Seres nu a fost supravegheat de SRI

Seres nu a fost supravegheat de SRI

0 251

Marti, Comisia Voiculescu, pentru anchetarea suspendarii presedintelui, i-a audiat pe directorul SRI George Maior, pe fostul director al acestui serviciu, precum si pe fostul ministru al Apararii, Teodor Atanasiu.


Atat actualul, dar si fostul director al Serviciului Roman de Informatii au respins acuzatia lansata de Condrut Seres, fostul sef al Economiei si Comertuluial cum ca telefoanele i-au fost interceptate.


George Maior a declarat ca le-a spus parlamentarilor ca nu au existat interceptari de telefoane in cazul ministrilor Seres si Nagy si a mentionat ca SRI informeaza „echidistant”, atat Presedintia, cat si Guvernul. „La comisie, am abordat teme legate de chestiuni pe care le-am discutat si in Comisia de Control SRI, cu privire la interceptarile de telefoane. Am mentionat clar ca nu au existat interceptari de telefoane ale ministrilor Seres si Nagy”, a declarat Maior, adaugand ca a fost chestionat si cu privire la activitatea SRI in domeniul Securitatii nationale pe probleme energetice.


Fostul ministru al Economiei, Codrut Seres, a declarat, saptamana trecuta, dupa audierea la Comisia parlamentara de ancheta privind sesizarea de suspendare a presedintelui, ca banuieste ca si convorbirile sale telefonice au fost interceptate si ca nu a primit niciun raspuns oficial din partea SRI, a SIE sau a STS cu privire la institutia care a facut sau a solicitat aceste interceptari.


Fostul director al SRI, Radu Timofte, a declarat, marti, dupa ce a fost audiat de Comisa de ancheta parlamentara privind suspendarea presedintelui Traian Basescu, ca fostul ministru al Economiei si Comertului, Codrut Seres, nu a fost supravegheat de SRI.


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.