sau în curtea mânăstirii din Kam­por. Are mereu o privire caldă și plină de blândețe, în ciuda reguli­lor as­pre ale ordinului francis­can. Undeva, într-o croni­că, scrie cu mult umor des­pre el însuși, la per­soa­na a treia… „Ba­duri­na s-a plimbat astăzi pe malul mării, apoi s-a în­tors la bibliotecă”. „Cro­nicile sunt de obicei făcu­te pentru mânăstiri”, spu­ne Saşa. Cu genero­zi­tatea sa, Badurina a lăsat o portiță deschisă. A creat Indexul cronicilor, o ade­vărată hartă a miilor de pagini scrise de el, pentru ajutorul celor ce vor să afle mai ușor o anu­mită informație, o fereastră că­­tre lumea din afara mâ­năs­tirii. Un Index mira­culos, fără de care istoria vlahi­lor rămânea o sim­plă le­gendă, o poveste aco­peri­tă de cețurile timpului, iar Cronicile lui Badurina doar un alt manuscris impor­tant tăinuit în arhive.

Epilog
Insula Rab şi muntele morlacilor,
Poate că nu întâmplător a scris OdorikBadurina despre vlahi. În arhiva abației din Rab s-a descoperit un document în care este menționat numele său de fa­milie: „Cei cu numele de Badu­rina au locuit cândva în România, la fel cei cu numele de Jadreskici (din Lo­par) şiKordici (din Bărbat). În Ro­mânia, astăzi, sunt mulți cu numele de Bădulescu, Jandrescu, Cordescu. Din cauza invaziei turci­lor, aceștia au scăpat, îndrep­tân­du-se către Ma­rea Adriatică”, no­tează, undeva, că­lu­gărul. Amănunte care depășesc obiectul istoric. Amă­nunte de suflet. Dintr-o mânăstire de pe Țărmul Mă­rii Adriatice, vla­hul OdorikBadu­rina trimite, peste timp, scrisori către inima noastră: să nu uităm și să nu ne îndoim niciodată, că suntem un popor cu o istorie mare, care n-are voie să fie acope­rită de uitare și de dispreț.

Sursa: Formula AS

1 913
Exista doua tabere globale ideologice distincte, ambele conduse de evrei – fiecare tabara concureaza cu cealalta pentru controlul global:

1) CÂMPUL LIBERAL
2) CÂMPUL NEOCON (deseori numindu-se „conservatori„) … desi de fapt nu conserva nimic … nu conserva locuri de munca americane, nu conserva machiajul demografic / rasial al Americii, nu conserva cultura si religia americana etc.).

In primul rand, este esential sa intelegem ca fiecare tabara ideologica a fost creata, dezvoltata si adaptata de intelectualii evrei. Fara intelectuali evrei, nu ar exista o scoala radicala de gandire liberala (comunismul, socialismul, trotzkismul si toate submodelele / ideile lor de sprijin, cum ar fi feminismul, drepturile homosexualilor, corectitudinea politica etc.). In mod similar, fara intelectuali evrei, nu ar exista o scoala de gandire Neocon.

Tabara evreiasca liberala este condusa in primul rand de evrei Trotzkisti (sau pur si simplu evrei de stanga) si de adeptii lor gentilii/neevrei. Intr-o buna zi, vor sa vada ceva asemanator unei lumi fara frontiere sau o lume cu frontiere debile /neintarite (asa cum vedem in Uniunea Europeana astazi), cu un guvern global bazat pe conceptul Organizatiei Natiunilor Unite (sau poate chiar propriul ONU).
Tabara liberala evreiasca ii cuprinde si pe cei care abordeaza Alter-globalism, o abordare mai putin radicala a stangii fata de globalizare (cel putin in comparatie cu trotzkismul). Oricum, atat trotzkistii, cat si alter-globalistii sunt „binefacatorii”, care viseaza naiv o lume de tip „Imagine” de la John Lennon. Ei simt ca pot „iubi drumul” lor la puterea globala (desi pot deveni violenti impotriva oricui se opune viziunii lor asupra lumii). In anii 1960, ei au fost numiti „New Left” (de exemplu, Abbie Hoffman, Jerry Rubin, Max Horkheimer, Saul Alinsky etc.).

Tabara evreilor din Neocon (plus adeptii lor dintre gentili) de asemenea doresc o lume fara frontiere, dar cu un guvern global care se roteste in jurul unei axe NY-DC-LONDRA-JERUSALEM. Acestia sunt evreii de tip exploatator, Super-Elita, care doresc ca 95% din averea globala sa fie in mainile lor si restul omenirii in conditia de tip „plantatie globala”. Ei simt ca pot bombarda drumul lor catre puterea globala. De altfel, razboinicii gentili ai razboiului rece (de exemplu, Nixon, Reagan, Bush Sr., etc.) si evreii lor manipulatori globalisti (de exemplu, Henry Kissinger, Irving Kristol, Norman Podhoretz, Milton Friedman etc., cad in acest camp.
Alegeti orice evreu influent si se va potrivi destul de bine fie in tabara liberala, fie in tabara Neocon. Cu toate acestea, trebuie remarcat ca uneori veti gasi un evreu care este in primul rand in tabara liberala, dar cu un picior in tabara Neocon / Sionista (din loialitatea „tribala” fata de Israel).

Ceea ce urmeaza este o proba de evrei globalisti, organizatii, publicatii, etc….dar aratand in ce camp sunt instalati.

NOTA:
Unele persoane din aceasta lista nu sunt evrei. Cu toate acestea, ei sunt adesea denumiti „gentili care gandesc ca evreii”, adica se aboneaza si promoveaza agenda evreiasca globala (cu buna stiinta sau in necunostinta); in esenta ei s-au vandut unor puternici jucatori si organizatiilor globale evreiesti.

NOTA:
Multi dintre cei de mai jos sunt pe deplin constienti de agenda globala in care sunt implicati. Altii, cu toate acestea, nu sunt constienti si, prin urmare, sunt pur si simplu „pioni”, „unelte” sau „angrenaje in masinarie” ) avanseaza. Sau … ei sunt constienti si nu le pasa de faptul ca participarea lor avanseaza propria lor cautare de bogatie si putere.

