Tags Posts tagged with "Titlurile saptamanii"

Titlurile saptamanii

Știri, schimbări de anotimp, procurori și judecători ieșiți în stradă! Copii loviți în mod nedrept de boală, dar cu sufletul îndreptat către Dumnezeu! Mămici care dorm pe scaune rupte, pe holuri de spitale finanțate din bani „europeni”! Nu sunt deloc filorus! Și totuși, de ce Rusia poate să construiască spitale pentru copii cu tehnologie și medici de înaltă performanță, în timp ce noi aruncăm banii pe fereastră sau în buzunare acoperite? 

– „Здравствуйте, господин президент!” (Bună ziua, domnule președinte!). Președintele Rusiei se înclină în fața copiilor! Desigur, si multa propagandă: Dar respectul viitorul nostru, unde este?

Drumuri și oameni în fața lui Dumnezeu! Aud că omul de televiziune, 
Florin Calinescu surprinde prin puterea de a rezista încercărilor vieții. Aflat în spital, Florin Călinescu a întâlnit un îngeraș, un copilaș dornic de joacă! Lipsit de păr pe cap, în urma ședințelor de chimioterapie, copilul își dorea să se joace!
– Nenea, vă jucați cu mine? Florin Călinescu recunoaște că a bâiguit câteva cuvinte și l-a rugat: – Să ne jucam mâine! Copilul a răspuns imediat:
Da, dar mâine poate că eu nu mai sunt! Câți dintre noi avem puterea acestui copil, înger pentru suflet?! Privim și gândim cu speranță, durere și rușine. Dispare România de pe harta lumii?!  

Ce Securitate si protectie națională”Ce apărare a „Interese naționale”Economia a dispărut, satele românești se sting așa cum s-au stins și se sting și părinții noștri! Industria a fost vândută la fier vechi! Nesfârșite experimente au loc, an de an, în învățământ! Limba română? Cine negociază prețul limbii române?
Înțelepciunea țăranilor, oameni legați cu sufletul de pământ, ne lipseste! Mediocritatea  a ajuns blazon pentru împuterniciții corporațiilor străine și nu numai!! 
Chiar Libertatea se joacă la masa celor puternici! Analfabetism în masă, conștiințe spulberate, deznădejde și neputință! 
În România anului 2019 se moare! Se moare de foame și de indiferență! Semeni ai noștri mor în mizerie! În spitale bătaia de joc este ridicată la rang de virtute!
Omenia lipsește! Uităm mult prea repede că în goana noastră după averi și putere, vine o zi în care totul se oprește! Bunul Dumnezeu nu negociază cu partidele pentru viață! Bunul Dumnezeu nu așează pe cei puternici în față! Realitatea celor 4 cuie este cruntă!  Cine mai are nevoie de România?!

Încotro Romania? În ultimii 30 de ani am uitat de cei care au căzut pentru Neam şi Ţară! În ultimii 30 de ani mulți dintre cei care au crezut în  adevăr, s-au stins! Singurătatea ne înconjoară! Europa ne privește din spatele ferestrelor închise! De ce fug europenii pe stradă când întâlnesc români?! Plecarea românilor din țară înseamnă o tragedie! Trist este și faptul că  rămânem tot mai puțini acasă! Bunici și copii ! Peste cinci milioane de români privesc spre România cu dor, plecați departe pentru o viață mai bună,  însă banii nu aduc, niciodată dragostea părinților și a copiilor rămași cu privirea ațintită la ușă! Să fie adevărat că suntem „ospătari” la masa celor puternici, pentru interese mai mult sau mai puțin vorbite, dar în fapt suntem vânduți și tot mai singuri?!

Rusia nu doarme! Ucraina se mișcă! Moldova își duce durerea! Ungaria tace și face! Austria „taie” și culege! Ce mai înseamnă România?! Rămâne doar în sufletul nostru!? Se vorbește de enclavizări și demnitari vânduți puterilor straine! Se vorbește despre o istorie fără eroi! Se vorbește tare că Ștefan cel Mare nu ar fi fost român!? Se spune ca Mihai Viteazul s-ar fi gândit doar la propria mărire!? Faptele lui Alexandru Ioan Cuza sunt deja puse pe seama altora. Unirea?! Unirea a mai fost a românilor?! Aiurea… Organizații oculte, frății și declarații belicoase! Mă crucesc și mă cutremur de asemenea nerozii bine tzintite! Si pentru prosti, credibile!

Nu mai fac politicăMaghiarii se gândesc de secole la Ungaria Mare și știu să își „apere” trecutul și să își construiască viitorul,fie el si mincinos, în timp ce noi am vândut și vindem ieftin! Vreau să cred că nu este adevărat! Ascult și încerc să înțeleg, cu atât mai mult cu cât am învățat că ceea ce se întâmplă astăzi , își va arăta efectul peste 20 de ani! 
Citându-l pe unul dintre politicieni, aflăm: „cu ocazia deplasării în țara noastră, în perioada 31 mai-2 iunie 2019, Papa Francisc și presedintele Ungariei au prevăzut în Programul vizitei de stat a Suveranului Pontif că la Miercurea Ciuc, în municipiul de reședință al județului Harghita,în ziua de 1 iunie a.c., sa fie „interzisă” intonarea Imnului național al României , precum și arborarea Drapelului României; în schimb vor fi fluturate un milion de stegulețe maghiare și se va intona imnul național al Ungariei!”

Oare, aşa să fie? Chiar aşa de rau sa fi ajuns românii în ţara lor?La adunarea publică antiromânească de la Șumuleu Ciuc, în prezența Papei Francisc,in regia Fidesz si udmr se spune caeste prevăzută adoptarea Declarației de autonomie teritorială a Ardealului ”. 
Adevăr ? Propagandă ? Manipulare? Pentru ce toate acestea?  Dumnezeu este unul singur, indiferent de înaltele fețe bisericești și de religie, fie că vorbim de creștini-ortodocsi, catolici, mozaici, greco-catolici sau de alte culte și credințe! 
Ce a ajuns credința în Bunul Dumnezeu? Miza politică?  Sau reconsiderări teritoriale în forță? Greu îmi este să înțeleg cum este posibil că într-un stat național, suveran și independent, distinsul pontif să ia parte la un program cu defilări de gărzi și organizații paramilitare maghiare!

A uitat Papa de Mesajul Săde Pace, Unitate, Ințelegere? Ce se dorește de fapt, când lumea întreagă își va îndrepta, din nou, privirea către România? Deși am sentimentul că românii din afara Țării sunt lăsați singuri în fața presiunilor pentru asimilare, trebuie să luăm aminte! Limba română se vorbește tot mai puțin, iar românii din Ungaria au fost obligați să coboare drapelul României de pe turla bisericii! În timp ce România respectă ziua națională a fiecarei minoritați în parte, de Ziua noastră națională, Ungaria coboară drapelul național în bernă și proclamă zi de doliu! Ce să ințelegem din toate acestea? Îmi place să cred că provocările nu ne vor altera  conștiința națională!Să nu uităm că istoria nu se scrie de pe o zi pe alta! Avem datoria să nu uităm de cei care s-au jertfit pentru România! Avem datoria să nu uităm de românii arși de vii la Moisei, Ip și Trăznea! Dupa 30 de ani de speranță, ceața și uitarea ne înconjoară. Mă întreb mereu ce se mai poate face?! Repet: În România se moare!– În România se moare de sărăcie și de boală dar se moare si de indolență și prostie!Unitate?  Interesul personal primează! România mai are interese naționale? Vreau să cred ca Da! 

Dar gândurile de bine nu sunt suficiente! Avem și oameni buni, crescuți cu frica de Dumnezeu și cu dragoste de parinți, de Neam și de Țară!  Durerea nu se împărtășește celor de pe stradă! Suntem români și trebuie să simțim românește pentru toți românii! Durerea, neputința, speranța poate, ne leagă! În mod cert, vorbele mele nu ajută! Avem nevoie de fapte! Nu îmi doresc polemici! Nu vreau să determin reacții de sistem! Puterea trece, indiferent de culoare și vremelnice fotolii! Privind în istorie, trăim încă vremuri bune! Greul urmează! Cine ne mai poate salva, în afară de noi si Bunul Dumnezeu? Imi doresc veșnica neuitare pentru cei care au făcut ceva pentru această Țară! Îmi doresc Omenie si o Românie Frumoasă! România are nevoie de liniște! Românii au nevoie de speranță!
Prof. Ion Coja

0 314

Economistul Dan Diaconu spune care este miza cu ”agresiunile” rusești și ce se află în spatele propagandei acerbe în care rușii ”au fost identificați și arătați cu deștu până și-n pesta porcină”.
Diaconu precizează că, după această propagandă anti rusească, intră în scenă ”eliberatorul” care, nici mai mult, nici mai puțin, spune că el este cel care ne protejează.
”Până acum cică a făcut-o benevol. V-ați întrebat totuși care-s costurile adevărate ale menținerii trupelor americane? În afara faptului că absolut tot ceea ce înseamnă clădire, teren s.a.m.d. e pus gratis la dispoziție, armata americană nu plătește nici un impozit pentru construcțiile pe care le face sau terenurile pe care le ocupă.
Mai mult, în respectivele zone se cedează suveranitatea, legea care acționează fiind cea americană, nu cea românească. Asta înseamnă că, dacă ești omorât într-o bază americană, vinovatul nu va fi judecat în România, ci i se va face un blat de proces în SUA, unde va fi scos nevinovat”, a explicat Dan Diaconu, într-o postare de pe pagina sa de Facebook. 

MIHAIL KOGALNICEANU AIR BASE, Romania

Potrivit acestuia, soldații americani nu plătesc nici o taxă în România, iar banii de TVA li se returnează pe baza chitanțelor depuse la Fisc de comandamentul american. Mai mult, în cazul în care achiziționează combustibil, li se returnează accizele și restul taxelor de solidaritate incluse în acel preț.
”Cu alte cuvinte, în timp ce un om normal plătește cu 5 lei litrul de benzină, americanul îl ia cu 1.2 lei. „C-așa e ei, mai săraci!”, a punctate economistul.

Vom plăti și mai mult

Ca într-o reclamă tv, putem spune că asta nu e tot, pentru că România mai acoperă între 30-50 de procente din cheltuielile trupelor staționate.
Economistul susține că, deși nimeni nu a vorbit românilor despre acest lucru, cheltuielile sunt incluse într-un capitol distinct din bugetul Ministerului Apărării Naționale.
Din păcate, lucrurile se vor schimba. Și nu în bine, fiindcă Trump a inițiat Programul ”Cost Plus 50”.
Asta înseamnă, a explicat economistul, că țările în care staționează trupele americane vor fi obligate să plătească 100% din toate cheltuielile armatei americane, la care se va adăuga un premium de 50%.
”Așa, de amorul siguranței pe care ți-o oferă „Unchiul Sam”. Ca să înțelegeți mai bine ce presupune asta, vă voi da un exemplu banal. În cazul în care armata americană decide că „rușii e pă noi” și că trebuie să aducă aici tehnică militară avansată, România va decarta banii necesari transportului și întreținerii la care vom adăuga 50%”, a precizat sursa citată.

De asemenea, dacă SUA decide că trebuie să aducă ”inutilele avioane F35” pentru patrulare, vom plăti atât transportul lor aici, cât și cheltuielile de funcționare și întreținere, în ciuda faptului că, în realitate, ele vor servi strict antrenamentului soldaților americani, neaducându-ne nici un beneficiu.
”La fel și cu scutul lu’ Pește. Cu toate că acel monstru inutil asigură strict securitatea SUA, în timp ce pe noi ne transformă în țintă rusească, va trebui să-i plătim întreținerea la care, desigur, vom adăuga și plusul de 50%”, a menționat Dan Diaconu.

