Solidaritatea lui Pogea

Solidaritatea lui Pogea

0 280

Ajuns la un post de televiziune sa-si explice viziunea forfetara asupra impozitarii, ministrul de Finante Gheorghe Pogea ne-a forfetat mintile cu solidaritatea. Adica, zice el, fiecare contribuabil sa-si manifeste solidaritatea cu pusculita bleaga a statului prin plata impozitelor si a TVA, plati de la care multe firme se sustrag, zice ministrul. OK. Sa zicem ca se sustrag si sa zicem ca de-acum inainte, de voie, de nevoie, vor fi solidari. Problema este: solidari cu cine? Cu Videanu? Cu Berceanu? Cu Patriciu? Cu Elena Basescu? Cu Cornelia Cazacu? Hmmm… Care va sa zica Pogea vrea impozite mai mari ca sa puna Videanu 7 randuri de borduri, sa faca la marginea drumurilor cetati fortificate pe banii nostri. Si mai vrea Pogea sa fie patronii solidari cu asfaltagii de cariera care asfalteaza aceeasi straduta de 10 ori si-o peticesc de alte 10 ori in cateva luni. No, Sir, nu merge asa. Omul ala care baga bani la buget se intreaba ce face statul pentru el. Autostrazi doar din gura si in campanie. Ocolitorile ocolesc gardul vecinului si ne facem ca le-avem. Drumurile sunt pline de gropi desi se asfalteaza in draci, cred ca am fi asfaltat ecuatorul cu cat asfalt s-a pus in tara asta de amorul artei. Spitalele sunt o jale in majoritatea cazurilor. Copiii nostri vin de la scoala batuti, drogati, uneori inghetati de frig. Banii de la buget iau insa alte cai, urla sa fie investiti in borduri, parcari de trotuar si asfalt. Iar Pogea este cuprins de romantism blegos visand la solidaritate. Da, cu aceia care traiesc de pe-o zi pe alta, nu cu Udrea careia, ca sa aiba activitate, I s-au dat bani sa-I toace pe bonuri de vacanta in hotelurile sale si ale lui Berceanu. Poate n-ar strica sa ia domnul ministru in considerare posibilitatea ca pe declaratiile privind impozitele si TVA ale firmelor sa fie trecuta si posibila destinatie a cel putin unei parti din bani , astfel incat sa putem opta pentru : aeroport, autostrada, ocolitoare, etc. Poate asa vor simti si oamenii de afaceri ca banii lor nu vor fi ingropati pe veci cu epitaful “aici sunt banii dumneavoastra”. Ar mai putea sa fie pe declaratii si alte optiuni cum ar fi solidaritate cu : Berceanu, Videanu, Basescu, discoteca din Aricestii Rahtivani. Eu asa alege discoteca la o adica! In acest mod poate ca s-ar inmuia inimile multor contribuabili si poate ca n-ar mai ajunge Pogea sa se falesca la Tv cu faptul ca statul e cel mai prost administrator. Oricum nu-i asa, doar stiti zicala: nu-I prost cine cere, e prost cine da!
Lasand gluma la o parte, se poate misca ceva pentru a umple pusculita statului, dar nu cu masuri impovaratoare care sa adanceasca evaziunea sau sa omoare firmele mici. Cu grija, raspundere si mai ales, cu transparenta. Poate iese ceva!

Bianca Sorescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.