Campul liberal globalist (JEWISH-LED) (in nici o ordine particulara)
George Soros si Fundatiile pentru o Societate Deschisa (Soros este probabil cea mai puternicaforta din tabara globalizata liberala), David Miliband (politician britanic evreu de extrema stanga, lucreaza indeaproape cu George Soros), Jill Stein, Noam Chomsky, Barack Obama, Hillary Clinton (si Bill Clinton … desigur), Clinton Foundation, Bernie Sanders (desi este impotriva tratatelor comerciale „gratuite” ale Americii cu China si alte tari … ii dau credit pentru asta), Elementele radicale ale Partidului Democrat (de exemplu, Dennis Kucinich, John Kerry), Phyllis Bennis(Fellow, Institutul pentru Studii Politice), Fundatia Rockefeller, Natiunile Unite,Lumea muncitorilor, Lumea cetatenilor, Uniunea Europeana, orice partid politic „verde”, orice trotzkist, marxist, marxist-leninist, maoist, stalinist, luxemburghez, hoxhaist, adica orice ideolog socialist / comunist (desigur), orice organizatie radicala „progresista”, Comitetul International impotriva rasismului (si orice organizatie anti-rasista), orice organizatie anti-fascista, orice organizatie anti-nationalista (desigur), toate studiourile de film si de televiziune de la Hollywood, Media Education Foundation.

Aproape toate colegiile si universitatile din S.U.A. si Europa, Organizatiile care lupta impotriva Incalzirii Globale (dar numai cele mai inalte din aceste organizatii sunt constiente de agenda globala, rangul si dosarul sunt instrumente bine-intelese), Greenpeace (dar numai cele mai inalte din aceasta organizatie sunt constiente de agenda globala, rangul si dosarul sunt instrumente de buna calitate), Sierra Club (dar numai cele mai inalte din aceste organizatii sunt constiente de agenda globala, rangul si dosarul sunt instrumente bine-intelese), Carnegie Endowment pentru pace internaționala, PBS (Serviciul Public de Radiodifuziune), Michael Moore, Amy Goodman & intreaga „Democratie Acum!” aliniaza AlterNet, HIAS (Societatea ebraica de ajutorare a imigrantilor), Amnesty International, Human Rights Watch (si aproape orice organizatie pentru drepturile omului), Norman Finkelstein (foarte critic fata de Israel, sustine o lume fara frontiere, un maoist de-a lungul vietii), Zbigniew Brzezinski, Fundatia pentru noua lume, Naomi Klein, Papa si o mare parte din Vatican, intreaga gama MSNBC, orice organizatie feminista radicala / militanta, orice organizatie radicala / militanta pentru drepturile homosexualilor.

RASPUNSUL COALITIEI (Actionati acum pentru a opri razboiul si sfarsitul rasismului) – Organizaatia americana trotzkista UAF (Uniti impotriva Fascismului), Organizatia britanica trotzkista finantata in parte de George Soros, J-Street (cu un picior in tabara ZIONIST, dar nu intr-un mod militant, adica nu intr-un fel „tip Likud” sau „tip Kadima”), CODEPINK (organizatie radicala feminista in matrita militanta, evreica anarho-comunista Emma Goldman), Comisia Trilaterala (multe dezbateri inconjoara clasificarea acestei organizatii, l-am pus aici), L.A. Evrei pentru pace (fiecare oras mare are un grup similar), ACLU (Uniunea Civila a Libertatilor Americane), SPLC (Centrul de Drept al Saraciei de Sud), Politica externa (jurnal / revista politica), New York Times, Los Angeles Times, Ford Foundation, Tides Foundation (finantat in parte de Teresa Heinz-Kerry) et al.

Campul globalist NEOCON (JEWISH-LED) (in nici o ordine particulara)
Sheldon Adelson, Benjamin Netanyahu, Familia Rothschild, Anne Applebaum, Mitt Romney, Alan Dershowitz (desi liberal pe probleme sociale), Dennis Prager, Michael Medved, cele mai multe (sau cel putin multe) gazde Radio Channel AM talk, Familia Bush, Dick Cheney, Henry Kissinger, Daniel Pipes, „Hiper-warmongers / hawks / Israel-Firsters” ai Partidului Republican (de exemplu, John McCain, Ted Cruz, Lindsey Graham, Mike Huckabee, Marco Rubio si multi altii), Glenn Beck (radio host), Standardul saptamanal (revista politica), Wall Street Journal, Washington Times, orice publicatie a lui Rupert Murdoch, Afaceri Externe (jurnal politic / revista), Centrul Freeman pentru Studii Strategice, JINSA (Institutul evreiesc pentru probleme de securitate nationala), Centrul Saban pentru politica Orientului Mijlociu, NATO (actualizare: in iunie 2016, se pare ca multi lideri de top sunt acum in favoarea nationalismului etnic din cauza invaziei continue a Europei de catre refugiatii si migrantii din lumea a treia), Pentagon, Congresul evreiesc european, Fratii Koch, Steven Spielberg (desi liberal pe probleme sociale), Rush Limbaugh (edita: din iunie 2016, Limbaugh pare sa se trezeasca … doar putin), Ayn Rand (in special ideologia ei economica, care nu inseamna decat utopianism naiv), Gary Johnson si cei mai multi lideri de vârf ai miscarii libertatii (sustin comertul liber si frontierele deschise, facandu-se astfel instrumente sau „idioti utili” ai globalistilor), Alan Greenspan, Ben Bernanke, Leo Strauss(cunoscut ca tatal miscarii Neocon), Chaim Weizmann (figura istorica cheie),David Ben-Gurion (figura istorica cheie), AIPAC (Comitetul pentru Afaceri Publice Americane din Israel), CFR (Consiliul pentru Relatii Externe), Institutia Hoover, Institutul CATO, OMC (Organizatia Mondiala a Comertului) – OMC faciliteaza comertul tarifar, permitand astfel utilizarea muncii sclavice in lumea a treia, TPP, NAFTA, CAFTA, FTAA si toate celelalte pacte comerciale „libere”, Banca Mondiala, FMI (Fondul Monetar International), AEI (American Enterprise Institute), WJC (Congresul Evreiesc Mondial), Centrul Simon Wiesenthal multe ancore de la FOX News (editie: incepand din iunie 2016, ancorele FOX News par sa se trezeasca … doar putin), David Horowitz si revista lui FrontPage (Horowitz este un fost marxist care a devenit mai tarziu un NEOCON, a facut o lucrare buna in distrugerea corectitudinii politice, dar, indiferent, el este impotriva nationalismului etnic, cu exceptia Israelului), Pamela Geller (a facut o treaba buna in distrugerea PC-ului, indiferent daca este impotriva nationalismului etnic … cu exceptia Israelului) et al.