Acesta a adăugat că acum tributul vine sub o altă formă. Și anume, ce a asigurării protecției.
”Dacă până mai ieri ne-au jupuit de bani cu fier vechi vândut ca tehnică militară, acum au inventat o șmecherie mult mai eficientă: plata pentru nimic. Cel mai probabil, de anul viitor, bugetul Ministerului Apărării va trebui majorat substanțial. Cei 2% din PIB se vor duce lejer spre 5%-6%. Din nou suntem proștii istoriei și ne lăsăm jumuliți”, a concluzionat economistul. Top of Form.

Georgiana Arsene.

https://ro.sputnik.md/

0 303

Guvernul adoptat, în ședința de marți, ordonanța de urgență prin care se prelungește, în 2019, termenul pentru depunerea Declarației Unice pe venituri ale PFA și ale persoanelor fizice cu activități independente sau chirii, precum și termenul pentru redirecționarea a 2% din impozitul pe salarii către ONG-uri.

„Persoanele fizice care au obligația depunerii Declarației Unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale și a plății acestora vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a-și îndeplini obligațiile fiscale.
Declarația unică se depune de căre persoane fizice care realizează indvidual sau într-o formă de asociere venituri din România și / sau din străinătate și de cele care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii.
Toți cei care au depus sau care vor depune declarația unică privind imopozitul pe venit și contribuțiile sociale prin mijloacele electronice la distanță și își plătesc obligațiile anuale aferente anului 2018 până la sfârșitul lunii iulie 2019 vor beneficia de o bonificație de 5% din impozitul pe venit și din contribuțiile sociale datorate pentru anul trecut”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, după adoptarea ordonanței de urgență.

Thumbnail

Termenul se prelungește de la 15 martie la 31 iulie, în acest an, a anunțat premierul Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de guvern de marți.

OUG prevede:

  • În anul 2019, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru  depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, în situațiile reglementate de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Cod fiscal, se prorogă până la data de 31 iulie 2019 inclusiv.
  • În anul 2019, termenul  de 15 martie inclusiv prevăzut pentru depunerea formularului 230 ”Cerere privind destinația sumei reprezentând 2% sau 3,5% din  impozitul anual  pe  veniturile  din salarii și din pensii”, în situațiile reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 iulie 2019 inclusiv.
  • În anul 2019, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru plata impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice în situațiile reglementate de Codul fiscal, se prorogă până la data de 31 iulie 2019 inclusiv.
  • În anul 2019, termenul  de 15 martie inclusiv prevăzut la art. 133 alin. (15) lit. a) din Codul fiscal pentruacordarea bonificaţiei, se prorogă până la data de 31 iulie 2019 inclusiv.

În ultima perioadă, contribuabilii s-au tot plâns că a picat de mai multe ori site-ul ANAF, prin care se depunDeclarațiile Unice pentru PFA și venituri extrasalariale ale persoanelor fizice, precum și Declarațiile 230 (Cerere privind destinația sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii – OPANAF 50/2019).

Vizualizari 9956

Rezerva de aur a BNR este de 103,7 tone, iar 60% este depozitată în afara graniţelor ţării, în principal la Londra, în fiecare an din perioada 2010-2016. Oficialii BNR spun că rezultatul referendumului nu schimbă decizia BNR de a depozita la Londra parte din rezerva de aur a României. BNR plăteşte pentru a-şi ţine aurul la Londra, în loc să obţină venituri de pe urma acestuia.

Problema lui Isărescu legată de aur nu este cantitatea de aur depozitată, ci venitul care s-ar fi putut obţine de pe urma acestei operaţiuni.

Aurul aparţine statului român, inclusiv veniturile care ar putea fi generate din această deţinere. BNR insistă să nu răspundă pe tema aurului. A deschis şi un muzeu fals ca să distragă atenţia.

Din răspunsul BNR, rezultă că BNR ţine aurul la Londra şi îi costă custodia. BNR susţine că a făcut suficienţi bani în trecut, până în 2006, încât să îşi permită să fie generoşi cu cineva anume în ultimii 10 ani.

La o rentabilitate medie de 1,5% pe an, în ultimii 10 ani, suma lăsată pe masă depăşeşte 375 MILIOANE de dolari SUA, adică 37,5 milioane pe an (un avion nou, 2 spitale, 250 mii pensii a câte 150 de euro pe luna, venitul lunar al lui Isărescu pentru 78 de ani).

Asta da cadou. Suma aceasta nu a intrat în bonusul lui Isărescu, dar ar fi putut să intre. E generos. A lăsat-o cu totul, la alţii!

România nu obţine venituri de pe urma aurului ţinut la Londra, ci plăteşte pentru custodie. Este o practică absurdă şi este împotriva intereselor financiare ale României.
Problema nu este aurul, ci VENITURILE ce puteau fi obţinute din aur.

Anturajul BNR se preface că nu înţelege ce înseamnă rentabilitate din păstrarea aurului la Londra. Veniturile, normal a fi obţinute din menţinerea aurului la Londra, s-au furat sau doar au fost făcute cadou?

Din opinia BN, nu aflăm doar că Isărescu a dezinformat în 2010 cu privire la deţinerea de aur în străinătate, ci şi confirmarea faptului că BNR nu primeşte nimic pentru menţinerea aurului la Londra, ci chiar plăteşte pentru această custodie.

“Veniturile obţinute pe perioada administrării active a rezervei de aur exced cu mult costurile de custodie cumulate după adoptarea deciziei de stopare a acestor plasamente în anul 2006, în baza unei analize randament/cost efectuată în contextul investiţional de la acea dată.”

– România păstrează cea mai mare parte a rezervei de aur în străinătate
– România nu primeşte nimic pentru că ţine aurul în strainanate
– România plăteşte pentru a ţine aur în străinătate.

Pentru a masca discuţia legată de cadoul oferit prin lipsa de remunerare pentru aurul de la Londra, Isărescu a regizat lansarea Muzeului Tezaurului de la Tismana.
BNR nu poate aduce imediat aurul în ţară pentru un motiv simplu: acordul informal de a nu aduce aurul înapoi în România, pentru a produce bani pentru alţii.
În comunicat se spune că înainte de o decizie a lui Isărescu din 2006, se făceau bani din plasamentul aurului, aflat oricum de multă vreme în străinătate. Din rapoartele BNR din anii 2005 şi 2006 aflăm că băncile favorite pentru plasarea aurului erau Fortis Bank, Morgan Stanley şi Nova Scoţia Bank.

BNR încearcă o justificare pentru „cadoul” oferit, încă nu ştim cui, de a nu rentabiliza deţinerea de aur de la Londra:
– Există o analiză realizată în 2006 pe care se bazează decizia lui Isărescu de a nu mai primi venituri pe aurul aflat în străinătate; nu ştim de ce studiul nu a fost actualizat (de ce nu s-a vrut?) în ultimii 10 ani inclusiv pe fondul atingerii maximului istoric de preţ al aurului în anul 2011
– Rentabilitatea obţinută până în 2006 acoperă costurile de custodie plătite în ultimii 10 ani.
– BNR nu poate atinge rentabilităţile maximale invocate în opiniile mele; EU CER că aurul să producă ceva mai mult decât zero în ultimii 10 ani; la 2,5 miliarde de dolari, în aceşti 10 ani se strângeau cât se dorea a se obţine din tăierile de salarii şi pensii în 2010…
Stranie justificare.

În rezumat, BNR ţine aurul la Londra, îi costă dar au făcut suficienţi bani în trecut încât să îşi permită să fie generoşi cu cineva anume, în ultimii 10 ani.

Aurul aparţine statului român, inclusiv veniturile care ar putea fi generate din această deţinere.
La o rentabilitate medie de 1,5% pe an, în ultimii 10 ani, suma lăsată pe masă depăşeşte 375 MILIOANE de dolari SUA, adică 37,5 milioane pe an (un avion nou, 2 spitale, 250 mii pensii a câte 150 de euro pe luna, venitul lunar al lui Isărescu pentru 78 de ani).

Curtea de Conturi a României nu poate ignoră perioada 2002-2016, indiferent câte prietenii istorice există cu anturajul lui Isărescu.
„Brexitul nu are nicio legătură cu strategia de depozitare şi protecţie a rezervei”, a declarat pentru Capital Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.

Rezerva de aur a BNR a rămas în ultimii cinci ani în apropierea pragului de 104 tone, iar valoarea a atins un maxim de aproape 19 mld. lei în 2012, pentru ca anul trecut să revină la nivelul din urmă cu cinci ani, de circa 15 mld. lei. Mai mult de jumătate din rezerva de aur (respectiv 60%) a rămas depozitată în afara graniţelor ţării, în principal la Londra, în fiecare an din perioada 2010-2016.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 aprilie 2016 au fost de 35,208 miliarde de euro, în creştere de la 34,9 miliarde de euro, la 31 martie 2016.

Pe lângă depozitele de aur depozitate în afara României, BNR avea anul trecut şi 28 de tone de aur în formă de lingouri cu o valoare de aproape 4 mld. lei şi monede de aur în valoare de 2 mld. lei. BNR are cele mai mari rezerve de aur din Europa Centrală şi de Est, de 103,7 tone, deşi nu a mai cumpărat aur din anul 2000 (blocând exploatarea din zonele aurifere).

De: Identitatea Românească


Sursa: http://www.racnetulcarpatilor.com/de-ce-nu-ne-raspunde-bnr-la-aceasta-intrebare-de-ce-sta-aurul-romaniei-la-londra-in-loc-sa-produca-bani-pentru-tara-noastra/

0 308

Alegerile prezidențiale din 2014 au reprezentat o perspectivă sumbră pentru sorosistii români, așa cum îi numesc detractorii români ai miliardarului.

ONG-urile finanțate de Soros au tratat Direcția Națională Anticorupție ca pe propriul partid politic, pentru că nu exista o formațiune apropiată pe care să o sprijine. Sub conducerea procurorului general Laura Codruța Kovesi, agenția a intensificat epurarea începută de Macovei în 2005. Kovesi a redeschis  de trei ori dosarele în termen de 17 luni, ceea ce nu făcuse în anteriorii trei ani. (…)  

Din Statele Unite vin niște acuzații extrem de grave legate de implicarea lui Geroge Soros în alegerile din 2014. 
Un articol publicat de jurnalistul Jacob Grandstaff pe Think Tank-ul american „Capital Research Center”, arată că George Soros a pompat 5,7 milioane de dolari în România, în timpul ultimelor campanii pentru alegerile europarlamentare și prezidențiale. De asemenea, americanii notează faptul că fundațiile lui Soros au tratat DNA-ul din România ca pe propriul partid politic, iar Kovesi a acceptat și încurajat acest lucru.

„În timpul campaniei electorale dinaintea alegerilor pentru Parlamentul European din 2014, Inițiativa pentru o Societate Deschisă a lui George Soros a donat alti 5.7 milioane de dolari mai multor organizații pentru a se opune candidaților care susțineau suveranitatea statelor naționale în fața unei Uniuni Europene mai centralizate. Fondurile pe care le-a dat Fundației sale pentru o Societate Deschisă erau menite să acopere și alegerile prezidențiale din această țară. (…)
Kovesi folosind o strategie machiavelică, dar genială, a învățat să trateze Uniunea Europeană și Ambasada Statelor Unite drept supervizorii șefului ei. Iar asta a făcut-o intangibilă și apreciată la nivel internațional”,  
informează Antena 3.

