România este blocată în indecizie, pasivism și neasumare (2)
Este nevoie de o logică nouă a sistemului și de o resetare radicală a obișnuințelor noastre călduțe. Nu avem cu cine face asta? Nu este adevărat! În România noastră tristă există mulți oameni grozavi pe care nimeni nu-i bagă în seamă, pentru că pe posturile pe care le-ar merita sunt abonați finii, nepoții, cuscrii sau fetele frumoase cu piept generos și cu picioare lungi.
Nu trebuie să ne uităm mereu spre partide sau să dăm vina pe ei, acolo sunt specialiști tot mai puțini, oricum partidele vor fi nevoite să aducă masiv oameni noi ca să-și salveze onoarea.
Însă lucrul cel mai important pe care trebuie să-l stabilim încă de la început este acela că societatea are ca scop dezvoltarea individului, nu urmărește abstracțiuni sau obținerea unui PIB cât mai mare sau o creștere economică constantă de la an la an. Libertatea omului, bunăstarea și fericirea lui sunt mizele întregii omeniri. Și tot ce nu se integrează acestui scop este doar trădare sau inutilitate socială, este vânare de vânt. Formula este simplă și nu doar la prima vedere.
Trebuie să începem prin a crede în aceste forme ale fericire umane și să renunțăm la a crede că este mai important partidul, corporațiile, statul sau Europa. Fericirea oamenilor este cea mai importantă, liniștea lor și sentimentul că sunt membrii unei comunități și nu străini sau tolerați în lume sunt esențiale.
Cum să facem? Nu cred că trebuie să inovăm, trebuie să ne uităm la ce au făcut sau fac alte state care au oameni mai fericți, mai senini, mai mândrii de apartenența lor. Poate că unii au desoperit mai demult acest adevăr și merită să vedem cum au făcut asta, dar și unde au greșit. Dacă vom considera că oamenii trebuie puși înaintea profitului sau altor ținte de carton, atunci vom ști ce trebuie făcut în campanii electorale, dar mai ales înafara lor. Ne vom da seama că a face politică nu înseamnă doar putere pentru omul-politician, ci mai ales a reda puterea oamenilor.
O resetare înseamnă să nu-i mai amăgim pe oameni cu pomeni în schimbul voturilor, ci să le deschidem mintea sau să-i ajutăm să se pregătească pentru a rezista mai bine competiției dintre ei sau competiției noastre cu alte state.
A reseta înseamnă reguli stricte, adică să nu-i lăsăm a se sinucide pe șosele, să moară absurd în spitale, chiar să-i oprim pe oameni să facă tâmpenii cu libertatea lor.
Guvernele și politica, în general, construiesc o lume tot mai impersonală, o lume care se distanțează de om. Guvernele nu mai știu nimic despre cum trăiesc oamenii simpli, ce mănâncă, la ce visează, de ce nu dorm nopțile, care sunt motivele bucuriei sau furiei. Ele nu înțeleg de ce pleacă doctorii din România, de ce ei nu sunt patrioți și nu au o vocație a sacrificiului aproape sinucigasă; nu au studiat vreodată clientelismele și nepotismele din spitale, corupția și autismul șefilor, umilirea zilnică și cerințele tot mai nervoase ale pacienților.
Guvernele se gândesc la investiții străine sau la creșterea PIB sau la cea a eficienței unor sectoare, dar nu se gândesc la țăranii care nu pot să pună sămânța la timp sau care nu au bani să se racordeze la conducta de apă pe care guvernulul le-a adus-o la poartă.
Nici elitele intelectuale nu se chinuie să vadă cum trăiesc oamenii, se mulțumesc cu scheme sau stereotipuri, deoarece ei au deja o viață bună, trăiesc în cartiere elegante și rareori umblă cu autobuzele sau tramvaiele care miros a sudoare și jeg.
Guvernele și politicienii importanți se uită doar la ținte macroeconomice și cred că doar economia este importantă. Promit locuri de muncă și creștere economică, deși de foarte puține ori au pârghii directe pentru a face ceva pentru asta. Dar dacă nu vom căuta acele parghii și imagini simple care pot produce efecte asupra pregătirii oamenilor pentru a câștiga mai mult sau mai puțin sprijinul lor, pentru a câștiga încredere sau pentru a cuteza să deschidă afaceri, restul va rămâne vorbă goală de campanie.
Trebuie să cerem guvernelor să stabilească priorități umane, poate la scară mică, dar care să aibă efect asupra vieții de zi cu zi. Echilibrele economice trebuie urmărite, chiar și nivelul de deficit stabilit de Comisia Europeană, dar nu în momentul când mor oameni pentru că sunt prea departe de spital și nu avem salvări pentru ei, și nici atunci când sute de mii de copii nu pot urma liceul sau când medicii pleacă din țară cu miile. Este important să ne umflăm cu mândrie pieptul dacă suntem pe podium la creștere economică în Europa, dar trebuie să ne întrebăm măcăr de ce sărăcia crește an de an, de ce oamenii câștigă tot mai puțin, de ce creșterea economică se prelinge afară din țară sau se duce doar la cei bogați. Când ne gândim că educația costă este clar că greșim deoarece educația va crea oameni mai productivi, mai îndemânatici, mai autonomi în viitor, deci este cea mai bună investiție. Guvernele se gândesc prea puțin la oameni, în cel mai bun caz îi studiază ca indivizi statistici, ca pe niște numere.
