Se prăbuşeşte lumea woke?

Se prăbuşeşte lumea woke?

0 99

Disney are rezultate catastrofale. Serviciul său de streaming pierde utilizatori într-un ritm demenţial(2.4 milioane doar în februarie!). Marile filme pe care se pregăteşte să le lanseze urmează să aibă rezultate dezastruoase din cauza ideologiei de gen promovate pe faţă. Filmele de prezentare pentru Mica Sirenă şi Peter Pan, îmbibate de ideologie de gen, au primit critici atât de mari încât se aşteaptă ca producţiile finale să fie dezastruoase din punct de vedere al încasărilor. Lumea pare să se fi speriat de imbecilitatea de a le introduce copiilor idei cretine în cap, astfel încât se protejează de toxica companie. 
Cu toate că s-au făcut mişcări masive în companie – începând cu revenirea la conducere a fostului CEO Bob Chapek şi terminând cu plecarea precipitată a ideoloagei Victoria Alonzo(fosta şefă a Marvell Sudios) – căderea pare că nu se mai opreşte, iar fundamentele companiei se duc la vale. Motiv pentru care Disney se vede obligată să dea afară peste 8000 de angajaţi.
Un alt exemplu este Amazon, liderul mondial al comerţului, o companie care a implementat demenţa woke în prostie. Cu toate că cifrele sale nu arată încă rău, Amazon urmează să concedieze peste 9000 de angajaţi. Probabil o  parte dintre ei vor fi înlocuiţi de roboţi, vechea dorinţă a lui Bezos. Însă numărul e destul de mare dacă ne gândim la foamea de oameni pe care Amazon o avea în urmă cu doi ani. Între timp foamea s-a potolit şi s-a transformat în greaţă. E relevantă cifra de concedieri anunţată pentru Twitch, serviciul de streaming al Amazon şi locul în care nebunia aşa-zisei incluziuni ajunsese la apogeu. Acolo, Bezos concediază aproximativ 40% din personal! Asta semnalizează performanţe economice dezastruoase, ceea ce nu era greu de intuit.
Acestea sunt două exemple, însă hemoragia de angajaţi e un fenomen care se observă limpede pe piaţa muncii din SUA. Peste tot se concediază, iar locuri de muncă se găsesc din ce în ce mai greu. Ce se întâmplă? Păi oricine îşi poate da seama: este traseul similar celui al Bangladesh-ului, acolo unde „doctrina WEF” a condus ţara la foamete. „Build Back Better”(BBB), „Environmental, social, and governance” (ESG) şi restul idioţeniilor social-modelatoare conduc SUA iremediabil spre dezastru. De altfel asta se vede limpede din afară: băncile crapă, corupţia înfloreşte şi sărăcia omului simplu e o constantă omniprezentă. Periferiile marilor oraşe arată ca în Africa anilor 80-90. Uşor, uşor, devine mult mai digerabil să trăieşti în Africa decât în SUA. 
Iată de ce întrebarea din titlu are logică. În condiţiile în care o ideologie e atât de dezastruoasă încât transformă economii înfloritoare în umbre ale trecutului lor, nu e clar că ideologia e greşită? Poate o fi clar pentru noi, cei care încă ne încăpăţânăm să fim rezonabili în gândire, doar că, pentru arhitecţii ei, prăbuşirea e o confirmare a justeţei ei. Ştiu că pare o nebunie, dar credeţi-mă că despre asta e vorba. Când comunismul a fost implementat în Estul Europei nimeni nu credea că va reuşi, mai ales din cauza prostiilor pe care le făceau şi a prăbuşirilor de care aveau parte economiile Estului. Doar că treaba a mers înainte, iar ceasul nefast a ticăit timp de încă 40 de ani peste bietele popoare. Acum treaba e la fel. Unii caută cu o nebunie iresponsabilă un mare război pentru ca apoi să-şi continue munca de deformare a omului. Nici nu e greu în condiţiile actuale în care nebunii cei mai proşti, în loc să fie la ospiciu, populează centrele de decizii ale ţărilor. 
Aşadar, se prăbuşeşte lumea woke? Da, se prăbuşeşte, doar că nu e motiv de bucurie întrucât teoreticienii ei vor spune că e bine, că aşa trebuie să se petreacă „tranziţia” şi că abia după totul va fi înfloritor. E o revoluţie a tembelimului, în care se şterge tot pentru a se clădi strâmb de la zero. Vom vedea pusă în practică „marea operă” pe care-o tot pun la cale „marii arhitecţi” de vreo 300 de ani? Greu de răspuns acum. Eu unul sper să li se prăbuşească definitiv idealurile. Lumea e făcută în aşa fel încât la momentul oportun se autocorectează. Doar că de data aceasta autocorecţia pare că întârzie mult prea mult. Şi cu cât corecţia vine mai târziu, cu atât e mai dură.

Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.