In cele din urma, pentru a intelege modul in care tabara Neocon (adesea denumita „Noua Ordine Mondiala”) foloseste tabara liberala globalizata pentru a realiza o mare parte a „trenchwork”-ului necesar pentru realizarea obiectivelor sale NWO, va rugam sa cititi articolul meu, Anti-fascistii sunt foarte folositori pentru Noua Ordine Mondiala. http://immigration-globalization.blogspot.com/2009/09/anti-fascists-are-very-useful-to-new.html

Aparte: Aceste doua tabere ideologice concurente – cand sunt considerate simultan – sunt denumite paradigma „stanga-dreapta”. In mod frecvent, veti auzi expertii politici folosind expresia „paradigma falsa stanga-dreapta”. Sa luam in considerare cuvantul „fals” asa cum este folosit in aceasta expresie. Este paradigma stanga-dreapta „fals?” Da si nu.
Da, este „fals” in sensul ca nici o parte (sau „tabara”) nu ofera ceva benefic pentru oamenii obisnuiti. Pe de alta parte, nu este falsa, deoarece bataliile verbale dintre ambele tabere sunt autentice. Adesea vedem fiecare parte argumentand cu cealalta (de exemplu, democratii – republicanii, MSNBC -vs- FOX News etc.). Unii au sugerat in mod gresit ca astfel de batalii verbale sunt „fals”, adica un „spectacol” orchestrat pentru consumul de masa pentru a crea iluzia ca o parte ofera „solutii”, in timp ce cealalta parte nu. Aceasta idee de a fi un spectacol in scena este total falsa.
Exista intr-adevar doua laturi, si in mod autentic nu se plac unul pe celalalt. De exemplu, cand auziti ca Neocon Dennis Prager face praf un liberal ca George Soros, acesta nu este un „spectacol orchestrat”; Prager sincer il dispretuiste pe Soros (si invers). Astfel, pentru a rezuma punctul pe care incerc sa-l fac – sunt doua tabere distincte si se dispretuiesc reciproc sincer.

Partea „falsa” se aplica atunci cand fiecare parte sustine ca este „partea buna”. Adevarul este ca nici una dintre parti nu este partea buna, deoarece persoana obisnuita primeste un tratament injust atat de la stanga cat si de la dreapta, adica atat de la tabara liberala, cat si de la tabara Neocon.

miller Autorul este  Los Angeles, CA, United States

https://immigration-globalization.blogspot.com/2011/10/two-globalist-camps-in-competition-for.html

https://karensmithdotblog.wordpress.com

2 1040

Dupa cateva decenii traite cel putin cu iluzia ca se afla intr-o lume a solidaritatii si armoniei, Romania isi reia locul geo-politic traditional la punctul de ciocnire dintre interesele marilor actori globali. Raportarea Romaniei la acestia dar si raportarea lor la ea ridica probleme de o imensa complexitate si periculozitate.
In acest context cel putin doua lucruri imi sunt clare:

1) nimeni nu ignora Romania;
2) nimeni nu doreste Romania.
Aceste doua teze, doar aparent paradoxale, se conciliaza in urmatorele enunturi alternative:
– nimeni nu vrea Romania ca partener dar toti o vor ca satelit;
– nimeni nu vrea sa se coordoneze cu ea dar toti vor sa li se subordoneze;
– nimeni nu o vrea independenta, toti o vor colonie;
– nimeni nu o accepta drept membru al familiei sale dar nimeni nu doreste ca ea sa devina membru al altei familii.

In incercarea de a ne domina sau macar de a nu ne lasa sa fim dominati de concurentii lor, strategii lumii au ales sa utilizeze arma exagerarii defectelor noastre creind mitul incompatibilitatii cultural-civilizationale a romanilor cu Occidentul euro-atlantic..
Acest mit serveste atat puterilor euro-asiatice (in primul rand Rusiei) cat si celor euro-atlantice.
Caracterul exceptional al coruptiei la romani, spre exemplu, este un mit care permite:
a) Rusiei sa „demonstreze” Occidentului ca nu are cum sa integreze deplin Romania structurilor sale (cel putin nu fara riscuri majore);
b)  SUA sa intervina direct in guvernarea Romaniei folosind justitia pentru a elimina de la guvernarea tarii pe liderii cu agenda nationala (uneori denuntati ca fiind pro-rusi);
c) UE sa mentina Romania ca membru de mana a doua intr-o ordine continentala neo-iobagista in care pana si universalismul imperial are geometrie variabila si evolueaza cu mai multe viteze.
Românii între „incapacitate structurala”, și o „neputinta congenitala”!!
Romania – spune un alt mit de asemenea unanim imbratisat – nu a fost si, se subantelege, continua a nu fi pregatita sa intre intr-o democratie transnationala europeana asa cum, chipurile, ar fi UE, si sa contribuie la edificarea Europei politice, a Statelor Unite ale Europei; proiect al europenilor celor mai „avansati”, respectiv al „adevaratilor” europeni – catolici si protestanti, din vest si din nord, din lumea industriei si finantelor, neo-conservatori si neo-liberali.
Aici nu mai este vorba despre „coruptia structurala” ci despre o „incapacitate structurala”, o „neputinta congenitala” a romanilor de a participa cu succes la actul guvernarii asa cum este el inteles si savarsit in civilizatia occidentala spre care ei aspira nejustificat si in institutiile careia s-au strecurat la fel de nejustificat.
Cum modelul „bunei guvernari” ar fi unic si universal valabil, rezulta ca romanii sunt inclusiv incapabili de autoguvernare. Asadar nu numai ca incurca gestiunea UE dar nici nu au indreptatirea la un stat propriu sau, cel putin, la administrarea acestui stat prin ei insisi.
Pe ce se bazeaza asemenea teze? Cand concluziile sunt atat de ferme si de „utile” ele seduc prin propria lor afirmare, nemaifiind nevoie de argumente.
Daca cineva ar cauta argumente rezultatul ar fi mai mult decat dezamagitor pentru propagandistii mitului. Romania nu s-a opus nici unei reforme constitutionale a UE acceptand sa transfere institutiilor europene, fara nici o garantie de contrapartida, toate atributele suverane care i-au fost cerute. Prin acceptarea MCV Romania a acceptat chiar competente supranationale de control care nu se aplica nici unui alt membru (cu exceptia Bulgariei).
Romania si-a platit fara cracnire contributia la bugetul european comun fara a primi din partea UE fonduri europene macar egale cu aceasta. A fost, deci, un contributor net (care a dat mai mult decat a luat) si niciodata nu i-a trecut prin cap sa spuna, asemenea Marii Britanii, „eu imi vreau banii inapoi!”.
Romania si-a diminuat capacitatea productiva a economiei nationale in favoarea economiilor occidentale bazate pe export (in special Germania), oferindu-se acestora ca o mare piata de desfaceri.
Romania a pus resursele sale naturale si forta de munca ieftina la dispozitia investitorilor straini (europeni si nu numai) foarte interesati sa isi valorifice capitalurile aici, inclusiv cu pretul coruperii administratiei romanesti.
Romania a oferit statelor occidentale lovite de sovinismul si decandeta bunastarii, mana de lucru calificata pentru meserii pe care cetatenii lor nu mai vor sa le practice.
Aceasta mana de lucru a creat acolo crestere economica, generand totodata venituri bugetare si noi locuri de munca.
Romania s-a lasat saracita de elitele sale intelectuale, de talentele sale cele mai autentice si mai educate, contribuind astfel la imbogatirea si progresul strategic al Occidentului euro-atlantic, in aceeasi masura in care si-a pus in pericol propriul viitor.
In timp ce elitele Romaniei, formate pe bani romanesti, aduc buna guvernare si prosperitate altora, romanilor li se spune ca trebuie sa accepte a fi condusi din afara, caci, intr-adevar, in tara nu le-a mai ramas decat o elita-surogat formata din ciurucuri si tradatori.
Si atunci, de ce atata „of” si vai”!?
Daca cineva nu a fost pregatit sa integreze Romania in familia occidentala acela a fost Occidentul insusi. El a fost, in schimb, pregatit si bucuros sa o colonizeze.
Romania are vocatia de a fi ghetoul european al romilor.
Un al treilea mit – cu atat mai usor de acreditat cu cat elitele autentice romanesti isi parasesc in mars fortat patria – este acela ca Romania are vocatia de a fi ghetoul european al romilor.
Legatura pe care atat discursul mediatic cat si cel politic occidental o fac intre insecuritatea cetatenilor europeni, „invazia” romilor si pretinsa „origine romaneasca” a acestora (origine cel putin civica daca nu si culturala) sustine ideea ca Romania, prin insasi identitatea sa etnica (in cel mai bun caz incerta daca nu cu desvarsire roma), pune in pericol civilizatia europeana.
De aceea romii trebuie expulzati si (re)concentrati in Romania, iar aceasta trebuie izolata in afara spatiului Schengen si nu numai.
„Manelizarea” mass-mediei (independenta in relatia cu statul roman iar nu si in cea cu clanurile oligarhice ori cu diverse cercuri de interese straine), precum si cea a politicii romanesti, nu fac decat sa confirme o asemenea idee.
Nu este clar care sunt politicile de integrare a romilor si care este eficienta lor. In schimb presa tabloidizata – cea mondena si cea de scandal – se delecteaza cu prezentarea detaliata si necritica a ceea ce traditiile rome au mai mult in contrast cu traditiile culturale romanesti si europene; ba chiar si cu evolutia comunitatilor rome pe calea convergentei cu valorile civilizationale europene.
Aducerea obsesiva a interlopilor de origine roma in procesele intentate liderilor politici romani (mai mult sau mai putin corupti), cu mediatizarea aferenta, nu este, nici ea, o intamplare oarecare; sau, daca este, atunci interesul national cere sa fie oprita imediat, cel putin in dimensiunea sa mediatica.

