Socialistii francezi Guvernul Basescu-Boc a uitat de cetatenii Romaniei

Socialistii francezi
Guvernul Basescu-Boc a uitat de cetatenii Romaniei

0 171

Actualul Guvern ar Romaniei a uitat de cetatenii acestei tari si a uitat care este fundamentul democratiei, a declarat marti secretarul general al Partidului Socialist European (PES), Philip Cordery.
„Toate discutiile, toate contactele cu cetatenii de aici, mi-au aratat ca oamenii au nevoie de un alt Guvern. Guvernul Basescu-Boc a uitat pur si simplu ca au cetateni in Romania. Guvenul Basescu-Boc a uitat insusi fondul democratie. (…) Victor Ponta si Liviu Dragnea trebuie sa ajunga rapid la putere aici”, a spus Cordery, aflat intr-o vizita in comuna Saelele, judetul Teleorman, la invitatia secretarului general al PSD, Liviu Dragnea.
Oficialul PES a subliniat ca, din toate discutiile purtate cu romanii, pe perioada vizitei sale, au evidentiat ca Romania are nevoie de un alt Guvern, cu o alta viziune, care sa-i sprijine pe cetatenii acestei tari pe care i-a calificat ca fiind muncitori si dinamici.
“Nu putem accepta asa ceva intr-o tara membra a Uniunii Europene, fondata pe democratie, cu un Guvern Basescu-Boc, care nu intelege ca dezvoltarea Romaniei este chiar fundamentul economiei. In contextul crizei economice, cand toate guvernele de dreapta din Europa sunt in proces de reducere a costurilor sociale, din nefericire la acest capitol Basescu castiga Palme D-or. Nu s-au mai vazut nicaieri astfel de scaderi de salarii, de pensii, de ajutoare sociale. Daca ar fi putut, probabil, ar fi inchis si spitalele si scolile. Chiar trebuie sa plateasca astfel cetatenii pretul crizei politice? Guvernul Basescu-Boc reprima, de fapt, fundamentul democratiei, dreptul opozitiei, dreptul presei. Se impune cu mare urgenta un nou Guvern in Romania”, a precizat Cordery.
Secretarul general al PES si-a aratat nemultumirea fata de o situatie cu care s-a confruntat in timpul vizitei sale, unde, primarul comunei Troianu, Tudorita Marian, a fost demis din functie “fara a respecta nici o regula a democratiei”.
Cordery a subliniat si faptul ca actualul Guvern “este incompetent” in accesarea fondurilor europene.
„Astazi, Romania utilizeaza 10 % din fondurile care sunt disponibile de la Uniunea Europeana, iar Guvernul actual este singurul responsabil pentru acesta dezvoltare inadecvata a Romaniei. Eu parasesc Romania cu o speranta ca aici este o populatie dinamica, care este vrea sa-si schimbe soarta, dar si cu un sentiment de furie pentru ca Guvernul nu permite dezvoltarea unei tari atat de frumoasa”, a afirmat Cordery.
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a dorit sa-i multumeasca omologului sau european ca a venit in “Romania reala, care nu este nici a lui Basescu, nici a lui Boc”.
“Din pacate, acest Guvern uita ca in Romania traiesc oameni. Uita de problemele oamenilor. (…) Philip (n.r. Cordery) a constatat ca, in aceasta zona cu potential bogat, noi nu putem sa dezvoltam agricultura pentru ca Guvernul nu sprijina acest domeniu si vrea sa mancam produse importate, pline de otrava”, a afirmat Dragnea. Potrivit acestuia, vizita secretarului general al PES a reprezentat o ocazie buna pentru a simti ceea ce inseamna un pilon social-democrat.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.