Solstiţiul de iarnă, ora 05:27, marchează cea mai scurtă zi a anului!

Solstiţiul de iarnă, ora 05:27, marchează cea mai scurtă zi a anului!

0 235

Noaptea de 22 spre 23 decembrie este cea mai lungă noapte din an
Solstițiul de iarnă în anul 2023 a avut loc azi 22 decembrie, eveniment care marchează începutul iernii astronomice. În ziua solstiţiului de iarnă avem parte de ziua cea mai scurtă şi noaptea cea mai lungă a anului.
Începând de la această dată, până la 20 iunie 2024, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea în mod corespunzător.
Mai exact Solstițiul de iarnă a picat la data de 22 decembrie, la ora 05:27, potrivit site-ului astro-urseanu.ro.
La data solstiţiului de iarnă, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute (pentru locația Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu, Bucureşti). Solstiţiu înseamnă „soare nemişcat.
În ziua în care are loc în emisfera nordică, în opoziţie în emisfera sudică se află în desfăşurare solstiţiul de vară. În ziua solstiţiul de iarnă, ce marchează începutul iernii astronomice, avem parte de ziua cea mai scurtă şi noaptea cea mai lungă a anului.
Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cereşti numit „ecliptică”.
La momentul solstiţiului de iarnă, Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cereşti, la distanţa unghiulară maximă de 23° 27′ sud faţă de ecuator, el efectuând mişcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. Luna este plină 3%.

Amfiteatrul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa va fi restaurat. Proiectul  costă peste 22 milioane lei și banii sunt atrași de Consiliul Județean  Hunedoara – GoNEXT


Solstiţiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia şi Orientul Mijlociu. Chiar şi popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiţii.
În Europa, astfel de construcţii din piatră pentru măsurarea poziţiei Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximaţie din anul 2050 î.Hr. şi se presupune că au fost poziţionate astfel încât lumina Soarelui la apus, la data solstiţiului de iarnă, să cadă într-un anume fel.
Și pe teritoriul Românie, la Sarmizegetusa Regia, sunt documente în piatra (andezit) a modului in care strămoșii noștri măsurau timpul (în foto 2 la ora solstițiului de iarnă). (H.D.R.)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.