Justitia romana trebuie pusa sub controlul strainatatii
In conexiune cu mitul exceptionalismului coruptiei romanesti si cu cel al identitatii culturale rome a Romaniei se degaja si mitul problemelor cronice, de factura structurala ale justitiei romane.
Aceasta este prezentata ca fiind in acelasi timp blocata si dezlantuita, controlata si haotica, nesofisticata si impredictibila.
Pe terenul mitului contrariile pot coexista cu usurinta.
Pe o atare imagine s-a cladit concluzia ca justitia romana trebuie pusa sub controlul strainatatii.
Acesta se exercita la vedere. Or, daca un stat cu o justitie ineficienta este un stat nefunctional, un stat cu o justitie controlata din afara nu mai este stat de loc.
„Cum credeti ca vin capitalurile de calitate, acelea care va aduc dezvoltare iar nu numai coruptie si infeudare, daca investitorii potentiali vad si aud de dimineata pana seara numai despre descinderi cu mascati ca in cartelurile mafiote din America Latina sau Orientul Indepartat, arestari de lideri politici bazate pe denunturile interlopilor romi, afaceri ruinate de luptele intre clanuri si altele la fel?” – m-a intrebat recent un distins diplomat strain.
„Veti ramane doar cu afaceristii dubiosi protejati de justitia romana aflata sub controlul real al catorva guverne straine!” –  a adaugat el. (Si nu era un diplomat rus, cum probabil ar fi fost tentat sa banuiasca dl Joe Biden.)
Intr-adevar, din „statul romilor” – aflati si ei sub povara nedreapta a unor stereotipuri negative colportate masiv si nu tocmai innocet in Occident – capitalurile sanatoase fug, iar regimul „jurisdictiei consulare” (desfiintat de Al. I. Cuza in zorii afirmarii existentei si demnitatii noastre nationale) reinvie in forme si sub acoperiri din cele mai perverse. (Acum nu numai „supusii straini” ci si romanii sunt „judecati” de functionarii diplomatici ai altor guverne, carora o natiune in declin le-a concesionat aceasta functie.) Cum sa primesti un asemenea neam in casa ta?!
Mihai ISTRATESCU 
NOTA REDACȚIEI
Vă invităm să vizionați un film ce completează rtealșitatea în care trăim. Documentarul este o prezentare ținută de John Perkins, autorul cărții „Confesiunile unui asasin economic” (disponibilă aici ➡ http://bit.ly/ConfAsasinEconomic). Autorul descrie cum era trimis în țările din Lumea a Treia pentru a pregăti, prin mită și înșelăciune, „intrarea” FMI-ului. (Ne cerem scuze că vă prezentăm un clip cu unele greșeli în subtitrare, dar a fost distribuit cu traducerea pe alocuri neglijentă; cel mai important este mesajul filmului.)

0 591

​Primele două luni din această vară au fost cele mai ploioase din ultimii opt ani. În lunile iunie și iulie, aproape că nu a fost o zi în care să nu plouă în România, iar meteorologii spun că vara aceasta este una atipică pentru toată emisfera nordică, transmite Mediafax.

„Trebuie să încadrăm tot ce s-a întâmplat în România în contextul a tot ceea ce s-a întâmplat în emisfera nordică în această vară. Manifestările din lunile iunie și iulie au fost total atipice. Au fost diferențe foarte mari de vreme de la o zonă la altă, în Europa, cu precipitații foarte multe în unele țări, în timp ce în altele au fost valuri de căldură foarte mare. Din cauza acestor fluctuații atipice, și prognozele pe termen lung sunt foarte greu de estimat. În acest context, dacă locuitorii din Europa de nord și de nord-vest și o parte din Europa centrală s-au confruntat cu secetă puternică, în partea de sud-est și central sudică a continentului a dominat un câmp de presiune atmosferică scăzută, iar ploile au fost bogate, generate de manifestări de instabilitate atmosferică”, a declarat Teodora Cumpănașu.