Astfel, americanii scriu că filiala din România a FSDE a primit 91.500 de dolari pentru o campanie împotriva „hate-speech-ului” și, mai important, una pentru mobilizarea românilor care locuiesc în străinătate.
„(FSDE) a donat 91 500 de dolari în contul Fundației pentru O Societate Deschisă România pentru o campanie împotriva „hate-speech”-ului, atât la alegerile europarlamentare cât și pentru alegerile prezidențiale din Noiembrie.
Aceeași fundație a mai primit 41 250 de euro pentru a mobiliza românii care trăiesc în străinătate cu scopul de a dilua importanța votului autohtonilor din țările respective”, scrie jurnalistul Jacob Grandstaff în articolul său.
Societatea Academică Română, ONG condus de Alina Mungiu și Activewatch, ONG-ul condus de Mircea Toma, au fost principalii vectori care s-au ocupat de campania împotriva „discursului instigator la ură” din România anilor 2014-2015. Etc.

Jacob Grandstaff descrie plastic lupta anticorupție din România și efectele ei: „Efectele DNA-ului asupra corupției din România sunt similare cu punerea unui furtun pe fața unui copil de cinci ani, a cărui mânecă i-a luat foc. Jetul a stins flăcările, dar a orbit complet copilul în timpul ăsta”.

Cum ne-a protejat Serviciile proprii de informatii?
Din acestă zonă, mare dezamăgire. Linia care legal ai fi trebuit menținută, oameni care au jurat pentru aceasta țară, nu pentru un cetățean sau altul care temporar dețin anumite funcții publice, au trădat. Doar astfel se explică constituirea și menținerea cunoscutului BINOM, o asociere bazată pe PROTOCOALE între o parte a justiei (procurori) și structuri de conducere din instituțiile de forță. Capii BINOMULUI, au fost cu mare greutate scoși din funcțiile care blocau SIGURANȚA NAȚIONALĂ si o evoluție normală țării.
Aceasta este realitatea, ONG-urile finanțate de Soros au tratat Direcția Națională Anticorupție ca pe propriul partid politic, se spune că biroul lui Koveși era incadrat de alte doua ocupate de reprezentanți ai serviciilor americane si germane.
Recuperarea NORMALITĂȚII va fi un proces dificil și de lungă durată. Ce s-a „stricat” în deceniu în care Cotroceniul a fost ocupat de mafia lui băsescu, se va repara, cu mare efort și extrem de greu, poate în alți zece ani. Mai avem de tras, au trecut doar trei ani.

Horia D.R.

19 6964

A. Armata este elementul maxim de siguranță al unei țări. Atunci când este națională. 
Să vedem ce înseamnă o armată națională. Și să vedem dacă noi avem o armată națională. În dreptul fiecărui criteriu care definește o armată națională, vom pune DA sau NU. 

1. Existența unui sistem national de apărare –NU
ARGUMENTE: 
– Ministerele și departamentele care au în organică structuri militare sau cu regim 
militar (Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Departamentul pentru Situații de Urgență) și alte structuri tip militar (Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale) nu au stabilită o strategie comună, o doctrină comună și planuri de acțiune comune pentru a putea fi subsumate sintagmei de forte armate naționale. 
Nu există un sistem unitar de pregătire pentru apărarea națională. 
Documentele elaborate, de regula cu foarte mare intarziere, de catre cei cu obligatii in acest sens (Președinție, Guvern, Parlament, ministere), sunt doar vorbe alambicate si nimic altceva. Nimic concret! Nimic aplicabil! Nimic ancorat in realitate! Nimic constructiv! Si totul datorită faptului ca sunt elaborate de farseuri diletanti si semnate de persoane care, deși au functia prevăzută de lege, nu au pregatirea potrivită sau nu au nivelul de pregătire potrivit sau nu au o consiliere adecvată, mai ales din punct de vedere calitativ. Sistemul este, încă, infestat de foști UTC-iști care, după revoluție s-au transformat în experți în mobilizare, resurse umane și, mai ales în strategi de cabinet. Și fac ce au învățat, adică să înșire vorbe, nu idei. Și le este tare ușor, deoarece indivizii cu funcții în stat, datorită incompetenței lor, au nevoie de ei. Unii au ajuns chiar ministri sau consilieri de stat.

2. Existența unei concepții unitare de apărare a țării în care să nu fie luate în calcul alte elemente decât capacitățile naționale existente –NU

Toate concepțiile privind apărarea națională sunt croite pe principiul alianței, neexistând varianta când alianța nu funcționează, așa cum s-a întâmplat și se întâmplă în majoritatea cazurilor.

3. Cetățenii țării participă, sub diferite forme, la realizarea sistemului national de apărare, în structuri militare, economice, administrative sau sociale cu atribuții și sarcini în acest domeniu – NU
ARGUMENTE:
– Nu există structuri militare destinate, în exclusivitate, misiunii de apărare a țării. Toate structurile militare, sub o formă sau alta, sunt destinate executării de misiuni în teatre de operații, sub comandă străină, deși sunt considerate contingente naționale. 
– Structura armatei române nu corespunde intereselor naționale și nevoilor de apărare și securitate națională;
– Bugetul alocat armatei este destinat pentru îndeplinirea obiectivelor alianței, nu pentru îndeplinirea obiectivelor naționale.

Cheltuim bani pentru interoperabilitate, dar nu și pentru operabilitate;

– Principala formă de serviciu militar nu este serviciul militar obligatoriu. Predominantă este forma de serviciu militar pe bază de contract, care este o formă mascată de mercenariat. Militarii angajați pe bază de contract sunt lefegii care, în orice moment, pot să își dea demisia din cu totul alte motive decât cele care țin de domeniul militar: oferte materiale mai bune în diferite structuri civile românești sau străine; faptul că, după parcurgerea perioadei de instrucție, pot pleca, deținând un document care să ateste că au făcut pregătire militară (cerut la angajare în foarte multe țări, dar și în diferite structuri de securitate și pază). De asemenea, acești militari nu pot fi reținuți peste program în unitate, decât în condițiile când sunt plătiți suplimentar sau primesc zile libere, care, cumulate, devin adevărate concedii de durată. Apariția rutinei, care, în timp, coroborată cu înaintarea în vârstă, duce la erodarea deprinderilor inițiale, practic, militarii angajați pe bază de contract, parazitând sistemul.
Normal ar fi ca, acești militari, începând cu vârsta de 30 de ani să fie pregătiți pentru a devein maiștri și subofițeri sau, funcție de studii, chiar ofițeri, bineînțeles, în urma unor cursuri și, mai ales, în urma unui examen extrem de riguros. Cei ce nu trec acest examen, să mai fie menținuți în armată încă cinci ani, iar la vârsta de 35 de ani (când , în mod evident, nu mai pot face față, fizic, în structuri de luptă), să fie integrați în structuri logistice sau, de ce nu? Să părăsească sistemul. Trebuie înțeles o data pentru totdeauna că armata nu este instituție de protecție socială. Tot timpul, acești militari angajați pe bază de contract au revendicări de sorginte sindicală, transformând armata în altceva decât cee ace ar trebui să fie. Și tot timpul sunt obosiți, blazați, nervoși și revendicativi, deoarece, majoritatea au și un al doilea loc de muncă în diferite structure civile, la unitate venind să se odihnească. Practic, parazitează sistemul. 

Un raport corect și efcient de militari angajați pe bază de contract și militari în serviciu militar obligatoriu, este, în opinia mea, de 1/5.

– Voluntariatul este o mare eroare. Este un fel de azil pentru tot felul de amatori de senzații tari care, cum nu le convine ceva, imediat pleacă și uită de voluntariat. Mulți confundă armata cu air softul sau tot felul de comicării militare din mass media.
– Armata este condusă de cadre militare a căror pregătire pentru funcții de conducere este, predominant, în străinătate, în special SUA. Se repetă situația din perioada stalinistă când cei care au condus armata erau școliți în URSS. Ulterior, s-a dovedit că majoritatea acestora fusese recrutată de serviciile secrete sovietice. Cazul generalilor Șerb, Militaru etc. Din păcate, pregătirea în străinătate nu aduce nimic nou, deoarece, logic, instituțiile unde se instruiesc ofițerii străini trimiși la studii, nu asigură decât o pregătire superficială, mai mult politică decât militară, unde se însușesc notiuni eminamente teoretice, ce pot fi găsite și pe internet. Este un fel de „ai noștri tineri la… învață, la gât cravatei cum se leagă nodul…” 
Cine crede că fac afirmații gratuite, să studieze cazul diferitelor state, membre sau nu 
NATO, europene sau din alte zone ale lumii.

BNu avem o concepție unitară și continuă privind componența armatei, misiunile acesteia pentru apărarea națională și, mai grav, nu avem variante de apărare, pornind de la ideea greșită că singurul inamic probabil (ba, chiar sigur) este Rusia și că NATO rezolvă problema. Nu am învățat lecția istorică, trăită de multe ori, că alianțele sunt cele mai nesigure forme de apărare. Sunt valabile politic, dar nu și militar. Primii care sar la gâtul tău, sunt vecinii. Ei, întotdeauna, vor avea destule de împărțit cu tine. 

C. Armata română nu are rezervă. Singurii rezerviști ai armatei române sunt pensionarii și aceștia, bineînțeles, pentru foarte scurt timp, deoarece, datorită vârstei, sunt scoși din lucrările de mobilizare.
O armată normală are rezerviști care râmân în ștatele de mobilizare cel puțin 20 de ani, nu câțiva ani (nu mai mult de 5). Mai grav, armata română nu are ofițeri, subofițeri și maiștri în rezervă. Cei existenți sunt cei care parăsesc sistemul înainte de vârsta de pensionare . Singura categorie de rezerviști unde avem excedent este cea a gradelor mari (locotenent-colonel, colonel, general), dar cea stringent necesară, grade mici și vârste tinere, cei care instruiesc nemijlocit trupa, nu există. Fiindcă, dispărând noțiunea de serviciu militar obligatoriu, a dispărut și noțiunea de militar cu termen redus, adică, acea categorie care asigura ofițeri de rezervă instruiți.
Avem Centre Militare Județene și Zonale, cu destul personal, dar care nu au obiectul muncii. Practic, acestea se ocupă cu evidența pensionarilor.

D. Nu avem planuri de mobilizare a economiei reale și viabile, deoarece componenta strict națională a economiei românești este insignifiantă. 
În caz de război, o să ne trezim că trebuie să facem licitații. Că, de, suntem în economia de piață. Firmele străine, mai mult decât majoritare în țara noastră, vor face ce le dictează interesele lor nu cele ale noastre. Și este logic. Vedeți, cumva, Luk Oil-ul furnizând carburanți armatei române? Sau MOL-ul? Sau chiar Petromul? Am fi naivi să credem asta!

Reducerea efectivelor armatei s-a făcut de către politicieni total aserviți unor interese străine.

