Si pensionarii ies in strada

Si pensionarii ies in strada

0 217

Cele patru mari organizatii centrale ale pensionarilor au hotarat ca a venit vremea stoparii bataii de joc la care sunt supusi majoritatea celor de varsta a treia de catre guvernanti. Iar daca s-a vazut ca nesimtirea celor din fruntea tarii nu poate fi combatuta cu vorba buna, aceasta cea mai oropsita patura sociala se vede nevoita sa iasa in strada, incepand cu pichetarea prefecturilor din toata tara, pentru ca scaderea periculoasa a nivelului de trai sa fie stopata.
Si la Brasov este prevazuta pichetarea Prefecturii, timp de doua ore, incepand cu ora 9,00 dimineata, caci si puterile pensionarilor, dupa ani si ani de munca, sunt diminuate.
Multi spun, de cate ori vine vorba de pensionari: ce mai vor si astia? Raspunsul este simplu: un trai decent. Sa-i vedem pe acesti detractori ai dreptului la existenta a pensionarilor cand vor atinge si ei aceasta varsta!
Iar pensionarii, daca ne uitam la revendicari, nici nu vor cine stie ce minuni de pe pamant sau luna de pe cer.
Ei vor majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie, conform legii, o lege votata de actualii guvernanti, in mare parte. Si fiind vorba de o lege in vigoare te poti intreba: de ce nu este respectata si care sunt urmarile pentru cei care nu o respecta?
Se mai cere elaborarea unei legi a pensiilor cu o metodologie unica de calcul, pentru ca sa dispara diferentele absurde dintre pensii, caci actuala lege permite, prin metodologia absurda de calculare, ca doi indivizi, cu aceeasi vechime in munca, avand aceeasi calificare si iesind la pensie de pe aceeasi functie, sa aiba pensii diferite, in sensul ca cel iesit mai in anii trecuti la pensie sa o aiba pe aceasta mai mica decat unul iesit recent.
Se mai doreste eliminarea pensiilor speciale,acelea cu care sunt rasplatiti, inafara pensiei normale, cei care au activat in randul armatei, a Securitatii, a Militiei – cu echivalentele postrevolutionare – si a Magistraturii, pensii pornind de la 3.500 lei in sus.
Pensionarii mai cer indexarea pensiilor, mai ales a celor mici, de pana la 1.000 – 1.500 lei, cu rata inflatiei, precum si introducerea atat de mult promisei „a treisprezecea pensii”, de realizat prin transformarea atat de rar folositelor tichete de transport in bani.
Acestea ar fi principalele revendicari ale celor de varsta a treia, cei care, intr-o viata de munca, s-au zbatut sa le fie cat mai bine celor de azi.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.