Secuii există ! Secuii încă mai există ! Secuii trebuie salvați !

Secuii există ! Secuii încă mai există ! Secuii trebuie salvați !

„(...)secuii sunt un popor cu propria sa identitate etnică, distinctă de a tututror celorlalte popoare din Europa!” text redactat în din Tratatul de la Trianon.

Se împlinesc 75 de ani de la semnarea vestitului tratat de pace de la Trianon. Acest tratat a făcut parte dintr-un vast și cuprinzător pachet de tratate care au consfințit schimbările petrecute în lume la încheierea Marelui Război. Aceste schimbări nici pe departe nu au reflectat poziția de învingător sau învins cu care s-au prezentat statele lumii la Conferința pentru Pace de la Versailles, ci au fost schimbări care au încercat să pună harta lumii, îndeosebi harta Europei, în acord cu realitatea istorică, demografică și geo-economică. Acest lucru se vede clar din efortul pe care l-au depus, vreme de doi ani, nenumărate comisii de specialitate și care au studiat sub toate aspectele problemele ridicate de realitatea din teren confruntată cu principiul constituirii unor state naționale, cât mai unitare sub acest aspect. Așa se face că unul din beneficiarii acestor tratate a fost staul ungar, național și unitar, care s-a înființat cu această ocazie.
După patru secole de inexistență politică, pe harta Europei a reapărut un stat ungar, înzestrat insă cu toate atributele suveranității, acelor atribute pe care ungurii le pierduseră la inceputul anului 1500 și pe care, de atunci, nu le-au mai fost de nimeni acordate sau recunoscute. Propriu-zis, prin Tratatul de la Trianon, deși invinsă mereu pe câmpul de luptă, Ungaria a dobândit pentru prima oară, statutul de țară suverană, de nimeni și nimic atârnată, așa cum nu mai fusese niciodată in istoria sa.

Tratatele de pace încheiate la sfărșitul marii conflagrații nu au neglijat problema minorităților naționale. Noile hotare politice, oricât s-au străduit să fie de corecte, nu puteau și nici nu au reușit să evite menținerea în toate statele din Europa a unor importante minorități etnice. Din acest punct de vedere, Tratatul de la Trianon are o semnificație aparte: el este ultimul act internațional care pomenește de existența unei minorități etnice străvechi: cea a secuilor.
Pomeniți pănă în 1920 în fel șă fel de documente, inclusiv în statisticile demografice austro-ungare, secuii, factori activi ai istoriei din această parte a Europei, au fost luați în seamă cu toată seriozitatea și răspunderea de către comisia de istorici, geografi și etnografi care au cercetat situația din Transilvania. În măsura în care această comisie a considerat în mod just că Transilvania nu poate să aparțină, în întregul ei, ca entitate, decât statului unitar românesc, în același fel, adică procedând just, comisia a ajuns la concluzia că secuilor din Transilvania trebuie să li se asigure un regim aparte, care sa le asigure cultivarea și salvgardarea naționalității lor inconfundabile, distinctă de toate celelalte neamuri. Mândrul neam al secuilor, a căror origine în peisajul european se pierde în negurile legendei, primea astfel o binemeritată recunoaștere internațională.

Destinul de care secuii au avut parte după 1920 constituie însă un paradox, dar și un mister ce trebuie a fi cercetat și lămurit. Paradoxul constă în faptul că, supuși permanent unei presiuni de deznaționalizare prin maghiarizare, secuii au rezistat maghiarizării atâta timp cât s-au aflat sub administrare maghiară, iar dupa 1920, sub administrație românească, ne-maghiară, procesul maghiarizării a avansat extrem de rapid !, astfel că in momentul de față, dupa 75 de ani, adică după numai 3-4 generații, minoritatea națională a secuilor este in pragul dispariției!
Comisia internațională de specialiști care, în textul Tratatului de la Trianon, fac mențiune separată despre secui, consemna astfel: secuii sunt un popor cu propria sa identitate etnică, distinctă de a tututror celorlalte popoare din Europa!

E de datoria istoricilor și politologilor să lămurească paradoxul maghiarizării secuilor. Secuii care, în toată istoria lor, au simțit vrăjmășia și adversitatea maghiară, împinsă pănă la genocid, secuii care deseori s-au refugiat din calea răutății ungurești bejenind în Moldova sau în Muntenia, dar niciodată în ungaria !, după 1918 au fost convinși să se declare tot mai des maghiari și să se facă, la nevoie, vârful de lance al antiromânismului ungar.