E. Peste noapte ne-am trezit că orice analfabet din politică se ocupă de strategii militare. Reamintesc doar un exemplu – machedonul electrician Costică Canacheu care chema generalii la ordin că, de, era la comisia de apărare și siguranță națională. Sau de metresele târâte după ei de către miniștrii apărării, în fața cărora generalii trebuiau să aibă grijă cum mișcă. Mai rău este că aceste hoarde hămesite erau mereu prezente în unități operative, împreună cu te miri cine suită, pentru a se bucura de viață, petrecând fără rușine pe banii cadrelor militare și pe norma de hrană a trupei. Puteai să zici ceva? Puteai să faci ceva? Poporul i-a ales, armata este datoare să suporte aleșii poporului! 
Apar tot felul de pițifelnici care declamă emfatic: „De ce generalii nu își prezintă demisia în semn de portest?” Dar nu se întreabă de ce ei, prin votul lor exprimat ca la galeria de fotbal, au băgat pe gât generalilor aceste gunoaie nule, lacome și nesimțite și că pe aștia îi doare undeva chiar dacă toți generalii și-ar da demisia.
S-au desființat unități și mari unități de-a valma, fără nicio logică, cu complicitatea unor generali făcuți la apelul de seară. Orice opoziție față de această frenetică demolare a fost stârpită din fașă. 
S-au facut greșeli grave, ireparabile. Dau un singur exemplu – în Munții Apuseni a mai rămas doar un batalion de vânători de munte, iar de la Curtea de Argeș până la Turnu Severin, unde munții întâlnesc Dunărea (250 Km.) nu există nicio unitate de vânători de munte. Exemplele pot continua. Nu mai este necesar să fac comentarii.
După reducerile masive și prostești, norocul nostru a fost că au fost generali care au reușit să convingă nulitățile politice și sociale care au decis soarta apărării țării și, implicit, a armatei, că este neapărat necesar să se reînființeze unele structuri. Așa a fost cazul, spre exemplu, cu reînființarea brigăzilor din Banat și Dobrogea, unde nu prea mai era nimic pe zona terestră. Oricum, sunt județe în Romania unde nu mai există unități militare, în afara inutilelor centre militare.
Nimeni nu ne-a obligat să facem reduceri și nimeni nu ne-a spus oficial cât să reducem. Dar noi am redus mai mult decât oricine. Interesele au fost mari. Practic, au fost vizate terenurile si clădirile armatei. A urmat jaful la drumul mare, fiecare șmecher implicat servind o felie cât mai mare din acest tort primit gratis. Din pacate, aceste terenuri și clădiri sunt iremediabil pierdute. Și nu numai acestea. A fost jefuit ștocul de mobilizare, astfel că, la această data, armata română, efectiv, nu mai are ștocuri de mobilizare viabile. Dar are structuri care mănâncă, încă, pâine albă gestionând și ținând evidențe fantomă.

ARMATA ROMANA NU MAI ARE CE MOBILIZA. NICI RESURSE UMANE, NICI MATERIALE!

F. Avem structuri expandate, gen Brigada 30 Gardă și Protocol, care se ocupă de spectacolul drag capilor politici ai României, gen „Onorul, Zgomotul și Focul”, deoarece avem o droaie de doritori de astfel de spectacole, care nu ar înființa o companie de infanterie în plus, dar ar avea nevoie de o divizie de protocol. Această structură de protocol era suficient să aibă dimensiunea unui batalion, dar, atunci, nu mai putea presta pentru toți clienții politici și s-ar lasat cu supărare mare. În locul unei astfel de structuri costisitoare și total inaptă în caz de război (unde nu se fac spectacole cu arma, ci se moare cu adevarat) putea fi creată o mare unitate de luptă. 

G. Nu avem industrie de apărare. A fost distrusă cu bună știință, dotându-ne cu ce nu mai trebuie altora. Și mai facem și ceremonii când introducem în dotarea armatei române second handurile refurbișate ale altora. Orice încercare de producție internă este strivită în fașă. Importurile sunt prioritare. Și de aici, veșnicele scandaluri și amânări și refaceri ale planurilor de dotare. De exemplu, de peste 20 de ani vrem să dotăm forțele navale cu corvete. A văzut cineva vreuna? Să nu mai vorbim de șpăgile enorme încasate de tot felul de „patrioți” Își mai adduce aminte cineva de generalul Croitoru care a fost demis pentru un motiv de doi lei, dar motivul real era că s-a opus cu tărie achiziționării de avioane second hand. Și exemplele sunt multe.

H. Nu există o concepție de dotare a armatei stabilă și viabilă. Noi ne dotăm funcție de ce ne cer alții, nu de ce avem noi nevoie. Practic, orice schimbare în spectrul politic sau în conducerea armatei, duce la schimbări de opțiuni și, practic, totul se ia de la capăt. Practic, acești decidenți politici și militar își bat joc de apărarea țării. Dacă se răsfoiește istoria modernă a armatei române, se va vedea că politicienii, indiferent de partid, în cârdășie cu unii generali și cu cel din fruntea statului, au subminat apărarea națională. Două războaie mondiale ne-au prins nepregătiți și rezultatul au fost masele mari de militari morți pe câmpul de luptă. Și nimeni nu a plătit pentru această gravă tradare de țară. Cum nu va plăti nici acum. Vinovați vor fi morții.

I. Conducerea armatei este politizată și falsificată. Dacă armata română are, în majoritate, generali meritorii, patrioți și cu conștiință de neam și țară, există o categorie de falși generali, a căror singură rațiune de a exista este de a parveni. Pentru asta, execută orbește decizii politice care sunt evident dăunătoare țării, deși au jurat ca țara și neamul asta amărât să fie stăpânul lor suprem. Aceste false valori se strecoară prin viață și carieră pândind orice oportunitate și valorificând-o la maxim, bineînțeles că numai în interes personal. Orice încercare de a te ridica împotriva lor este sortită eșecului. Scutul politic al acestora, este mai ceva decât cel de la Deveselu. 

J. Există o structură în cadrul Universitații Naționale de Apărare de o nocivitate extraordinară pentru armata nțională, așa zisul Colegiu Național de Apărare. Aici coloneii, predau viitorilor generali pe filiera scurtă, lecții sterile și fără să contribuie cu nimic la formarea unor generali adevărați, ci la formarea unor viitori ocupanți de funcții. Tot aici, găsești cursanți cu diferite ocupații – politicieni, popi, cârciumari, actori etc. Admiterea se face pe baza prezentării unui referat, teoretic, dar, practic, pe baza unei decizii politice. Când hotărăști politic cine va deveni general, este clar că nu vei avea generali, ci slugi sau, în cel mai bun caz, dar tot nefericit, vei avea complici la diferite măgării politice. Aici se incubează viitoare găști care se vor sprijini și ridica unii pe alții pentru a parazita această țară. Aici nu există selecție, ci clientele. Aici nu există școal, ci plimbări de colo colo, chermeze și chefuri, uneori monstruoase și se nasc cumetrii politico-militare. Nu există examene și nu există prezență. Bineînțeles că nu toți viitorii generali care trec pe aici sunt corupți sau coruptibili, mulți dintre aceștia fiind oameni de valoare, dar contactul cu mocirla politică, cu tot felul de interlopi care fac acest colegiu, bineînțeles că alterează. Dau un singur exemplu din mlaștina atât politică, cât și interlopă – Elena Udrea, deși sunt foarte multe exemple. Acești indivizi și individe, după absolvirea acestui colegiu, au dreptul să se înscrie la doctorat în cadrul Universității Naționale de Apărare. Aici intervine fabrica de doctori, care a scos pe bandă rulantă un număr uriaș de falsuri grosolane care nici măcar nu știu titlul tezei lor de doctorat, iar conținutul este făcut de fabricanți de profesie de doctorate și abundă în plagiate și literatură de proastă calitate științifică. Ancheta declanșată în acest sens, cu sunete și trâbițe, nu numai că nu a rezolvat nimic, dar de ani buni nu se mai știe nimic despre ea și, mai ales despre concluziile ei. Aproape toți escrocii politici ar fi rămas fără doctorate și asta nu permite sistemul.
Exista și un Colegiu de Război, unde viitorii candidați la gradul de general erau admiși în baza unui examen extrem de greu și care învățau la greu, dând tot timpul examene și întocmind o mulțime de documente de stat major la nivel strategic, corespunzătoare diferitelor viitoare funcții de acest nivel, până la cea de șef al Statului Major al Apărării. Acum, acest colegiu nu mai există. A ramas numai un curs în cadrul Facultății de comandă și stat major. De ce? Raspunsul este simplu – nu se vrea generali adevărați, ci generali politici.
Normal este ca la un curs de pregătire pentru viitorii generali să predea generali, nu niște colonei care în toata cariera lor s-au ocupat de latura didactică, mulți dintre ei necomandând nici măcar la nivel batalion. Norocul este că armata română are destui ofițeri capabili care sunt în stare să se pregătească singuri, mai ales prin exercitarea practică a comenzii la diferite eșaloane ierarhice. Și, mai ales, are destui oameni cu caracter, cu educație înaltă și care își iubesc țara și poporul necondiționat.
Educația primită în Liceul Militar, care nu a avut nimic politic în ea, nu poate fi dislocată de nicio pregătire politico-militară și adevarul, deși acoperit de gunoiul politic și de ofensiva masivă contra ființei naționale și spiritualității acesteia, va fi păstrat, ocrotit și scos la iveală de acești oameni.
Deși există excepții și acestea se cațără cât mai sus, în cârdășie cu gunoaiele politicii și jefuitorii economici ai țării, adevărul există și va învinge! S-a mers prea departe!

România este singura țară unde se fac avansări ale militarilor aflați în rezervă sau retragere. Ba, mai mult, se dau grade și civililor. 


K. Gradele în rezervă se acordă, în toate țările, numai militarilor care parcurg diferite forme de perfecționare, sunt activați pentru o perioadă sau sunt vizați pentru conducerea anumitor structuri în caz de război.
Avem generali fotbaliști, generali tenismeni și generali Onțani. Rivalul din tinerețe al golanului fals general Năstase, americanul Stan Smith, era caporal în armata SUA și așa a rămas. Nastase, care este un analfabet, pur și simplu, a ajuns general. Pe când și Simona Halep general? Că Lipă a ajuns chestor!
Trebuie terminată golănia asta cu generali de operetă. Armata este armată și generalii sunt generali. Pentru sport sunt destule alte recompense. 
Avem o armată de generali în rezervă și retragere, majoritatea dintre aceștia necomandând niciodată o structură al cărui comandant să aibă funcția de general. Nu avem armate, dar avem făcuți, după revoluție, cel puțin 60 de generali de armată. 
Practic, în toată România, nu trebuie să existe decât un general activ cu gradul de general de armată și acela să fie șeful Statului Major al Apărării.
Numai la Cotroceni sunt două funcții de general și ambele cu stele multe, când normal, secretarul CSAT trebuie să fie cel mult general de brigadă, atribuțiile sale fiind profund birocratice, de secretariat. Consilierul pe probleme de apărare națională al președintelui poate să fie orice general în rezervă sau retragere, fiind dreptul președintelui de a-l alege. Am luat exemplul președenției, deoarece peștele de la cap se împute. Și Iliescu a fost primul crap. După care, după el, toți ceilalți.

L. O altă boală gravă în armata română, este împuternicirea. Invenție pur românescă și de certă sorginte comunistă. O împuternicire durează 6 luni, după care trebuie reânoită sau trebuie făcută numirea pe funcție. Armata română este plină de împuterniciți. Unii sunt la a treia sau chiar a patra împuternicire consecutivă. De ce?
Din trei motive. Unul – Incompetența de a găsi omul potrivit a unor decidenți militari și politici, Doi-neîncrederea în subordonați a unor decidenți militari și politici, derivată din propriile tare de caracter și din incompetență și Trei – teama ca cel numit să nu ia locul decidentului. Toate trei, în concluzie, au ca bază incompetența celor care generează împuternicirea.
Ar mai fi și o a patra variantă, care nu este imposibilă, deși refuz să o accept, și anume accea a faptului că împuternicitul nu face parte din gașcă (numită frumos echipă) sau nu a înțeles că trebuie să cotizeze, să sensibilizeze decidentul (decidenții)

Amiral, Romulus Haldan

0 291

Un nou proiect al Ministerului Finanțelor Publice (MFP) prevedere revizuirea Hotărârii de Guvern privind organizarea și funcționarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), publicat în dezbatere publică, pe site-ul ministerului, în data 28 decembrie 2018.
Conform anexei noului document, în Fond vor fi incluse acțiunile a 28 de companii. Finanțele estimează că vor pierde 4,7 miliarde lei venituri la buget, din dividende, anul acesta, dacă va fi creată noua entitate, la care se mai adaugă 600.000 lei, cheltuieli pentru înființare.

