România în picaj? Masacru: patru morți și nouă răniți grav...

România în picaj?
Masacru: patru morți și nouă răniți grav la un spital de Psihiatrie!

0 294

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, a omorât patru pacienţi şi i-a rănit grav pe alţii nouă după ce a intrat în două saloane cu un stativ de perfuzie şi i-a lovit în cap.
Loviturile au fost atât de puternice încât le-ar fi zdrobit capetele. Trei au fost uciși din prima.
O femeie a murit ulterior la spital, iar alte două din celelalte nouă victime sunt în comă profundă.
Potrivit medicului şef de la UPU Buzău, Adrian Zoican, toţi răniţii sunt persoane de peste 60 de ani, una singură având sub această vârstă. Victimele au probleme psihice, în general demenţă, ceea ce le-a împiedicat să reacţioneze în momentul atacului. Potrivit unor surse medicale, tragedia s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul de Neuropsihiatrie de la Săpoca, judeţul Buzău.
Unul dintre pacienţi a intrat cu un stativ de perfuzii în două dintre saloane şi a atacat pacienţii care se aflau acolo.
Atacatorul are 38 de ani şi este din Săgeata, judeţul Buzău, internat voluntar cu sevraj etilic.
Bărbatul a fost încătuşat de un echipaj de poliţie ce sosise pentru a interna un scandalagiu.
Cercetarea la faţa locului este coordonată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
I.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.