Totuși, există zone din România unde precipitațiile au fost foarte scăzute.
„Chiar dacă pare greu de crezut, în contextul în care în aproape toată țara a plouat foarte mult în primele două luni de vară, există zone din Bărăgan și mai ales din Dobrogea unde ploile au fost puține și insuficiente pentru agricultură”, a mai explicat Teodora Cumpănașu.
Meteorologul reamintește fapul că, până în prezent, nu s-a înregistrat niciun episod de caniculă.
„Regimul termic din lunile iunie și iulie a fost însă unul normal, și trebuie să ne bucurăm că nu am avut caniculă. În ultimii 8 ani nu a mai fost o vară atât de ploioasă”, a mai explicat meteorologul ANM.

0 420
Ocazional publicam materiale despre George Soros in buletinele noastre informative de marti. Dedicam astazi pentru prima oara un comentariu in intregime dedicat exclusiv lui. George Soros e un om foarte influent la nivel global si bine cunoscut in intreaga lume, inclusiv Romania. Dar, la cei 87 de ani impliniti, a inceput sa slabeasca brusc si se aproprie si el, la fel ca noi toti, de apusul vietii. Nu se mai poate tine in picioare cind conferentiaza. Ultima oara a conferentiat in mai la Paris asezat pe scaun si cu o voce mai putin ferma. Din cind in cind parea sa-si piarda si firul discursului. Dar nu slabaciunea fizica il ingrijoreaza cel mai mult pe Soros. E mai ingrijorat ca isi sfirseste viata pierzind marile pariuri ale vietii lui.
Putem spune ca la cei 87 de ani ai lui Soros e un perdant? Asta e sugestia unui dosarul extrem de vast si bogat in informatii privind viata lui George Soros publicat de New York Times Magazine pe 17 iulie. Titlul articolului e sugestiv si reflecta opinia autorului ca Soros a pierdut marele pariu al vietii lui, democratia liberal-seculara, un pariu in care a investit miliarde de dolari: George Soros Bet Big on Liberal Democracy. Now He Fears He Is Losing (George Soros a pariat mult pe democratia liberala. Se teme ca a pierdut). [Articolul poate fi cititi aici: https://www.nytimes.com/2018/07/17/magazine/george-soros-democrat-open-society.html?rref=collection%2Fsectioncollection%2Fmagazine&action=click&contentCollection=magazine®ion=rank&module=package&version=highlights&contentPlacement=5&pgtype=sectionfront]
Influenta pe care Soros a exercitat-o in ultimele citeva decenii nu poate fi negata nici subestimata. E practic imposibil sa rasfoiesti presa internationala fara ca, mai zilnic, sa dai peste numele lui. E cert, insa, ca amprenta intelectuala a lui Soros va continua si dupa moartea lui. In toamna anului trecut, Soros, cotat pe locul 20 intre cei mai bogati oameni ai Americii, a transferat mai intreaga lui avere de 18 miliarde de dolari organizatiei lui Open Society Fund (Fondul Societii Deschise) (OSF). Scopul Fondului e promovarea dupa moartea lui Soros a viziunii lui declarative de a promova democratia liberal-seculara in lume. Doar Bill si Melinda Gates au o Fundatie cu scopuri caritabile si educationale mai mare ca a lui Soros. Spre deosebire de cei doi, insa, Soros e la apusul vietii, dar discipolii lui actioneaza in mai multe tari, si, spre deosebire de sotii Gates, pasiunea lor, ca si a lui Soros, este politica si promovarea unei ideologii si a unui gen specific de politica de stanga. Fundatia lui Soros are in jur de 1.800 de angajati in 35 de tari si e administrata de 17 borduri de conducere, atit nationale, cit si regionale si globale.
 
George Soros si Donald Trump
Soros e unul din cei doi foarte influenti barbati new yorkezi ai zilelor noastre. Celalat e Donald Trump, Presedintele Statelor Unite. Cei doi au citeva lucruri in comun. Ambii au fost casatoriti de trei ori si au cinci copii. Ambii sunt multimiliardari. Ambii au fost oameni de afaceri de succes. Ambii au ambitii globaliste. Ambii sunt pasionati de politica. Ambii sunt ambitiosi si interesati sa-si extinda influenta, atit in Statele Unite dar mai ales la nivel international.
Diferentele intre cei doi, insa, sunt mai multe dar si mai pregnante. Trump a ales politica ca si pirghie principala pentru promovarea viziunii lui, iar Soros o strategie indirecta, educind si apoi cautind sa promoveze in functii cheie, atit in America cit si in Europa, dar mai ales in Europa de Est, politicieni si persoane publice care ii impartasesc ideologia si viziunea politica. Soros e mai bogat ca Trum, dar Trump mai tinar. Soros parvine din traditia israelita iar Trump din cea protestanta. Soros e izolat si respins in Europa de Est, unde Trump e mai in voga. Trump e izolat si respins in Europa Occidentala, unde Soros e in voga. Soros isi exporta ideologia in Europa de Est, un teritoriu ostil, iar Trump face la fel in Europa de Vest, un teritoriu la fel de ostil pentru el.
Soros promoveaza antivalorile iar Trump valorile. Soros promoveaza avortul iar Trump dreptul la viata al copiilor nenascuti. Anul trecut si anul acesta Soros a finantat proiectul constitutional de legalizare a avortului in Irlanda. Recent, Soros a anuntat ca va finanta eforturile stangii politice americane pentru a bloca confirmarea judecatorului Brett Kavanaugh la functia de judecator in Curtea Suprema a Statelor Unite. Luna trecuta, Presedintele Trump l-a nominalizat pe Kavanaugh in aceasta functie, urmind ca el sa fie confirmat oficial in functie de Senatul american. Judecatorul Kavanaugh e pro-viata. Soros si democratii se tem ca odata confirmat in functie, Kavanaugh si ceilalti judecatori conservatori din tribunalul Suprem al Statelor Unite vor abroga dreptul la avort confirmat de Curtea Suprema in 1973.
 