„Prin înființarea FSDI se are în vedere crearea unui vehicul public de investiții financiare/intermediere financiară în acțiuni/participații în proiecte/companii profitabile, segment neacoperit în prezent pe piața financiară din Romania, care, pe de o parte, să aibă un rol multiplicator în economie pentru o dezvoltare sustenabilă și, pe de altă parte, să catalizeze/mobilizeze resurse financiare disponibile către economie și proiecte rentabile”, se arată într-un comunicat al instituției
Principalele completări aduse prin proiectul revizuit de Hotărâre de Guvern se referă la capitalul social inițial al FSDI și contribuția în natură, publicarea listei operatorilor economici ale căror pachete de acțiuni vor constitui aport în natură la capitalul social inițial al FSDI, guvernanța corporatistă.

Ministerul Finantelor
  • Capitalul social inițial al FSDI, este stabilit la valoarea de 19,111 miliarde lei și este format din aport în numerar în valoare de 9 miliarde lei și din aport în natură reprezentat de pachetele de acţiuni nominative în valoare 10,1 miliarde lei, deținute de stat la operatorii economici prevăzuți în anexa la hotărâre, stabilită la valoarea nominală a acestor acțiuni.
  • Capitalul social inițial al FSDI se împarte într-un număr de 1.470.142.333 actiuni nominative cu valoare nominală de 13 lei per acțiune, stabilită având ca referintă media valorilor nominale a actiunilor aduse aport în natură la capitalul social inițial al FSDI.
  • Resursele financiare necesare acoperirii varsamintelor în numerar, în sumă de 9 miliarde lei se vor asigura de către Ministerul Finanțelor Publice din veniturile din privatizare în lei si/sau valută disponibile în soldul contului trezoreriei statului, astfel: 0,5 miliarde lei din veniturile din privatizare în lei la momentul constituirii FSDI, şi diferenţa de capital social va fi varsată în termen de cel mult 12 luni de la data înmatricularii FSDI, din veniturile din privatizare în valută.

Lista companiilor
1 ENGIE ROMANIA S.A.
2 SOCIETATEA DE DISTRIBUTIE SI FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE – „ELECTRICA” S.A.
3 DELGAZ GRID S.A.
4 E.ON ENERGIE ROMANIA SA
5 CHIMCOMPLEX SA
6 OMV PETROM SA
7 Telekom Romania Communications S.A.
8 CN „LOTERIA ROMANA” SA
9 IAR SA
10 OIL TERMINAL SA
11 COMPANIA NATIONALA ADMINISTRATIA PORTURILOR DUNARII MARITIME SA
12 SOCIETATEA NATIONALA DE GAZE NATURALE ” ROMGAZ ” SA
13 SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE IN HIDROCENTRALE ” HIDROELECTRICA” S.A.
14 COMPANIA NATIONALA „AEROPORTURI BUCURESTI” SA
15 SOCIETATEA NATIONALA „NUCLEARELECTRICA” SA
16 COMPANIA NATIONALA „IMPRIMERIA NATIONALA” SA
17 CONPET SA
18 SN „AEROPORTUL INTERNATIONAL TIMISOARA-TRAIAN VUIA-” SA
19 SOCIETATEA DE TRATAMENT BALNEAR SI RECUPERARE A CAPACITATII DE MUNCA „T.B.R.C.M” S.A.
20 COMPANIA NATIONALA ADMINISTRATIA PORTURILOR DUNARII FLUVIALE S.A.
21 COMPANIA NATIONALA PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALATIILOR DE RIDICAT SI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE – (CNCIR) SA
22 CUPRU MIN SA ABRUD
23 SOCIETATEA NATIONALA A SARII SA
24 ROMAERO
25 COMPANIA NATIONALA „ADMINISTRATIA PORTURILOR MARITIME” – S.A.CONSTANTA
26 COMPANIA NATIONALA ADMINISTRATIA CANALELOR NAVIGABILE SA
27 ANTIBIOTICE SA
28 COMPANIA NATIONALA UNIFARM S.A.

Cum va fi condus Fondul și care va fi metoda de alegere a conducerii, conform notei de fundamentare
Administrarea FSDI se va face în sistem dualist, de către un Consiliu de supraveghere și un Directorat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

  • Consiliul de Supraveghere este format din 9 membri, în vederea respectării celor mai bune practici din domeniul guvernanței corporatiste și evitării clasificării FSDI în sectorul administrației publice.
  • Adunarea generală a acționarilor desemenează membrii Consiliului de supraveghre în urma unui proces de selecție, având la bază criteriile stabilite prin OUG nr .100/2018 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil fondurilor suverane de dezvoltare și investiții, potrivit acestui act normativ criteriile sunt detaliate prin hotărârea de Guvern.
  • Membrii consiliului de supraveghere trebuie să dispună în orice moment de o bună reputaţie profesională, de cunoştinţe, aptitudini şi experienţă adecvate naturii, extinderii şi complexităţii activităţii FSDI şi responsabilităţilor încredinţate şi trebuie să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu regulile unei practici de guvernanţă corporativă a întreprinderilor publice prudente şi sănătoase. Componenţa Consiliului de supraveghere trebuie să reflecte în ansamblu o gamă suficient de largă de experienţe profesionale relevante.
  • Ținand cont de activitatea, obiectivele si scopul FSDI, corborat cu criteriile generale de selecţie, prevăzute in OUG nr. 100/2018 se impun conditii superioare de exigenta ce tin atat de pregatirea profesionala a administratorilor cat si de experienţa pe care aceştia au înregistrat-o in domenii similare sau conexe activitatii desfaurate fondurilor suverane de investitii.
  • Astfel data fiind importanta si complexitatea activitătii FSDIcat si a proiectelor ce urmeaza a fi dezvoltatede catre acesta, raportata si la valoarea capitalului social și a activelor aflate in administrare, prin acest proiectse au în vedere atât criteriile generale prevazute în cadrul OUG nr. 100/2018, cât și OUG nr. 109/2011, cât și criterii suplimentare cum ar fi experienta de minim 5 ani în managementul societaților financiar bancare/nebancare, companii de asigurari, fonduri de investitii sau alte instituţii de administrare a activelor ce activează pe pieţele financiare.
  • Având în vedere faptul că membrii consiliului de supraveghere trebuie să dispună şi la nivel colectiv de experienţa adecvată atribuţiilor de supraveghere pe care urmează să le îndeplinească, este oportun ca, în cadrul Consiliului de supraveghere să activeze persoane cu experienţă în domenii variate de activitate. În acest sens, este oportun ca, în cadrul Consiliului de administraţie al FSDI, să activeze şi persoane cu experienţă în administrarea de societăţi cu capital de stat sau privat şi în alte domenii de activitate compatibile cu domeniile care urmează să facă parte din portofoliul FSDI: energie, telecomunicaţii, transporturi etc
  • De asemenea, participarea în cadrul Consiliului de supraveghere al FSDI a unor cadre universitare cu expertiză de minim 5 ani în domeniul financiar-bancar ar putea fi un plus pentru nivelul de pregătire al CS al FSDI întrucât s-ar putea îmbina armonios cunoştinţele teoretice ale cadrelor universitare cu experienţa practică dobândită de ceilalţi membri care au activat în posturi de conducere şi/sau administrare a unor companii relevante pentru portofoliul Fondului.
  • Mandatul membrilor Consiliului de supraveghere are o durată de 5 ani cu drept de reînnoire, având în vedere complexitatea şi specificul activităţii desfaşurate de FSDI, în vederea asigurării continuităţii managementului.
  • Primii membri ai Consiliului de Supraveghere se numesc temporar de către Ministerul Finanțelor Publice, iar Consiliul de Supraveghere numește Directoratul, până la numirea noilor membri ai Consiliului de Supraveghere şi ai Directoratului, pe o perioadă care să nu depăşească optsprezece luni. Mandatul primilor membri ai Consiliului de supraveghere şi ai Directoratului are ca obiectiv principal organizarea activităţii FSDI.

1 397

Omul care a „slujit” aproape trei decenii cetîțeanul, fostul, consilier municipal, fostul senator (2 mandate) si fostul presedinte al Consiliului Judetean Brasov (aproape 4 mandate), Aristotel Cancescu a trimis o scrisoare Sectiei de investigare a magistratilor prin care solicita o ancheta la DNA Brasov.
Redam în integralitate textul scrisoarii, adresat Secției de investigare a magistraților, un adevarat rechizitoriu (bine documentat) adus DNA Brașov.

Către Secția de investigare a magistraților,
Subsemnatul, Căncescu Aristotel Adrian, domiciliat în Brașov, fost senator în Parlamentul României două mandate (1992- 2000), fost președinte al Consiliului Județean Brașov patru mandate (2000-2014), doresc să vă sesizez abuzurile pe care DNA le comite din 2014 în Brașov, de când Deca David Cornel ocupă funcția de procuror-șef.
În Brașov avem numeroase cazuri de persoane care au defilat cu cătușe la mâini, persoane care au ocupat funcții importante și care au fost în cele din urmă achitate prin sentințe definitive.
Vezi:
– Vasile Lața, fost primar al municipiului Săcele, ținut nevinovat 8 luni în arest și apoi achitat definitiv
– Dan Tache, fost director ROMARM, ținut 4 luni în arest și apoi achitat definitiv
Aceste achitări nu i-au impresionat pe cei din DNA Brașov, nu și-au pus “ cenușe în cap”, ba chiar au continuat abuzurile cu și mai multă abnegație.
În vara anului 2014, în cadrul ședinței de lucru a DNA și SRI de la Cheile Grădiștei- județul Brașov, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a trasat sarcină expresă domnului Deca David Cornel să se “ocupe” de mine și de primarul Brașovului George Scripcaru. Nu a întrebat dacă există ceva concret de care putem fi acuzați, a întrebat direct: “ Ce faceți cu ăștia?”
Când cei din DNA Brașov au ridicat din umeri a venit reacția violentă a șefei DNA: “Te pomenești că or fi și ăștia niște îngeri!”

Ce a urmat era previzibil.
În data de 6 Octombrie 2014, în urma unei percheziții, am fost reținut 24 de ore pentru așa zise fapte vechi de 10 ani.
Din referatul procurorilor, care a dus apoi la arestarea mea preventivă pentru 60 de zile, aproape nimic nu se mai găsește în rechizitoriul din decembrie 2014.
Deci nu s-a urmărit decât reținerea mea, iar majoritatea acuzelor erau fantasmagorice.
Martorii aduși la DNA Brașov au fost șantajați și amenințați că-și pierd libertatea, locul de muncă, casa sau pensia, dacă nu “zic ceva” despre mine, despre primarul George Scripcaru, despre fostul președinte Traian Băsescu sau despre fostul premier, Călin Tăriceanu.
Unul dintre martori- Popescu Aurelia, fost director CJ Brașov- a și decedat din cauza DNA.
Au fost găsiți inculpați care aveau abateri și infracțiuni cărora li s-a promis libertatea în schimbul unor declarații incriminatoare la adresa mea și a lui Geoerge Scripcaru.
Ținând cont că trei comisari DNA și un procuror au dosare penale pentru falsificare de documente alături de 12 angajați SRI Brașov, cu dosar penal la Parchetul Cluj și că dosarele care mi-au fost instrumentate sunt pline de falsuri și transcrieri greșite , rog instituția dumneavoastră să verifice activitatea DNA Brașov.
Pot pune la dispoziția dumneavoastră documente care confirmă toate aceste abuzuri.
Atașez alăturat o listă cu persoanele care pot confirma aceste lucruri și o listă cu persoane care au fost amenințate sau șantajate de angajați DNA Brașov.
Cu stimă,
Căncescu Aristotel Adrian”

Este adevarat, scrisoare extrem de concisă, cu anexe care nu au fost aduse și în atenția presei. Se poate vedea extrem de restrânsa cazuistică prezentata, referirile sunt facute doar la doi lideri (Scripcaru și Căncescu, foști colegi în FSN) ai organizatiei județene a PD, APR, PDL, actual PNL.

