Situatia proprietatilor din Vama Buzaului ramane in coada de peste

Situatia proprietatilor din Vama Buzaului ramane in coada de peste

0 144


Subprefectul Szakal Andras a anuntat ca in cateva zile membrii Comisiei judetene pentru aplicarea legilor fondului funciar vor valida ultimele documentatii depuse de Primaria Vama Buzaului in vederea stabilirii drepturilor de proprietate asupra terenurilor.


Dupa cum se stie, situatia in Vama este exploziva. Locuitorii nu au putut efectua tranzactii legale si nu au putut accesa fonduri europene (in comuna este inca in curs de derulare, in faza finala, unicul proiect SAPARD, constand intr-o pensiune turistica) din cauza lipsei actelor de proprietate. Daca ii intrebi pe locuitorii comunei, oameni gospodari cu case frumoase si acareturi, de proprietate, iti raspund dupa un cliseu: aici am stat de cand ma stiu, am casa de la parinti, parintii de la bunici… etc.


In scripte, intravilanul localitatii apare in proprietatea unui anume conte maghiar.


Improprietarirea cu martori asemeni terenurilor agricole este ilegala. Uzucapiunea este foarte dificila, iar oamenii nu au demarat pe cont propriu niste procese de teama ca nu vor face fata financiar. In ce-i priveste pe majoritatea locuitorilor din Vama, problema lor va ramane in coada de peste. Deocamdata.


Pana in 2005 nimeni nu revendicase Vama. Dar acum, din cate spune Prefectul, n-ar fi excluse anumite surprize si niscaiva grofi sa apara cu titluri de proprietate, asa cum s-a intamplat in cazul padurilor.


Cu padurile treaba e tot incalcita, dar, in temeiul legii, rezolvabila, chiar daca defavorabil cetatenilor din Vama. Sute de hectare vor fi retrocedate descendentilor grofilor. Unii localnici vor avea si ei parte de ceva titluri, multi nu.? Subprefectul se declara insa multumit: macar au oamenii ce sa conteste in instanta. Da, chiar e ceva sa ai ce contesta, nu?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.