Simona Halep, victorie în turul secund, la Indian Wells; Begu și Cârstea...

Simona Halep, victorie în turul secund, la Indian Wells; Begu și Cârstea au imitat-o

0 143

Simona Halep a învins-o, în turul al doilea de la Indian Wells, pe Marta Kostyuk, 7-6, 6-1, și a pornit astfel cu dreptul într-o nouă eră, cea de jucătoare măritată!

Revenită pe terenul de joc după aproape o lună de pauză, Simona obține a 5-a victorie de la revenirea în circuit, după accidentarea gravă suferită la Roma. 

Primul set al confruntării, foarte muncit și disputat, a scos ân evidență puterea Simonei, care a revenit mereu din urmă. Kostyuk a condus, 3-1, 5-4, 6-5, dar, de fiecare data, Simona nu s-a lăsat și a răspuns prompt. Al doilea set a fost o formalitate pentru jucătoarea noastră, care și-a trecut în cont o victorie importantă. Urmează, în turul al treilea, o revedere cu Aliaksandra Sasnovich. Cu bielorusa a mai jucat o singură dată, chiar la Wimbledon 2019, în primul tur, meci încheiat cu victoria Simonei, în două seturi.

Emma Raducanu a pierdut cu Sasnovich, 6-2, 6-4, la primul meci după titlul US Open. Seria de 10 victorii la rând a Emmei e astfel oprită.

Victorii și pentru Sorana și Irina

Sorana Cîrstea a reușit, de asemenea, calificarea în turul al treilea la Indian Wells, după o victorie sigură cu Misaki Doi, 6-2, 6-3, egalându-și astfel cel mai bun rezultat la acest turneu. Sori, favorită 32, a învins-o fără mari emoții pentru a patra oară pe japoneză în tot atâtea întâlniri și se va confrunta în meciul următor pe Elina Svitolina.

La rândul ei, Irina Begu a reușit, de asemenea, să se califice în turul al treilea, după o victorie excelentă cu Jil Teichmann. Irina s-a impus tot în două seturi, 7-5, 6-1, eliminând una dintre jucătoarele cu un salt valoric important în ultimii doi ani. În turul următor, Irina o va întâlni pe Shelby Rogers.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.