Seful AVAS, in fata Comisiei Europene

Seful AVAS, in fata Comisiei Europene

0 236

In aceasta saptamana, presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu, are misiune grea. El va trebui sa explice reprezentantilor Comisiei Europene, la Bruxelles, motivele deciziei privind amanarea intrarii in insolventa a 28 de firme de stat. De asemenea, AVAS va prezenta si stadiul actual de implementare a prevederilor Ordonantei 3/2007 care se refera la aceasta amanare.


Vizita delegatiei AVAS va avea loc la 3 mai si va avea ca tema prezentarea strategiei in domeniul privatizarii si administrarii societatilor din portofoliul Autoritatii. Reprezentantii AVAS vor discuta cu cei ai Comisiei primele notificari pe care le va intocmi Autoritatea in calitate de furnizor de ajutor de stat si in noua sa calitate de utilizator oficial al Programului de notificare electronica a comisie Europene – SANI (State Aid Notifications Interactives).


La inceputul lunii februarie Guvernul a aprobat, prin Ordonanta de Urgenta 3/2007, amanarea cu sase luni a procedurilor de insolventa pentru un numar de 28 de companii, printre care Electroputere, Rulmentul, Tractorul, unitatile de pe platforma Nitramonia, Petrotrans, Romaero.


Amanarea are ca scop redresarea pe termen scurt a companiilor inainte de declansarea procesului de privatizare, precum si gasirea unor solutii privind masurile de protectie sociala pentru salariatii care vor fi disponibilizati.


In urma cu o saptamana, AVAS a propus modificarea ordonantei, prin prelungirea perioadei de la sase luni la 18 luni, precum si marirea listei, prin adaugarea unui numar de 12 companii din industria de aparare. Autoritatea a explicat ca aceste modificari au fost propuse de sindicatele din industria de aparare.


?


Maria Calugaru

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.