Rușii confirmă – drona americană doborâtă se afla în spaţiul aerian al...

Rușii confirmă – drona americană doborâtă se afla în spaţiul aerian al Iranului!

0 172

Este cunoscut faptul că lumea a fost la un pas de un nou război de nivel mondial (între SUA și Iran), anulat în ultimul moment de catre președintele Donal Trump.
Secretarul Consiliului Securităţii Rusiei, Nikolai Patruşev, a afirmat marţi că drona americană doborâtă de Iran se afla în spaţiul aerian iranian şi nu în spaţiul aerian internaţional după cum susţine Washingtonul, informează AFP.
„Dispun de informaţii ale Ministerului rus al Apărării, conform cărora această dronă se afla în spaţiul aerian iranian”, a declarat Patruşev, citat de agenţia de presă rusă Interfax, în faţa unor jurnalişti la Ierusalim. „Nu am văzut dovezi care să ateste contrariul”, a adăugat el.

Vă reamintim că o dronă americană a fost distrusă la 19/20 iunie de o rachetă iraniană – în spaţiul aerian iranian, potrivit Teheranului, în spaţiul aerian internaţional, potrivit Washingtonului – agravând tensiunile dintre Iran şi SUA.
Drona americană (poate zbura la peste 10.000 m) a fost doborâtă de o rachetă sol-aer iraniană deasupra Golfului Oman. Potrivit versiunii Teheranului, drona pătrunsese în spaţiul aerian al Iranului pentru o ”misiune de spionaj”, dar Washingtonul susţine că drona se afla în spaţiul aerian internaţional şi a denunţat un ”atac neprovocat” al armatei iraniene.
La patru zile după acest incident, SUA au anunţat noi sancţiuni împotriva Teheranului.

Acest nou conflict intervine într-un context deja extrem de tensionat după ce tancuri petroliere aflate în Marea Oman au fost ţinta unor atacuri de origine necunoscută.
Washingtonul susţine că cele două nave au fost atacate de Iran, afirmând că a recuperat fragmente de mine magnetice ale armatei iraniene, în timp ce Iranul respinge orice implicare în acest atac, iar preşedintele iranian Hassan Rouhani a calificat acuzaţiile americane drept ”propagandă”.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.