Trecutul si educatia lui Soros
Soros s-a nascut in Ungaria in 1931 intr-o familie de evrei. In mod fortuit, in 1944 a scapat, impreuna cu familia lui, de a fi deportat din Ungaria dupa ce nazistii au invadat Ungaria. Conform articolului din New York Times Magazine, tatal lui George Soros, avocat, a obtinut documente false pentru familie reusind astfel sa scape cu viata pina la terminarea razboiului.
Unii cercetatori l-au numit pe Soros colaborator nazist, o eticheta de care, afirma articolul, George Soros nu a reusit sa scape pina in zilele noastre. Eticheta de colaborator nazist e foarte improbabila, insa, avind in vedere ca in 1944 cind nazistii au invadat Ungaria el avea doar 13 ani. Soros a fost la fel de norocos sa scape si de comunism. In 1946 tinarul Soros a fugit din Ungaria, unde comunistii isi consolidau puterea, si s-a stabilit in Marea Britanie. A urmat cursurile prestigioasei London School of Economics unde l-a avut ca profesor pe austriacul Karl Popper. In 1945 Karl Popper a publicat un eseu care l-a marcat si inflentat pe Soros pentru restul vietii. Intitulat The Open Society and Its Enemies („Societatea deschisa si dusmanii ei”), idea principala a lui, si care l-a captivat pe Soros, a fost ca doar democratia liberala si societatea deschisa pot preveni totalitarismul de stanga si de dreapta. Notiunea asta relativ simpla a fost de o importanta deosebita pentru Soros. Doar intr-o societate deschisa si democrata, a inteles Soros, pot minoritatile, inclusiv evreii, sa traiasca in liniste fara a fi tracasate, agresate ori discriminate. Idea aceasta l-a animat pe Soros si activitatile lui pentru restul vietii. In 1956 Soros se muta la New York unde incepe sa munceasca ca si bancher la unele din firmele de pe Wall Street. Ambitia lui a fost sa economiseasca $100.000 in cinci (5) ani dar a castigat mult mai mult.
Speculare suspectă la bursă
Spre sfartitul anilor 70 Soros a devenit un om extrem de bogat, iar din anii 80 si 90 bogatia lui a crescut exponential. In 1992 a castigat $1,5 miliarde de dolari peste noapte speculind, corect, devalorizarea peste noapte a lirei sterline. In 1997 a urmat aceasi metoda speculativa si a castigat $750 de milioane de dolari din devalorizarea, tot peste noapte, a monedei tailandeze. Dintr-o data, Soros a devenit tinta atacurilor guvernelor si a mass mediei internationale pentru manipularile facute de el care au dus la devalorizarea lirei sterline si a monedei tailandeze. Daca efectele speculatiilor lui au fost putin simtite in Marea Britanie, ele au fost devastatoare in Tailanda, unde multi oameni si-au pierdut locurile de munca si unele firme au falimentat. A fost tentat sa aplice aceasi formula pentru devalorizarea monedei Indoneziei, a Malayeziei si a rublei rusesti. In final, insa, a rezitat tentatiei, pierzind spre sfarsitul anilor 90, $400 de milioane. Soros si-a justificat speculatiile monetare care pe el il faceau bogat iar pe altii saraci, zicind ca daca nu ar fi incercat el devalorizarea monedelor, ar fi facut-o altii. Cert e ca Soros a devenit unul din cei mai bogati oameni ai lumii. Si, spre deosebirea mmajoritatii dintre ei, si-a pus bogatia in slujba idealurilor lui politice.
A inceput sa-si exporte viziunea politica fondind, in 1979, The Open Society Fund. Prin acest Fond a sprijinit dezidentii Cehoslovaciei anilor 70 si 80, activitatile miscarii Solidaritatea din Polonia, si activitatile dizidentilor Ungariei. Revolutiile anticomuniste din 1989 din Europa de Est i-au dat lui Soros oportunitatea unica pentru promovarea ideilor lui intr-un teritoriu nou si vast. Prima tara in care a investit a fost Ungaria unde dupa 1989 a investit $400 milioane. Pentru a-si promova idealurile politice, in 1991 a fondat Universitatea Europei Centrale (UEC) in Praga pe care a mutat-o la Budapesta in 1993. De atunci, de la UEC au absolvit peste 14.000 de studenti din Europa de Est si Asia Centrala.
 
George Soros in Romania
Unul din tinerii in care Soros a arat un interes deosebit si pe care l-a sprijinit mult a fost Viktor Orban, actualul premier al Ungariei. I-a finantat educatia la Oxford si a sprijinit financiar organizarea grupului Fidesz format de Orban, un grup al tinerilor conservatori maghiari care azi domina scena politica a Ungariei. La scurt timp, Soros a devenit interesat si in Romania, avind in minte aceleasi obiective: promovarea in Romania a unei societati deschise. Articolul din New York Times Magazine nu discuta implicarea lui Soros in Romania. In toamna anului trecut si in primavara acestui an, insa, fundatia americana Capital Research Center a publicat zece (10) articole privind actiunile lui Soros in Romania. Ele pot fi citite aici: https://capitalresearch.org/tag/soros-in-romania/. Un numar mare din personalitatile politice si publice ale Romaniei anilor nostri au primit burse din partea organizatiilor lui Soros. In articolele publicate de Capital Research Center veti da peste citeva dintre ele, inclusiv Monica Macavei. In 1992 Macovei a primit din partea lui Soros o bursa intreaga pentru a studia la UEC in Budapesta de unde a obtinut un masterat in drept si unde a fost cooptata mai tirziu in Bordul de Conducere (Board of Trustees) al Universitatii. De atunci Macovei a fost cooptata in diferite organizatii, institutii si actiuni demarate de Soros in Europa. Pe linga Macovei, amintim si pe SandraPralong, unul din consilierii cei mai influenti ai Presedintelui Iohannis.
Actiunile lui Soros in Europa de Est, insa, au devenit mai agresive de-a lungul anilor. S-a observat o coluziune (adica intelegere secreta) intre organizatiile sorosiste din Europa de Est, inclusiv Romania, si ambasadorii Americii din vremea administratiilor Obama pentru a destabiliza societatea civila conservatoare din Europa de Est. Afirmatia aceasta nu ne apartine noua ci este concluzia unei Fundatii americane. Mai devreme in an, influenta Fundatie americana Judicial Watch din Washington DC a dat in instanta Departamentul de Stat al SUA afirmind ca e in posesia unor documente care dovedesc coluziune intre oficialitati ale Departamentului de Stat al Administratiei Obama si George Soros pentru de-stabilizarea guvernelor democratice si conservatoare din Colombia, Romania, Macedonia si Albania. In propriile ei cuvinte, Fundatia Judicial Watch afirma ca „evidence we’ve uncovered to date suggests there is collusion between officials from the Obama State Department (many of whom are still in government under President Trump) and George Soros to destabilize conservative, democratically elected governments in these 4 nations overseas, collusion which continues today”. („Probele pe care le-am obtinut sugereaza ca exista o coluziune intre oficialitati ale Departamentului de Stat al Administratiei Obama – dintre care multi inca functioneaza in guvernarea Presedintelui Trump – si George Soros pentru a destabiliza guvernele conservatoare alese democratic in aceste tari si ca aceasta coluziune continua pina astazi”)
Actiunea judecatoreasca pe care Judicial Watch a demarat-o privind Romania a fost inregistrata in Washington DC pe 23 martie anul acesta si o puteti citi aici: http://www.judicialwatch.org/wp-content/uploads/2018/03/JW-v-State-Dept-Case-1-18-cv-00667.pdf. Prin ea, Judicial Watch cauta sa obtina informatii si documente oficiale din partea Guvernului Statelor Unite privind activitatile lui George Soros in Romania, inclusiv o copie a corespondentei electronice dintre Ambasadorul Klemm si organizatia Open Society Foundation – Romania.
 