Fie și numai din respectul pentru adevăr și justiție nu putem asista, ca români și ca europeni, ca oameni, nu putem asista nepăsători la procesul dispariției acestei etnii. Cei ce vor studia acest proces, declanșat, în forme timide, dupa 1867, iar în forme radicale dupa 1918, vor constata probabil că niciodată o etnie nu a fost mai trădată și mai vândută de liderii ei ca etnia secuiască ! Cineva trebuie să răspundă în fața secuilor de ce acestora nu le-au fost puse ăn aplicare drepturile ce le-au fost acordate prin Tratatul de la Trianon. Cine s-a opus aplicării acestui tratat în chestiunea secuiască? Răspunsul acestei ăntrebări va incrimina, dupa părerea noastră, nu numai agresivitatea și viclenia autorităților de la Budapesta, ci și nepăsarea autorităților de la București.

Problema secuilor, aflați azi, după 75 de ani de administrare românească, în pragul dispariției prin deznaționalizare, prin maghiarizare, este mult prea complexă pentru a fi analizată în limitele prezentei declarații. Este imperios necesar și just ca această chestiune să fie studiată sub toate aspectele. Dorim, hic et nunc, să semnalăm mai întâi că Tratatul de la Trianon , operă politică a unui mare număr de specialiști din toată lumea, prin felul în care îi menționează pe secui dă un răspuns definitiv descalificant tututror celor care susțin că neamul secuilor nu există ca neam cu identitate proprie, de sine stătător.

Mai apoi, dorim sa protestăm față de autoritățile românești de azi, care, preluând tradiția comunistă, neagă existeța secuilor ca minoritate națională. În mai multe rânduri, secui de bună credință, intelectuali cu dragoste de neamul căruia îi aparțin, s-au adresat Consiliului pentru minorități din România cerând să fie primiți în acest consiliu și reprezentanții secuilor ! S-au adresat în van, fără a fi luiați în seama!…

Nu ne miră această atitudine a autorităților românești, autorități care, la diverse niveluri, nu reușesc să reprezinte decât propria ignoranță și incompetență în materia pe care o administrează.

Fie ca acest moment când aniversăm încheierea unuia dintre cele mai corect întocmite acte internaționale, să ne trezească la realitate și să dăm curs singurei prevederi din Tratatul de la Trianon rămasă neîndeplinită: Secuii există ! Secuii încă mai există ! Secuii trebuie salvați !
Declarație în Parlamentul României în 1995 Ion Coja

Post scriptum 2020 – Ceea ce Budapesta le-a ascuns secuilor este faptul că legislația europeană are prevederi speciale pentru protecția minoritarilor care nu au o țară mamă, cum sunt țiganii sau bascii. Aromânii din Grecia, o parte dintre ei, s-au declarat altă limbă și alt popor decât românii din România, tocmai pentru a apela la legislația europeană care protejează și susține financiar cu generozitate minoritățile etnice lipsite de un stat mamă.
Declarându-se maghiari, secuii pierd susținerea europeană, mult mai generoasă decât cea care le vine de la Budapesta. Și-și pierd și onoarea de secui!
Ion Coja

COMENTARII

  1. De ce au existat şi încă mai există, acolo unde n-au fost distruse în anii 1867-1918 sau 1940-1952, străvechi biserici ortodoxe româneşti, chiar dacă fără enoriaşi, în mai toate localităţile ”secuieşti” cu populaţie ”maghiară” (ex. Gheorghieni, Curteni, Sărata, Budin, Iobă- geni, Şoimeni, Ciumani, Lăzăreni, Olteni, Moacsa, Ghid- falău, Atia, Cristur, Mărtiniş, Daia, Corund, Odorhei, etc.)?
    De ce ”secuii” de rând, adică, pardon, ”maghiarii” de astăzi cunosc, din tată-n fiu, ”Mioriţa”, superstiţiile româneşti, oraţiile pizăraşilor, pomana morţilor, solomonelile, deochiul, strigoiul, ducerea aghiasmei de Bobotează acasă, Sânjorul sau Arminden-ul şi altele, pătrunse din universul neolitic şi traco-roman în creştinismul românesc?
    De ce vechile cruci din cimitirele ”secuieşti” poartă nume româneşti sau, în puţinele registre păstrate ale vechilor biserici ”uniate” găsim, ca la biserica din Atia, pentru anul 1720, nume de enoriaşi ca Boca, Boer, Costa, Costan, Ion, etc? Ce sunt astăzi strănepoţii acelor români…”maghiari”, ”unguri”, ”secui”? Sau de ce în unii ”secui” adică ”maghiari” de astăzi îi descoperim pe saşii de altădată, ca la Jimbor, Lueta, Szaszfalu (”Satul saşilor”) sau Ditrău (mag. ”Ditrö”) fost ”Ditters- dorf”?

  2. Teoretic, nouă ne sunt mai de folos secuii ca atare decât ca „maghiari”. Dar asta este treaba lor, a secuilor. Nu noi i-am „maghiarizat”, ei au ales calea asta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.