0 347

Directorul Institutului român pentru Fizica Pământului, Mircea Radulian, lansează cel mai grav avertisment din ultimii ani cu privire la eventualitatea unor mari cutremure în Vrancea.
Radulian  susține că, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, România va fi zguduită de ”o grupare de cutremure mari”.

„Suntem într-o perioadă mai liniștită, asta este clar. Începând cu anul 1987, nu au mai fost cutremure peste 7 și această perioadă se poate prelungi. (…) Vom avea însă într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat și cutremure mari și s-ar putea chiar o grupare de cutremure mari”, a declarat Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), citează romaniatv.net.

Zona seismică Vrancea va fi zguduită în viitorul apropiat de un cutremur major.

Şi cunoscutul seismolog Gheorghe Mărmureanu a vorbit despre marele cutremur de care se tem toți românii: „Cutremure vor fi. Toate cutremurele au o anumită periodicitate. Toate cutremurele mari, nu au avut altele înainte”, a declarat acesta.
De aceeași părere este și directorul Institutului de Geologie și Seismologie al Academiei de Științe a Moldovei, Igor Nicoară. El a declarat că, în viitorul apropiat, Moldova ar putea fi zguduită de un cutremur de mare intensitate.
Potrivit seismologului, statisticile arată că, o dată la 37-38 de ani, se produc mari cutremure cu epicentrul în Munții Carpați, zona Vrancea. Aceste seisme sunt resimțite puternic și în Republicii Moldova.

Seismograf

”Potrivit tuturor cercetărilor, în Munții Carpați, la un interval de 37-38, de ani se produce un cutremur puternic. O dată la o sută de ani se produc 2-3 cutremure de mare intensitate. Putem analiza seismul din anul 1940 și cel din anul 1977. Suntem în așteptarea unui asemenea eveniment seismic. Este important să fim pregătiți de acest cutremur”, a declarat Nicoară pentru Sputnik.

Directorul Institutului de Geologie și Seismologie susține că, în cazul unui cutremur cu o intensitate mai mare de 6 grade pe scara Richter, în Moldova pierderile ar fi colosale. Potrivit specialistului, calculele efectuate de experți se ridică la miliarde de lei pierderi materiale.

Lupul Dacic

 Plătim 300.000 euro chirie pentru depozitarea Rezervei de aur. Trebuie să arătăm că suntem o țară care își poate gestiona propriile resurse

Senatorul PSD Șerban Nicolae a explicat că initiativa legislativa depusa impreună cu Liviu Dragnea, prin care se dorește repatrierea aurului românesc din Marea Britanie, menționând că România plătește 300.000 de euro chirie anual pentru depozitarea acestei valori.
Parlamentarul  a mai precizat că nu au fost discuții oficiale pe acest subiect cu ALDE și BNR, în condițiile în care Mugur Isărescu a exprimat deja o poziție publică diferită referitoare la acest subiect.
„Din ce știu și eu, rezerva de aur a României constituită până atunci a fost transferată la banca Angliei pe parcursul anului 1999, începând de atunci. Inițial, această rezervă avea o dublă funcțiune, era o garanție de stabilitate a unei rezerve , o zona sigură pentru o ipoteză nedorita, pe de alta parte pentru a produce venituri. Aceasta rezervă nu mai produce niciun venit, România plătește 300.000 euro chirie pentru depozitarea acestei valori. Spre exemplu, Germania și Austria și-au repatriat masiv rezerva de aur. Nu spunem să aducem aurul în țară să-l folosim la ceva, ci doar legat de faptul că nu se mai justifică să ținem rezerva de aur în străinătate, mai ales când nu produce venituri, ci ne costă. România nu mai e o țară vulnerabilă din perspectiva propriei rezerve de aur. România trebuie să arate că o țară care își poate gestiona propriile resurse. Am văzut tot felul de reacții că vrem să ducem rezerva la Moscova. Nu pot să răspund la aberații. Nu e nimic necurat în această propunere. România trebuie să arate ca o țară membră a UE, a NATO responsabilă, stabilă”, a declarat Șerban Nicolae la Digi24.

Vă reamintim, prin noua propunere legislativă PSD vrea să oblige Banca Națională a României să aducă în țară aproape toată rezerva de aur ținută la Banca Angliei (95%). Practic prin acest proiect inițiat de președintele PSD, Liviu Dragnea, și senatorul social-democrat Nicolae Șerban, se are în vedere modificarea statutului BNR.

Este posibil ca imaginea să conţină: text

În Proiectul legislativ se arată clar: „Dacă există pericolul diminuării rezervelor, până la un nivel care ar periclita tranzacțiile internaționale ale statului, precum și în cazul în care diminuarea s-a produs, Banca Națională a României prezintă Parlamentului și Guvernului, de îndată, un raport privind situația rezervelor și cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de reducere. Raportul va conține recomandările Băncii Naționale a României privind politicile guvernamentale macroeconomice necesare pentru preîntâmpinarea sau remedierea situației”.
„Din rezerva constituită, Banca Națională a României poate depozita aur în străinătate exclusiv în scopul obținerii de venituri prin tranzacționare și alte operațiuni specifice. Depozitele de aur constituite de Banca Națională a României în străinătate nu pot depăși 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă”, stabilește un alt articol al proiectului.
Potrivit expunerii de motive, „evoluția economiei românești din ultimii ani indică o tendință pozitivă, cu creștere economică constantă, solidă și sustenabilă, cu inflație moderată, în limite controlabile și cu o stabilitate predictibilă a monedei naționale”.
Dragnea și Nicolae susțin că, în acest context, se poate modifica politica BNR privind constituirea și administrarea depozitelor de aur.
„Nimic din situația economică a României nu mai justifică păstrarea unei asemenea cantități de aur ca rezervă în străinătate, cu costurile aferente, deloc de neglijat, în condițiile în care această rezervă poate fi păstrată și suplimentată, în mod corespunzător, în depozite din țară”, se mai arată în expunerea de motive, potrivit căreia deținerea unei cantități de aur în depozite constituite în străinătate nu trebuie, în mod necesar, interzisă, dar „aceasta ar trebui limitată cantitativ și condiționată de obținerea unor venituri prin tranzacționare și alte operațiuni specifice”.
Deși situația complicată la nivel european datorată iesirii Angliei din UE, era cunoscută de guvernatorul Mugur Isărescu, acesta nu a luat măsuri pentru repatrierea aurului. În prezent, 65% din rezerva de aur este păstrată la Banca Angliei și, atenție pentru acest lucru se platește la greu, sute de mii de lire sterline în fiecare an.

Topul deținătorilor de aur
Pe primele locuri în topul global al celor mai mari rezerve de aur din lume sunt:
– SUA cu 8.130 tone,
– Germania cu 3.381 tone,
– Italia cu 2.455 tone și
– Franța 2.430 de tone.

Ce fac alții cu aurul țării lor
Vicepremierul italian Matteo Salvini a lansat ideea de a prelua marile rezerve de aur ale Băncii Italiei, banca centrală a țării. În opinia sa, aurul este proprietatea poporului italian și nimeni altcineva nu are acest drept asupra acestei avuții, nici băncile, nici străinii.
Plecănd de la acest aspect, se pare ca nu este exlus un plan de preluare a unei anumnite cantități de aur din administrarea Băncii Italiei.
O anumită parte a presei din peninsulă a sugerat că guvernul de coaliție format din Liga lui Salvini și Mișcarea 5 Stele – Di Maio ar putea lua în considerare utilizarea unei părți din rezervele de aur ale  Băncii Italiei  pentru a finanța cheltuielile guvernamentale suplimentare.

Matteo Salvini nu vrea ca Banca Italiei să mai dețină controlul asupra rezervelor de aur ale țării: Aurul este al ITALIENILOR!

Salvini a spus că nu a studiat în profunzime ideea de preluare a rezervelor de aur ale Băncii Italiei pentru a finanța cheltuieli publice suplimentare, dar că „ar putea fi o idee interesantă”.
Comentariile recente ale lui Salvini la adresa sistemului bancar din Italia au fost considerate de globaliștii din UE și de instituțiile bancare italiene drept o amenințare la adresa „independenței” băncii italiene.

Potrivit Consiliului mondial al aurului, rezervele de aur ale Italiei se ridică la aproximativ 2.452 tone, cantitate care, potrivit prețurilor de astăzi, s-ar ridica la aproximativ 103 miliarde de dolari.

Sunt tot mai dese comentariile care au notă extrem de pesimistă legat de viitorul Rezervei de aur din Marea Britanie. Tot mai mulți comentatori și analiști, dincolo de inutilitatea acestei „custodii” pentru care se și plătelte destul de mult, aceștia cred că nu vom mai putea repatria niciodată acest aur, plasat abuziv de către Mugur Isărescu în străinătate (a se urmări articolul „ Nici Dracu nu mai scoate aurul românesc de la Londra! ).
Legat de această situație România a pierdut întotdeauna aurul plasat în străinătate, de la Tezaurul de la ruși până la rezervele plasate în Elveția la sfârșitul ultimului războiul mondial (ww2).

Vlad T.


0 276

Românii pot subscrie de luni pentru patru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației din cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și, respectiv, 5%, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Veniturile aferente sunt neimpozabile.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • în perioada 4 – 22 martie 2019 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului
  • în perioada 4 – 21 martie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 4 – 20 martie 2019 din mediul rural.
Emisiune Tezaur - pagina de Facebook a MFP

„Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate. Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune”, se arată în document.

De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile si se pot răscumpăra în avans.
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitate.

Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.

0 682

(...)„Partea de fonduri europene reprezintă o subvenţie mascată a industriei din ţările grangurilor. Subvenţie la care participă nu doar fondurile întoarse la ei, ci şi banii autohtoni”.

Am văzut-o într-un interviu pe nulitatea aia de reprezentantă a Comisiei Europene ameninţând cu suspendarea fondurilor europene. Şi, dacă tot ne ameninţă cu idioţenia asta, poate că ar trebui să ne apucăm să studiem în detaliu şi în ce constă prăjitura asta otrăvită.
Încă de când am intrat în UE am fost spălaţi pe creier în ceea ce priveşte fondurile europene. Brusc, mierea Occidentului se răsturnase peste noi. Însă, cum de la propagandă până la realitate e mult, ne-am trezit că pleaşca e de fapt o fraudă. Să luăm câteva studii de caz.

Să presupunem că ai o fermă şi ai nevoie de un tractor. Dacă vrei să iei prin intermediul fondurilor europene ţi se dă o cotă parte, iar restul banilor trebuie să-i pui tu. Condiţia e să cumperi un tractor produs în UE. Pui banul, ei vin cu banul şi-ţi faci treaba. Pare OK. Dar la nivel de stat cum e? Noi nu mai avem fabrici de tractoare, aşa că tractorul trebuie cumpărat la preţuri piperate de la unul dintre marii granguri europeni.
Dacă veţi da un ochi, veţi vedea că în acest mod fabricile nemţeşti de tractoare prosperă de-o vreme pe spatele agriculturii autohtone. Hai să simplificăm puţin schema: după ce ne-au distrus industria, ne aruncă o sumă sub formă de „fonduri”, care sumă, împreună cu contribuţia fermierului se întorc în ţara de baştină. Cu alte cuvinte, partea de fonduri europene reprezintă o subvenţie mascată a industriei din ţările grangurilor. Subvenţie la care participă nu doar fondurile întoarse la ei, ci şi banii autohtoni.

