Se împlinesc 16 ani de la aderarea României la NATO; în 2004...

Se împlinesc 16 ani de la aderarea României la NATO; în 2004 a fost ridicat drapelul României la sediul alianței, de la Bruxelles

0 331

Ziua NATO în România este marcată, din anul 2005, în prima duminică a lunii aprilie, în baza Legii 390/2004. Pentru stabilirea acestei zile s-a ţinut cont de apropierea de data oficială a aderării României la Alianţa Nord-Atlantică (29 martie 2004) şi de data arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO de la Bruxelles (2 aprilie 2004). Această dată amintește atât momentul în care România a depus, la 29 martie 2004, instrumentele de ratificare la Departamentul de Stat american, SUA fiind depozitarul Tratatului Alianței Nord-Atlantice, cât și ceremonia arborării drapelului românesc la Cartierul General al NATO, în cadrul reuniunii ministeriale Aliate de la 2 aprilie 2004.

România a fost invitată să adere la Alianţa Nord-Atlantică la Summit-ul NATO de la Praga din 2002. La acel moment, aliaţii au lansat invitaţii de aderare pentru 7 state – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia.

Un eveniment remarcabil din istoria participării țării noastre la NATO, s-a consumat în anul 2008. În perioada 2-4 aprilie 2008, România a găzduit Summit-ul NATO de la Bucureşti  care a reprezentat cel mai mare eveniment de politică externă organizat de România, dar şi Summit-ul de cele mai mari dimensiuni din istoria NATO. La Summit au participat 26 de state membre. Summit-ul a fost un eveniment unic nu doar pentru România ci şi pentru NATO. A fost cel mai mare Summit al Alianţei, atât ca număr de participanţi (peste 6500), cât şi ca formate.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.