George Soros vireaza la stanga
Daca in anii 70 si 80, cel putin la nivel declarativ Soros a avut intentii bune, in principal extinderea democratiei in Europa de Est si Uniunea Sovietica, in timp, intentiile lui au devenit obiective desemnate sa submineze conservatorismul si guvernele conservatoare si sprijinirea si promovarea guvernelor de stanga, a miscarilor de stanga si a ideologiei de stanga. Privind valorile, Soros e un adept al secularismului radical si al valorilor seculare. Soros e un globalist care favorizeaza guvernarea globala. Promoveaza avortul, drepturile homosexualilor, finanteaza revolutia sexuala din America si Europa, iar in 2014 a finantat in Romania propaganda impotriva candidatilor la europarlamentare care pledau in favoarea suveranitatii nationale si valorile traditionale. Peste tot in lume a finantat si finanteaza organizatii care promoveaza avortul, si organizatii homosexuale si pro-homosexuale, printre ele Human Rights Watch, Amnesty International, Planned Parenthood si American Civil Liberties Union.
 
Soros pierde in Europa
Pozitiile anti-conservatoare ale lui Soros i-au adus multi dusmani. Cel mai acerb dintre ei e fostul lui adept, Viktor Orban. In timp ce Orban vira la dreapta, vazind in conservatorismul traditional maghiar formula cea mai adecvata pentru supravietuirea civilizatiei maghiare, Soros a virat la stanga, demonizind conservatorismul si promovind valori globaliste in detrimentul suveranitatii nationale si a patriotismului. Conflictele dintre cei doi sunt bine cunoscute la fel ca si campania lui Orban impotriva lui Soros. Orban l-a acuzat pe Soros ca vrea sa distruga civilizatia crestina a Ungariei, sa transforme Ungaria intr-o tara musulmana, a cerut inchiderea Universitatii Europei Centrale din Budapesta, iar mai devreme anul acesta Parlamentul Ungariei a adoptat o lege care nu recunoaste diplomele universitare emise de Universitatea lui Soros in Ungaria. Mai devreme in an, un ziar pro-Orban a publicat numele a peste 200 de intelectuali maghiari pe care Orban i-a etichetat ca fiind „mercenarii lui Soros”. Presiunea asupra lui Soros a fost prea mare pentru el si Soros a capitulat. In mai a anuntat inchiderea birourilor fundatiilor lui din Ungaria si transferarea lor la Berlin. Obiectivul lui Soros a fost ca in 2019, la aniversarea a 30 de ani de la prabusirea Zidului Berlinului si a Cortinei de Fier, sa anunte triumful democratiei liberale in intreaga Europa de Est. Dar, zice autorul articolului din New York Times Magazine, nu a fost sa fie.
Chiar mai rau, evenimente din doar ultimii citiva ani dovedesc ca influenta lui Soros e pe cale sa fie mai in intregime anihilata. In 2015 Putin a expulzat din Rusia angajatii organizatiilor lui Soros, Open Society Foundations, si le-a inchis, declarindu-le o amenintare la securitatea nationala. La fel ca Orban, Putin e si el un dusman declarat a lui Soros facind comentarii negative la adresa lui la recentul summit de la Helsinki cu Presedintele Trump. Relatiile lui Soros cu Netanyahu sunt si ele reci. Netanyahu il acuza pe Soros ca finanteaza si promoveaza radicalismul palestinian impotriva Israelului. In schimb, relatiile lui Netanyahu cu Orban sunt cordiale. In plus, influenta lui Soros apune si in Italia. De-a lungul anilor Soros a cheltuit 300 de milioane de dolari pentru integrarea populatiei roma in tarile Uniunii Europene. In iunie, Matteo Salvini, Ministrul de Interne al Italiei, a cerut inregistrarea tuturor tziganilor din Italia si expulzarea acelora dintre ei care nu sunt cetateni italieni. Soros a critica Italia, dar italienii l-au luat in ris. In opinia autorului, incercarile lui Soros de a integra populatia roma „is another battle that Soros may well be losing” („este o batalie pe care Soros foarte probabil ca o va pierde”).
 
Soros pierde in Statele Unite
Dar nici in Marea Britanie, si nici la el acasa, in Statele Unite, Soros nu a scontat succese notabile. In 2016 a contribuit jumatate de milion de dolari pentru a preveni Brexitul iar anul trecut si anul acesta a contribuit la incercarile de organizare a unui al doilea referend care sa tina Marea Britanie in Uniunea Europeana. Conservatorii britanici i-au dat peste nas, acuzindu-l ca submineaza democratia britanica.
Soros e mai putin popular in Statele Unite de cum ne-am putea imagina. Stanga politica nu il accepta pentru ca Soros e capitalist. Si-a facut miliardele pe spinarea altora. E bogat pentru ca i-a saracit pe altii. Actiunile lui au cauzat mai multa inegalitate economica, iar activitatile lui caritabile sunt vazute ca o incercare de a-si ispasi pacatele capitaliste. Mass media americana are un termen specific pentru bogatanii de teapa lui Soros, „filantrocapitalisti” („philantrocapitalism”), o categorie in care ii pune si pe Bill Gates si sotia lui si pe Mark Zuckenberg de la Facebook.
Soros nu e acceptat nici in miscarea conservatoare. Pozitiile lui anti-nationale, seculare si anti-valori sunt incompatibile cu conservatorismul social al majoritatii covarsitoare a republicanilor americani. Cu toate acestea, Soros a investit in candidati politici, si a pierdut. Democratului liberal din Massachusetts, John Kerry, i-a dat $20 de milioane pe timpul campaniei lui prezidentiale, dar care a fost castigata de republicanul conservator George Bush din Houston, Texas. In 2016 Soros a sprijinit campania prezidentiala a lui Hillary Clinton cu $25 de milioane, dar a castigat republicanul conservator Donald Trump. Lui Obama nu i-a dat multi bani, dar pe Obama l-a numit, in recentul interviu cu New York Times Magazine, „my greatest disappointment” („dezamagirea mea cea mai mare”). Autorul articolului nu a reusit sa obtina detalii din partea lui Soros privind marea lui dezamagire pentru ca un consilier a lui Soros a intervenit sa-l corecteze pe marele miliardar sa nu faca o gafa. Totusi, Soros a dezvaluit ca in cei 8 ani ai celor doua mandate ale lui Barak Obama, a avut o singura conversatie telefonica cu Obama. A initiat-o Obama, spunindu-i ca are la dispozitie doar 5 minute de discutii. Cumva, Soros a reusit sa o prelungeasca la 8 minute.
 