                           Fonduri europene? Am văzut-o într-un interviu pe […]

În ceea ce priveşte lucrările publice, amestecul fondurilor devine din ce în ce mai toxic. Să ne uităm la construcţia de drumuri şi autostrăzi. Am fost obligaţi să adoptăm tot felul de normative „la standard european” care au avut ca efect eliminarea constructorilor locali.
Aceasta a deschis larg porţile marilor concerne occidentale specializate care nu fac altceva decât să vină, să câştige licitaţiile şi să subcontracteze lucrările fraierilor de constructori locali la preţuri de supravieţuire.
La fel e şi cu mafia studiilor de fezabilitate: dai o căruţă de bani pe un studiu – pe care un băiat deştept îl listează în 20 minute de pe calculator – iar studiul, după o anumită perioadă expiră. Vă mai amintiţi momentul în care Berceanu a spus că nu mai face drumul expres Craiova-Piteşti pentru că se va face Autostrada Sudului (aia tot prin Teleorman trecea, dar tefeliştii n-aveau nicio problemă pe vremea aceea!)? S-a făcut studiul de fezabilitate, s-a luat banul, iar acum studiul e expirat. Când va reveni PDL-ul la putere (adică PNL) probabil se va reveni cu surle şi tobe la măreţul proiect (care nu va fi construit niciodată). 
De ce, e limpede. Studiul e deja făcut şi şpaga e mai uşor de încasat: un nou listing în 10 minute, o nouă „oportunitate” fructificată.

În mare acestea sunt motivele pentru care avem o infrastructură deficitară. Dacă te-ai apuca să modifici legislaţia şi să faci ceva coerent, la fel îl vei auzi pe Timmermans urlând de la tribuna mafiotului PE că în România nu se respectă „ştandardele ieuropene” în materie de infrastructură.Să revenim însă la subiectul fonduri.
Poate vă întrebaţi de ce nu se atrag pentru construcţia de autostrăzi. Pe de o parte din cauza autorităţilor, iar de partea cealaltă din cauză că, atunci când vine vorba de respectat „ştandardul” ăia îţi mai bagă condiţii care sar costul kilometrului de autostradă până la cer. Şi, brusc, constaţi că aproape nu mai merită să-l faci.
Ca să nu mai vorbim de aşa-numitele „directive-ascunse” care spun că nu e OK să faci o autostradă care să treacă munţii.
De ce nu ţi se spune, dar e limpede: pentru a nu face Portul Constanţa un nod esenţial al intrării de marfă care le-ar mai răpi olandezilor din caşcavalul logistic. De-aia nici nu intrăm în Schengen, deoarece România ar deveni o zonă tampon esenţială în comerţul cu statele fostului spaţiu Sovietic (Caucazul, în principal) şi cu o bună parte din Asia. 
Imaginaţi-vă doar ce-ar însemna utilizarea culoarului pe care ruşii urmează să îl folosească pentru mărfurile indiene(care presupune tranzitarea rutieră a Iranului spre Caspica) prin Azerbaijan-Georgia şi-apoi Constanţa. În afară de reducerea timpului cu cel puţin 10-15 zile, ar mai fi şi siguranţa transporturilor, adică preţuri mai mici. E doar un exemplu pentru care ticăloşii interesaţi ne vând rahatul de MCV ca motiv pentru încălcarea nesimţită de către UE a pactului de aderare.

Dar, mult mai limpede poate fi înţeleasă „influenţa pozitivă” a fondurilor în ceea ce priveşte mult trâmbiţata construcţie de spitale. Probabil ştiţi că se doreşte construcţia unor spitale regionale. Iniţial s-a dorit prin intermediul fondurilor însă, după ce s-a făcut studiul la acelaşi minunat „ştandard ieuropean”, s-a constatat că un spital ajunge să coste de cel puţin trei ori mai mult decât unul similar, dar construit din fonduri prooprii. Altfel spus, dacă statul ar vrea să „atragă” fonduri pentru construcţia unui spital, contribuţia sa la proiect ar fi cu 50% mai mare decât dacă l-ar construi singur, fără niciun ban de la UE. Realizaţi aberaţia?

Singurele zone unde se obţin bani „pe gratis” sunt cele insignifiante gen dezvoltarea resurselor umane sau cele aşa-zis civice, unde se dau bani pentru propagandă. Probabil vă întrebaţi de ce spun că pentru propagandă. Hai să că explic. Dacă mâine aflu că sunt finanţate cu fonduri programe pentru integrarea imigranţilor, eu, ca om care am anumite credinţe şi principii, credeţi că m-aş băga? Desigur, nu, deoarece nu cred. Spre deosebire de mine şi de majoritatea celor care citesc acest articol, un tefelist care trăieşte din urlat ce i se dictează, aplică imediat şi face programe de integrare ale imigranţilor. Nu doar că face, dar şi crede în ele. Şi aşa, uşor, uşor se creează o masă de propagandişti întreţinuţi de UE şi care sunt spălaţi pe creier prin „leafa” pe care şi-o asigură mâncând rahatul care li se toarnă.

N-o s-o mai întind mult. Probabil că sunt anumite zone care au beneficiat de fonduri, dar ele sunt marginale. Cel mai important lucru care trebuie făcut este o refacere a legislaţiei în sensul uşurării accesării fondurilor(şi-aici e un schepsis care măreşte enorm costurile), dar şi o modificare a legilor şi normativelor astfel încât să nu ne mai coste de 3-4 ori mai mult orice faci „la nivel ieuropean”. Este, desigur, şi o vină a noastră, dar am ajuns în dezastrul ăsta împinşi de „bunii educatori” de la Bruxelles. Mă rog, nu sunt sigur că poţi scuti multe cheltuieli cu modificarea legislaţiei, dar ar trebui încercat.

Oricum, ca idee, impactul fondurilor europene la noi se apropie de zero. Marea parte a banilor veniţi din aceste fonduri se întoarce cu graţie în ţările care chipurile ne finanţează. Dacă scădem componenta care se întoarce, constatăm că noi suntem de fapt – prin intermediul contribuţiei obligatorii la UE – printre finanţatorii de top ai UE. Asta pentru că, în timp ce banii se întorc sub o altă formă la „bunii samariteni”, de la noi doar pleacă banii. Iată încă o schemă de fraudare la care asistăm pasiv!

Dan DIACONU

Trenduri economice & Lupul Dacic

1 742

Noi manevre militare! De regulă armament, tehnică de luptă, militari și logistică sunt depasați în Romania din prin altealte locații, din teatre de luptă sau conflicte înghețate. Este vorba despre militari din Forțele Terestre ale Statelor Unite ale Americii dislocate în Europa, care vor sosi din Polonia, până la sfârșitul acestei luni, la Baza Aeriană ”Mihail Kogălniceanu” din Constanța.

.Militarii americani vor veni împreună cu tehnica militară din dotare, ca parte a angajamentului SUA în asigurarea securității flancului estic al NATO, în cadrul Operațiunii Atlantic Resolve.
Cei aproximativ 500 de militari americani fac parte din Batalionul 1 al Regimentului 16 Infanterie din cadrul Brigăzii 1- parte a Diviziei 1 Infanterie şi au în dotare tancuri M1 Abrams şi maşini de luptă ale Infanteriei M2 Bradley. Aceştia vor participa, în acest an, la exerciţii multinaţionale alături de militari din structuri ale Forţele Terestre Române.

Soldații americani lângă tancuri M1 Abrams, la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu

În plus, la Mihail Kogălniceanu vor sosi și circa 100 de militari și elicoptere de tip CH-47 Chinook, AH-64 Appache, UH-60 & HH-60 Black Hawk, din cadrul Brigăzii 1 Aviație de Luptă ce face parte, de asemenea, din cadrul Diviziei 1 Infanterie. Aceștia vor efectua exerciții împreună cu militari structuri din Forțele Aeriene Române, antrenamente bilaterale, de tip joint și multinaționale., informează Ministerul Apărării Naționale.

Statul roman si poporul roman par să NU mai fie aceiasi!

Instituția precizează că Escadrila 572 Elicoptere, din cadrul Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, va asigura pe toată durata exercițiului serviciul CASEVAC (Casuality Evacuation) cu un elicopter IAR 330 PUMA echipat și pregătit pentru acest gen de misiuni. De menționat este și faptul că Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu asigură o parte din personalul care va încadra detașamentul Forțelor Aeriene Române care va fi pus la dispoziția ONU în cadrul misiunii MINUSMA, începând cu luna octombrie a acestui an.
Se zice că misiunea MINUSMA este Misiunea Integrată a Națiunilor Unite pentru Stabilizare în Mali, la Kidal.

Brigada 1 Aviație de Luptă a dislocat, în această perioadă, militari și tehnică de aviație în Germania, Letonia și Polonia, nu doar în România, informează sursa citată.
Perioada de staționare în România a unităților americane este de nouă luni, după care vor fi înlocuite de alte unități de luptă.

Potrivit MApN, ”dislocarea în țara noastră dezvoltă cooperarea româno-americană în domeniul securităţii, asigurând oportunităţi de antrenament în comun, care vor spori capacităţile aliaţilor şi partenerilor NATO, vor îmbunătăţi interoperabilitatea structurilor Armatei României angrenate în activitățile comune, precum şi capacitatea generală de a răspunde la o potenţială criză”.

Georgiana Arsene

https://ro.sputnik.md/

eternitatea sa în funcție se datora nemijlocit tocmai faptului că permitea un astfel de abuz într-o activitate în care de o parte sunt băncile, practic toate reprezentând stăpânul străin al țării, și de cealaltă parte salahorii români, fie ei indivizi sau firme.

După ce Guvernul a avut ideea introducerii „taxei asupra lăcomiei“ băncilor, numită apoi oficial taxă asupra activelor (pentru că avea să fie calculată asupra activelor, care în cazul băncilor sunt constituite de creditele acordate de către acestea), s-a declanșat o întrecere între mesajele trimise în spațiul public de către inițiatori de justificare motivațională a demersului și bombardamentul contraargumentărilor din partea băncilor și menestrelilor acestora vizând delegitimarea taxei prin pretinsa lipsă de temei, prin „ororile“ economice pe care le-ar produce și, ce să vezi!, chiar prin victimizarea ridicolă a stăpânilor din ecuație, respectiv a „bietelor“ bănci.

În vâltoarea întrecerii s-a apelat, și de o parte și de alta, la diverse scormoneli în măruntaiele bancare, mai puțin scoase la bătaie în mod uzual în spațiul public și oricum necunoscute de cei fără implicare în domeniu, care constituie majoritatea.
Ceea ce știm în mod curent este că băncile onorează depozitele cu dobânzi derizorii, înjositor de mult sub rata inflației, că deci ținându-ți banii la bancă ești în pierdere, și că, dimpotrivă, dacă e vorba să iei un credit de la bancă, dobânda este exorbitantă, păscându-te riscul de a rămâne fără pantaloni.

După mine, era de ajuns să se știe chiar și numai atât, căci aceasta era esența și era suficient pentru o părere adecvată despre băncile din România!
Nu se știe exact din ce motiv – fatalism față de soartă sau prostie pură – acest fapt esențial era ca și acceptat, în măsura în care nimeni nu reacționa cu ceva: nici autoritățile să se opună cumva jafului (căci despre jaf este vorba, băncile practicând dobânzile respective prin abuz de monopolul deținut în domeniu), nici oamenii de rând să recurgă la cât mai puține credite, singura modalitate de a se feri de a fi jefuiți în condițiile în care autoritățile girau jaful prin inacțiune.

