„Schimb de Carti” de aprilie

„Schimb de Carti” de aprilie

0 137

Duminica, 13 aprilie 2008, incepand cu orele 15.00, la cafeneaua „La Fifi” din Brasov (str. Paul Richter nr. 4), iubitorii cartilor din Brasov isi dau din nou intalnire, in cadrul proiectului „Schimb de carti”.

Ce este Schimb de Carti?
„Schimb de Carti” este un proiect BookBlog.ro si reprezinta o serie de intalniri lunare ce se desfasoara in mai multe orase din Romania (si nu numai), simultan. Pe scurt, impatimitii lecturii se intalnesc pentru a schimba carti si a discuta intr-un cadru cat mai liber si cat mai putin rigid, la un ceai, un suc sau o bere despre carti, autori, edituri etc. Intrarea este libera si oricine poate participa. Duminica la Brasov va avea loc a treia editie a manifestarii. Intalnirea de la Brasov din aceasta duminica va avea loc in acelasi timp cu intalnirile din Constanta, Buzau si Oradea.

Intalnire intre prieteni
Proiectul „Schimb de carti” s-ar putea numi la fel de bine „intalnire intre prieteni”.
„Ne adunam intr-un spatiu care este anuntat din vreme pe SchimbDeCarti.ro, asezam cuminti cartile pe masa, cercetam infometati ce au adus ceilalti si, astfel, se leaga conversatii. Conversatii care devin, de la editie la editie, din ce in ce mai animate; fiecare e liber sa intre in discutii sau doar sa stea si sa asculte, savurand un ceai, dupa cum ii place. Oricine poate participa la aceste intalniri si e important de inteles ca nu e vorba de un cerc inchis in care toata lumea se cunoaste cu toata lumea. Puteti veni si fara carti, doar ca sa ne cunoastem si sa bem un suc impreuna. De asemenenea, puteti veni si pleca oricand si puteti lua carti chiar daca n-ati adus nimic in schimb. Daca nu vreti sa luati vreo carte, desi ati adus 3, e foarte bine si asa”, acesta este mesajul organizatorilor, postat pe www.schimbdecarti.ro, pentru toti cei care doresc sa participe la manifestare.

Laura Moise

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.