Romania bananiera – instructiuni de asfaltare

Romania bananiera – instructiuni de asfaltare

0 66

Week-endul trecut am facut un drum pana la mare, ca sa ma intorc duminica noaptea. O aventura inghesuita rau intre doua file de calendar, care te lasa cu o senzatie de neterminat, ca o ejaculare precoce. Genul de nebunie scurta, declansata de amintirea olfactiva a Vamii Vechi, in care mirosul de alge in putrefactie pe care nu le strange nimeni pe plaja de nudisti isi disputa drumul spre nari cu aromele grele de la terasa Mitocanu’ sau mai fine de la Bibi. Vamaiotii stiu despre ce vorbesc. Despre ei si despre Vama, in ipostaza ei de statiune-rana a sfarsitului de litoral romanesc, poate altadata.
Acum, doar ceva remarci despre drum. Daca vreti sa ajungeti la mare sau macar la Bucuresti, nu evitati Ploiestiul. Mergeti de-a dreptul pe bulevardele din oras, care au bunul simt sa fi late si usor de parcurs. Faceti cea mai proasta afacere incercand sa scapati pe centura. Bineinteles, se lucreaza, dar tu n-ai cum sa sti asta decat cand e prea tarziu sa te mai intorci. Pierzi timp pretios si te enervezi inutil.
Singura parte buna e ca ai deja antrenamentul facut cand ajungi la Bucuresti. Unde partea cu bulevardele late si carosabile nu mai e valabila. Si unde, bineinteles, ca vrei sa te cruti de trafic si nervi deviind pe centura. Abia aici realizezi dimensiunile propriei neghiobii. Mie mi-a luat fix 2 ore si jumatate sa depasesc Capitala pe centura.
Cu ocazia calvarului auto prin care am trecut de doua ori in acelasi sfarsit de saptamana, am inteles la fata locului de ce nu merge treaba in constructii stradale in Romania. Baietii destepti care prind toate contractele grase pentru sosele nu doar ca se imbogatesc colosal de pe urma drumurilor. Nu doar ca lucreaza prost si fura la latimea soselei si grosimea stratului de bitum. Dar baietii astia nu lucreaza! Dupa ce-au pus mana pe cate-un chilipir numit asfaltare de drum, aduc la fata locului o flotila de utilaje, o abandoneaza parcata agresiv pe margine si fug sa mai arvuneasca un tronson-doua. De la volanul unei masini care se taraste ore intregi in coloana sub soarele ucigator, lalaiala cate unui rulou-compactor in miniatura – singura masinarie care salveaza aparentele de santier mort si care doar mangaie pietrisul – se vede in toata splendoarea grotescului ei.
Tot pe drum, si tot de la soare, m-a trasnit si revelatia iesirii din impasul acesta motorizat degeaba. Dau vina pe canicula pentru gandurile astea nepotrivite in vremuri de democratie. Tanjesc dupa o republica bananiera, in care dictatorii nu se impiedica de scrupule democratice daca li se intampla sa ia decizii utile functionarii tarii. Mi-as dori sa vad un Guvern, de orice culoare si oricat de marioneta ar fi el, care sa se intruneasca de urgenta chiar si in jurul unei mese decorata cu tone de banane culese dimineata. Si care guvern sa interzica orice investitie in alte sectoare decat in infrastructura. Macar doi-trei ani, pana putem construi niste drumuri mai acatarii.
Cred ca ar fi singura solutie de a opri desfraul imobiliar sau consumist pe ruinele unor drumuri de toata jena.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.