În epoca noastră, lumea este condusă de contabili care se uită în tabele, ne scot ochii cu investiții (de multe ori greu de detectat), se uită doar la dinamica bugetelor și niciodată la nevoi pentru ca pornind de aici să vadă de câți bani este nevoie.
Rareori guvernele proiectează lucurile pe termen lung, strategiile pe care le fac sunt în multe cazuri formale, birocratice și axate pe procese birocratice sau evoluții instituționale și mai puțin pe nevoile oamenilor sau cele ale comunităților.
De multe ori vorbim despre politicieni ca despre niște ticăloși cărora nu le pasă de viața oamenilor. Nu este adevărat, unora le pasă, eu am cunoscut foarte mulți de acest fel. Problema este că, odată integrați în sistemul politic și administrativ, acesta le pune ochelari de cal, îi blochează în proceduri și îi indepartează de viață și problemele ei de zi cu zi, dar dramatice, în multe cazuri. Este nevoie de atitudine, dar și de empatie când faci politică. Acestea pot ajuta politicianul să nu accepte doar imagini mediate prin multe filtre, ci să caute dovezi și soluții concrete sau probleme concrete, dar empatizând să poată să și înțeleagă natura problemelor, cauza lor sau efectele asupra individului, dincolo de statistici.
Când spunem că mortalitatea infantilă din România s-a redus, din 1990, până azi de la 29 la mie, la doar 9 la mie, putem să credem că vorbim despre un progres, însă dacă ești un politician empatic, îți dai seama totuși că este vorba de aproape 2000 de copii care mor în primul an după naștere. Închipuie-ți că sunt niște îngeri care aleargă peste un câmp de flori sau că este și copilul tău printre ei și atunci o să te înfiori, n-o să poți dormi noaptea și te vei gândi că a salva viața fecăruia dintre cei care pot fi salvați este mai important decât lupta pentru reducerea cu 2 procente a deficitului bugetar. Asta înseamnă să pui oamenii înaintea cifrelor.
Plătim sute de consilieri ai guvernanților pentru a le scrie discursuri, pentru a le face cafele sau strategii de branding, unii sunt folositori, alții doar curteni care cultivă imaginea forței stăpânului lor; dacă măcar jumătate dintre consilieri ar merge să stea de vorbă cu oamneii prin cartiere, prin locurile unde aceștia suferă, unde muncesc sau unde caută să se bucure de timpul liber, cred că am înțelege mai bine ce trebuie făcut pentru proiectele guvernamentale.
Am petrecut, în perioada în care eram viceprim-ministru, mai multe ore cu sindicaliști din transporturi care declanșaseră greve reclamând plafonarea tarifelor la polițele RCA. Nu prea era zona mea de responsabilitate, dar am început să discut cu ei într-un moment în care Premierul era plecat din țară, apoi am continuat dialogul pentru că am vrut sa înțeleg problema. Păreau cereri absurde în economia de piață, iar realitatea descrisă de ei halucinantă.
Instituția cu rol de supraveghere a pieței asigurărilor sau firmele de asigurări infirma cele descrise de sindicaliști, în plus, se ascundeau studiile și statisticile oficiale pe motiv că sunt confidențiale și publicarea lor afectează competiția. Discutând cu șoferi de taxi și soferi de camioane, apoi cu o persoană implicată în realizarea de studii, cu un profesor de economie și cu doi brokeri tineri de asigurări, am înțeles că șoferii aveau dreptate, iar instituția statului care ne spunea că nu se poate face nimic, era interesată să protejeze interesele asigurătorilor.
Împreună cu colegii mei de la guvern am cerut date în plus și am găsit o soluție care părea imposibilă, anticoncurențială, ne-europeană sau chiar ilegală, adică fix ceea ce cereau sindicaliștii de peste un an de zile. Cum scrie un om care a trecut prin administrație, dar care a făcut afaceri și a activat și în mediul universitar, guvernele greșesc pentru că cei care iau decizii sunt prea departe de cei care sunt afectați de ele.
Guvernele nu doresc să ducă decizia mai aproape de cetățean și găsesc multe explicații ca să nu descentralizeze din dorinta de a păstra puterea și resursele, în mare măsură surse de corupție sau rețeaua care se adaugă acesteia: lipsa de responsabilitate, frauda în materie de selectarea competențelor, incompetența și altele.
Birocrații de la centru vor acuza mereu rețelele clientelare locale, dar de fapt lor le este frică de concurența cu rețelele lor de interese și de distribuire a resurselor.
Primarii sunt cei mai iubiți dintre pământenii din administrație, după toate sondajele de opinie din ultimii ani, ei fiind votați câteodată chiar dacă sunt condamnați penal sau sunt reținuți. Este o dovadă că oamenii caută să se plaseze în zona autorității unor oameni apropiati lor, care le cunosc mai bine problemele și sunt accesibili. Dar pentru controlul puterilor locale nu este nevoie doar de un guvern central puternic, poate că acest lucru se va face mai ușor dacă îi vom stimula să se organizeze la nivelul comunităților sau chiar depășind acest nivel, mergând spre intercomunitar.
Asociațiile sunt cei mai buni controlori ai puterilor locale și pot oferi nu doar soluții, dar și suport pentru cele mai bune și mai adecvate servicii publice.
Va urma
