Statul ajuta absolventii care nu au de lucru

Statul ajuta absolventii care nu au de lucru

0 253

Veste buna pentru absolventii care nu au norocul de a deveni angajati chiar de la primul interviu, totusi, ei pot deveni someri cu acte in regula. Conform legii in vigoare, se considera ca tinerii absolventi nu au reusit sa se angajeze doar daca fac dovada ca, in perioada de 60 de zile de la data absolvirii, s-au inregistrat la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Brasov, in vederea medierii pentru incadrarea in munca.
Indemnizatia de somaj se acorda la cerere de la data expirarii perioadei de 60 de zile sau de la data absolvirii, in cazul absolventilor scolilor speciale pentru persoanele cu handicap. Perioada pentru care se acorda indemnizatia este de 6 luni si reprezinta o suma fixa, neimpozabila, lunara, al carei cuantum reprezinta 50% din salariul de baza minim brut pe tara, in vigoare la data stabilirii.
Astfel, in vederea sprijinirii proaspetilor absolventi din promotia 2009, reprezentantii AJOFM Brasov se deplaseaza in licee, unde discutand cu elevii din anii terminali, prezinta serviciile oferite de Legea 76/2002, prevederile legale privind indemnizatia de somaj si conventiile pentru absolventi; cursurile de formare profesionala; contractele de munca – drepturi si obligatii; intocmirea unui CV si prezentarea la interviu, munca in strainatate. Aceasta actiune a inceput in luna martie si va continua pana la terminarea cursurilor viitorilor absolventi.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.