Apusul vietii unui perdant?
Daca stanga americana se distanteaza de Soros, Soros se distanteaza si el. In interviul cu New York Times Magazine isi exprima ingrijorarea pentru realinierea palpabila a democratilor americani spre pozitii ideologice de stanga tot mai extremiste. Asta nu poate decit sa-i ajute pe republicani, zice el. In final, Soros recunoaste ca a pierdut mai mult decit a castigat: „unfortunately, I’m losing too much in too many places right now” („din nefericire pierd prea mult in prea multe locuri in prezent”) Cuvinte interesante din partea unui om care mai toata viata  a castigat sume ernorme, a fost obisnuit doar sa castige, si a pierdut putin. Mai tragica, insa, e concluzia lui finala, o caracterizare proprie a situatiei lui la apusul vietii: ar fi dorit sa aibe mai multi prieteni. („I’m not happy to have that many enemies. I wish I had more friends”) („Nu sunt multumit ca am asa de multi dusmani. Mi-as fi dorit sa am mai multi prieteni”)

0 419
Case recent construite, dar goale. Nu există o imagine mai bună a efectelor emigrației românești, pe care Banca Mondială le-a analizat într-un raport proaspăt publicat, scrie economistul șef al biroului de la București al Băncii Mondiale, Donato De Rosa (în foto de mai jos).
Dacă vă întrebați cine deține aceste case- fantomă, trebuie doar să vă uitați la numărul mare de români care trăiesc și muncesc peste hotare – între 3 și 5 milioane, potrivit unor estimări sau 3,6 milioane, potrivit ONU (2017). Dintre acestea, 2,7 milioane de persoane sunt în vârstă de muncă, ei reprezentând echivalentul a 20,6% din populația în vârstă activă a României!, mai spune De Rosa.
Dintre românii plecați în străinătate, un sfert sunt cu studii superioare. Exodul de creiere poate avea consecințe grave pentru dezvoltarea viitoare a României, iar orașe ca București, Cluj, Iași și Timișoara resimt această presiune de pe piața muncii.

 

În domeniul asistenței medicale, scurgerea de creiere a devenit o reală urgență, profesioniștii calificați devenind din ce în ce mai greu de găsit. De exemplu, în 2017, rata de neocupare a locurilor de muncă în sectorul sănătății a fost mai mult decât dublă față de media economiei.

  • Practic, unul din patru medici a plecat să lucreze în străinătate. Între anii 2000 și 2013, numărul medicilor români care au părăsit țara a crescut cu peste 650 la sută, depășind 14.000 în 2013 (peste 25 la sută din totalul medicilor români). Ca urmare, multe zone rurale sunt lăsate fără asistență medicală, agravând situația celor mai săraci români.Donato De Rosa, economist-ef al Bncii Mondiale

Persoanele slab calificate sunt adesea îndemnate să lucreze în străinătate pentru a câștiga cât mai bine și a trimite apoi o parte din bani, celor rămași acasă. Datorită remitențelor, multe familii sărace, în special în zonele rurale, și-au îmbunătățit condițiile de viață și au scăpat de sărăcie.

O altă consecință a emigrației, deosebit de dureroasă este situația copiilor rămași acasă, cu părinți activi pe piețele europene ale muncii. Aceștia au un risc mai mare de abandon scolar și sunt mai vulnerabili și mai rapid marginalizați mai arată datele studiului.

  • E drept, în statisticile privind migrația sunt cuprinși și studenții români care studiază la universități europene. Datele Băncii Mondiale arată că numărul acestora s-a dublat în ultimii 16 ani, urcând la peste 33.400 în 2016.

Vor reveni ei în România după absolvire? Unii poate da, alții însă…

  • Când sunt întrebați de ce nu doresc să se întoarcă, românii plecați invocă drept obstacole mediul politic și lipsa meritocrației.

1 358
​​Preşedintele American Donald Trump l-a nominalizat pe Adrian Zuckerman – un avocat care la 10 ani a emigrat din România în SUA şi care este vorbitor fluent de limba română – pentru postul de ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, transmite News.ro.
Conform unui comunicat al Casei Albe, Trump şi-a anunţat marţi intenţia de a-l nominaliza pe Adrian Zuckerman în postul de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în România.
Zuckerman este un avocat admis în Baroul din New York în 1984 şi este partener în cadrul firmei internaţionale de avocatură Seyfarth Shaw LLP.

Anterior, Zuckerman a fost co-preşedinte pentru proprietăţi imobiliare şi servicii corporate la Epstein Becker & Green New York, iar înainte de aceasta a fost preşedinte pentru proprietăţi imobiliare la Lowenstein Sandler, LLP, New York.
De asemenea, el a deţinut şi funcţia de judecător în cadrul Real Estate Board – New York.
Activ în ceea ce priveşte iniţiativele filantropice şi educaţionale, Zuckerman este membru în board-ul Kids Corp. şi în board-ul absolvenţilor Facultăţii de Drept din New York.

Potrivit Casei Albe, Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent limba română.
Are diplomă de absolvire de la Massachusetts Institute of Technology (1979), iar diploma în Drept este obţinută la New York Law School (1983). 

Conform procedurii, Zuckerman ar urma să fie audiat în Comisia pentru Relaţii Externe a Senatului SUA, iar dacă nominalizarea sa este aprobată, va fi supusă votului în plenul Senatului.
Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a anunţat în 11 iunie că ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm, va fi înlocuit de o persoană care cunoaşte limba română, fără să dezvăluie, însă, identitatea acesteia.
„Aşteptăm să vedem dacă i se oferă agrementul şi după aceea vă pot spune şi numele. În orice caz e o persoană care cunoaşte limba română„, a spus Meleşcanu, întrebat la Parlament despre înlocuirea ambasadorului SUA.
Meleşcanu a indicat că nu îl cunoaşte personal pe noul ambasador, că i-a văzut CV-ul, iar diplomatul a avut legături cu România.

Prev1...484950...90Next Page 49 of 90
Numarul: 7913 | Data: 2025-12-17


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT





©2015 InfoBrasov.net