Pe frontispiciu trona figura eternului guvernator al Băncii Naționale fraudulos autointitulate a României, care permitea abuzul de monopol de o asemenea amplitudine din sistemul pe care îl parohia, fără ca cineva să-l conteste, cu toate că mereu mai mulți înțelegeau că eternitatea sa în funcție se datora nemijlocit tocmai faptului că permitea un astfel de abuz într-o activitate în care de o parte sunt băncile, practic toate reprezentând stăpânul străin al țării, și de cealaltă parte salahorii români, fie ei indivizi sau firme.

Când măruntaiele bancare au fost puse pe masă sau pe tapet au început să se afle nu doar dimensiunile jafului, ci și ustensilele ca și diversiunile cu care este operaționalizat. S-a aflat, de pildă, că, la dobânzile abominabile percepute la creditele acordate, băncilor le este de ajuns să-și recupereze doar vreo 20% din acestea pentru a-și vedea returnați banii avansați, putându-și permite ca, în majoritatea lor, creditele nerecuperate să fie vândute apoi la numai 10-15% din valoare ca neperformante, încasările din acestea constituind câștig net.
S-a mai putut afla că neperformantele se vând înregistrându-se în contabilitate drept cheltuieli deductibile, fiind suportate astfel pe seama statului, adică de către noi toți, aflați în nici o legătură cu problema!
Și mai rău că, provizioanele constituite pentru eventualitatea nerecuperării unor credite se fac tot ca deductibilități fiscale pe seama statului, în timp ce, dacă creditele sunt ulterior recuperate, câștigurile rămân la bănci. E tare, nu!

În asemenea condiții, argumentele aruncate în spațiul public de către bănci sau menestrelii lor despre impactul taxei pe active bancare sunt absolut ridicole.
Băncile se plâng demagogic de plăți care vor exista doar dacă va cădea drobul de sare, căci taxa ar urma să intervină numai dacă ROBOR-ul depășește 2%. Dacă nu depășește, ar urma să nu se plătească nimic.
Taxa cel mult ar încerca să contracareze încărcarea suplimentară a actualelor absolut fabuloase dobânzi la credite, care are cu totul alte cauze, pe care taxa nu le atacă în vreun fel, neafectând-o cu nimic.

Taxa este proastă dar nu din motivele invocate de bănci, ci din motivul că nu atacă fondul problemei!

Rar însă au putut fi auzite atâtea ciudățenii sau idioțenii de-a binelea pe tema cu pricina! Căci este vorba de ocoliri cu bună știință ale incalificabilei existențe a unor anomalii și de răul pe care l-ar face eliminarea unor anomalii și mai mari.
Cum poți tu să spui că taxa, afectând profiturile bancare, va bloca creditarea economică din România și deci dezvoltarea acesteia când realitatea – evidențiată de statisticile nimănui altcuiva decât ale Băncii Naționale zise a României – arată că băncile aproape nici nu finanțează, ba s-ar putea spune aproape deloc, economia din România?!
Toată, dar absolut toată economia străină din România, care deține peste jumătate din cifra de afaceri și ocupă vreo 30% din forța de muncă ocupată în România, nu se finanțează deloc de la băncile străine din România.

Căci ar fi nebună la cap s-o facă la dobânzile aiuritoare percepute de aceste bănci. O face apelând la aceleași bănci, dar la mamele lor din străinătate, care dau credite cu dobânzi normale.
Aceste finanțări formează grosul datoriei externe considerate a României, căci este contractată de pe teritoriul României.
La rândul ei, economia românească, din România, care ocupă 70% din forța de muncă și dă doar jumătate din cifra de afaceri – mai precis peste 90% din firmele înscrise juridic în România – abia dacă se finanțează de la băncile din România! Este vorba de o finanțare care nu reprezintă decât 8% din total!
Peste 80% din firmele respective n-au apelat vreodată la un credit bancar. 97% din acestea sunt considerate nebancabile de către chiar băncile respective. Și cu 8% și fără 8% din total este absolut același lucru! Economia cu capital românesc se finanțează din ce poate genera la nivel propriu (autofinanțare) sau, dacă nu poate, apelează la „frații“ din sistem, adică la furnizori.
Creditul furnizor este cel mai mare finanțator al economiei cu capital românesc. Băncile străine și de-ar pleca n-ar avea cu ce afecta economia cu capital românesc! Amenințările în domeniu ale băncilor străine sunt baliverne! Prostii pentru fraieri!

Problema este alta. Orice măsuri de retorsiune ar adopta băncile străine din România, acestea n-ar putea face cine știe ce rău economiei din România, pur și simplu pentru că băncile străine din România n-au aproape nici o legătură cu finanțarea economiei din România.
Nici economia românească, nici economia străină din România! Băncile au legătură cu altceva: cu statutul de colonie al României, statut al cărei placă turnantă o constituie. De aici va izvorî și replica băncilor (despre aceasta săptămâna viitoare).

Autor: Ilie Șerbănescu

România liberă

2 523

Un proiect de lege depus miercuri la Senat de Liviu Dragnea si Şerban Nicolae prevede modificarea Legii de funcţionare a BNR. Un singur articol conţine acest proiect. Iniţiatorii vor ca 95% din aurul României să fie repatriat. 

Potrivit proiectului de lege, BNR mai poate lăsa în băncile din afara ţării doar 5% din rezerva totală a României. Aceste procent e condiţionat de obţinerea de venituri.
Dacă nu obţinem dobândă din aurul depozitat în bănci din afara ţării, atunci cantitatea de aur depozitat în afara ţării va fi zero.

„Din rezerva constituită, Banca Națională a României poate depozita aur în străinătate exclusiv în scopul oținerii de venituri prin tranzacționare și alte operațiuni specifice. Depozitele de aur constituite de BNR în străinătate nu pot depăși 5 % din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă”.

Proiectul de lege poate fi consultat aici.

„Din informațiile deținute, în prezent, rezerva de aur constituită de BNR potrivit dispozițiilor legale se găsește în proporție de 65% în străinătate. Pentru această cantitate de aur BNR nu mai realizează niciun fel de venituri (…) ci dimpotrivă achită contravaloarea costurile de depozitare”, potrivit expunerii de motive a celor doi inițiatori ai proiectului de lege.
Liviu Dragnea și Șerban Nicolae susțin că „nimic din situația economică a României nu mai justifică păstrarea unei asemenea cantități de aur ca rezervă în străinătate, cu costuri aferente, deloc de neglijat, în condițiile în care această rezervă poate fi păstrată și suplimentată, în mod corespunzător, în depozite din țară”.
Cei doi propun și eliminarea termenului „internaționale” din sintagma „rezerve internaționale” din cuprinsul Capitolului VII Operațiuni cu aur și active externe în Legea privind Statutul BNR.
De asemenea, Liviu Dragnea și Șerban Nicolae vor ca BNR să informeze „de îndată” Guvernul și Parlamentul în cazul în care există pericolul diminuării rezervelor până la un nivel care ar periclita tranzacțiilor internaționale ale statului, precum și în cazurile în care diminuarea s-a produs.
Actuala lege de funcționare a BNR prevede acest mecanism, însă fără termenul „de îndată”:

(3) Dacă există pericolul diminuării rezervelor internaţionale, până la un nivel care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului, precum şi în cazul în care diminuarea s-a produs, Banca Naţională a României va prezenta Guvernului şi Parlamentului un raport privind situaţia rezervelor internaţionale şi cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de reducere. Raportul va conţine recomandările Băncii Naţionale a României privind politicile guvernamentale macroeconomice necesare pentru preîntâmpinarea sau remedierea situaţiei.

Unul din raţionamentele iniţiatorilor pentru acest proiect este că, de 10 ani România ţine o mare parte din aur în banca Angliei şi nu primeşte dobândă, ba chiar plăteşte chirie pentru a-l ţine acolo.
Mai mult guvernatorul Mugur Isarescu este cel care a „lucrat” una din cele mai bizare acțiuni – pierderea (renunțarea) sigilului de marcare a aurului, știind faptul ca România este pe primul loc la zăcămintele de aurifere din Europa. Trebuie menționat faptul ca dreptul de deținere a acestui sigiliu este vechi de aproape 100 de ani.

Ce spunea Isărescu despre aur, în 2016

„Pentru că multă lume consideră că e ceva necurat aici, de ce BNR ţine aurul la Londra. Păi, aurul este parte din rezerva noastră internaţională. E rezerva internaţională. Nu e rezervă internă.
Toată rezerva internaţională a unei ţări se ţine în exterior, că de-aia se numeşte rezerva internaţională. Cei 32 de miliarde de euro, 37 de miliarde echivalent de dolari, nu-i ţinem în ţară. Dacă i-am ţine în ţară nu ar avea absolut nicio valoare. Nu ar asigura stabilitatea. Îi ţinem în conturi în străinătate. Aşa se ţine”
, declara cu emfază guvernatorul BNR.

„Nu, nu ne crede nimeni dacă am avea banii în ţară. Ei pot să fie verificaţi în orice clipă pe plan internaţional în sistemul de conturi. Aşa funcţionează economia mondială”, a mentionat doct Isarescu.

Povestea Italiei – Guvernul italian vrea să folosească rezervele de aur pentru a ţine sub control deficitul bugetar

În Italia, ţară intrată în recesiune de curând, Guvernul populist propune utilizarea rezervelor de aur pentru acoperirea găurilor din buget. „O idee interesantă”, au catalogat-o oficialii executivului de la Roma.
Discuţiile referitoare la utilizarea rezervei de aur vin după ce liderii coaliţiei la putere în Italia, formată din două partide antisistem, au atacat în repetate rânduri conducerea Băncii Centrale pe care au învinovăţit-o pentru eşecurile economice dar şi pentru falimentul unor bănci.

Aurul de la banca Italiei aparţine italienilor, nu altora – a spus unul din vicepremierii italieni în timp ce presa din peninsula susţine că Guvernul de la Roma analizează posibilitatea utilizării unei părţi din rezerva de aur a ţării, care este păstrată la Banca Centrală a Italiei, pentru a ţine sub control deficitul bugetar în acest an şi a evita o programată majorare a TVA în 2020. E doar un nou episod din războiul purtat de populiştii italieni împotriva băncii centrale.

Banca Naţională a Ungariei(NBH) anunţă că a finalizat repatrierea, de la Londra la Budapesta, a rezervei sale de aur, informează agenţia MTI.

În opinia Băncii Naţionale a Ungariei, păstrarea rezervei de aur în interiorul ţării poate consolida şi mai mult încrederea pieţelor financiare în tabilitatea economica si financiara a Ungaria. NBH adaugă faptul că şi alte bănci centrale din Europa, precum cele din Olanda, Germania şi Austria, au decis să repatrieze o parte din rezervele lor de aur.

Cotidianul nostru a publicat mai multe articole pe tema aurului românesc. Daca Ion Antonescu (cu un Mircea Vulcănescu responsabil direct România a ieşit plină de aur din război. Cum a „colaborat” Antonescu cu Hitler!) a putut salva aurul atat de nemti cat si de rusi, iată că peste timp, vine Mugur Isărescu care instrăinează zeci de tone din Rezerna de aur a Romăniei.

Va invităm să urmariți și articolele de mai jos:
De ce nu ne răspunde BNR la această întrebare? 
De ce stă aurul României la Londra, în loc să producă bani pentru ţara noastră?

BNR respinge ferm orice însinuare care pune în discuție certificarea și legalitatea administrării rezervei de aur!!!

Vlad T.

Numarul: 7912 | Data: 2025-12-16


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT