Si liderii UDMR fură la greu? Fostul activist PCR, Gyorgy Frunda, alături...

Si liderii UDMR fură la greu? Fostul activist PCR, Gyorgy Frunda, alături de Ferenc Vilmos Boga, pe lista neagra a DIICOT

0 406
O acțiune de amploare a DIICOT desfășurată, în premieră, în toate judeţele ţării, inclusiv în Bucureşti a condus la 68 de percheziţii domiciliare, în urma cărora 50 de persoane au fost aduse la sediul DIICOT Târgu Mureş, pentru audieri. Prejudiciul calculat, până în prezent este de peste 10 milioane lei adus CNAS.
Una dintre firmele vizate de anchetatori este Ortoprofil Prod la care acționar principal este liderul UDMR. Descinderile au vizat mai multe cadre medicale, respectiv medici de familie, medici de specialitate, asistenţi medicali, acuzați că au falsificat înscrisuri oficiale.
Concret, susțin procurorii DIICOT, începând cu anul 2013, au fost înregistrate, fictiv, trimiteri, diagnostice, consultaţii și, pe baza acestora, achiziționarea de dispozitive medicale.
Prin acest circuit, erau decontate de către CNAS contravaloarea unor catetere urinare, care nu erau necesare pacienţilor. Anchetatorii precizează că faptele au fost comise în beneficiul a două societăţi comerciale – Ortoprofil Prod și HVB medical SRL – din Târgu Mureş, care asigurau, doar pe hârtie, livrarea acestor produse către pacienţi din toată țara.
În realitate, erau livrați pampersi, la un preț mul mai mic decât valoarea produselor din acte. Operațiunea DIICOt survine la o zi după ce procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a atacat sistemul medical susținând că șpăgile sunt mult mai mari decât în alte domenii și au fost identificați chiar și manageri de spitale care luau mită de 1,2 milioane de euro.Nu am fost întrebat nimic de anchetatori”
În exclusivitate pentru EVZ, fostul senator UDMR, Gyorgy Frunda a declarat: „Nu am nicio calitate în această acțiune, nu am fost întrebat nimic de anchetatori. S-au făcut percheziții domiciliare la 4 dintre colegii mei și la sediul firmei. Se verifică actele. Eu sunt convins că nu s-a făcut nicio ilegalitate, colegii mei au ședințe periodic și stabilesc ce fac. Nu s-au dat scutece în loc de catetere. Mai este vizată o firmă din Tîrgu Mureș, cercetările se fac in rem. Eu cred că s-a depus o reclamație din cauza concurenței. Ortoprofil este una dintre cele mai bune firme, am avut oferte din străinătate să vindem acțiuni. Aceasta este și cea mai mare pierdere a noastră, discreditarea. Pentru că, sunt convins că după cercetări lucrurile se vor lămuri. Repet, nu cred că cineva din firmă, colegii mei, au făcut ceva ilegal. Despre anchetatori nu pot să spun nimic. Nu s-au făcut abuzuri, totul a fost civilizat”.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.