Robor, deci expletivz gălor
E plină lumea zilele astea de idei nobile. La întîmplare, ba despre Covid, ba despre războiul din Ucraina. Sîntem năpădiți de o deontologie debordantă, necesară, întocmai și la timp. Printre aceste subiecte de largă respirație morală, din cînd în cînd mai scapă rătăcită cîte o șușă economică.
E o excepție, evident. Dat fiind că Securitatea a pus stăpînire cum se cuvine peste țară, a pus în consecință talpa și peste presă. Cu niște milioane de arginți aruncați în scîrbă, au cumpărat-o de nu mai zice nimeni nici pîs.
Drept pentru care, de ceva timp încoace, e tot o iubire și o armonie aproape civilă în aer. Toată lumea pupat Piața Endependenți și lăudat întru mare nerușinare mărețele realizări epocale ale înțelepților noștri conducători. De pe vremea lui Ceaușescu n-am mai avut parte de o asemenea proslăvire grețoasă, pe bază de stele pe umeri purtate pe dedesubt, ascunse sub maiou.
Ei bine, în acest peisaj mediatic orwellian mai se trezește cîte un rătăcit să deschidă cîte un subiect economic. Evident că de bine, căci nu e voie să zici nimic de rău despre înțeleapta orînduire.
Cum ar fi, bunăoară, despre vestitul Robor.
Zilele astea mă amuzam amarnic citind o tembelă de știre despre respectivul Robor. Evident că știrea era anostă, de bine. O chestie fleașcă, de preamărire a perfecțiunii acestor vremuri perfecte. Ah, ce perfect este, cît de bine este cu Roborul.
Vă mai aduceți aminte de Robor? Pe vremuri, Roborul era un prestigios subiect de indignare necesară. Mamă mamă, ce mai umbla toată lumea cu Roborul în gură. Robor în sus, Robor în jos. Mai aveam un pic și era ca Nasdaqul pe timpul lui Irina Loghin. Toată lumea se pricepea la Robor, toți deontologii mestecau Robor între fălci, într-un act de necesară indignare patriotică.
Ai văzut rapița, cît a crescut?
Dar Roborul? Ah, ce dezastru. Ce nenorociți, dom’le, cu Roborul ăsta. Muie Ponta. Muie Dragnea. Muie Dăncilă. Absolut la întîmplare, Roborul era un instrument necesar de muificare a nasoilor de primitivi medievali de la PSD.
Cum? Cum de îndrăznesc să vorbesc de rău despre PSD?
Nu eu, ci deontologii. În cazul în care nu vă aduceți aminte, înainte să devină un partid respectabil prin inevitabilul proces de ciolacizare, PSD pe vremuri era o chestie nasoală, nemernică. Un agregat malefic care vindea în fiecare zi țara la ruși și la chineji și care, drept urmare, trebuia neapărat mai întîi tăvălit în spermă și apoi interzis prin lege, scos de pe piața politică. Așa declarare ritos distinsul nostru Președinte. Să dispară Peee Seee Deee.
Dar voi ați uitat acest aspect, acest detaliu minor și nesemnificativ. Nu sînt supărat pe voi. Asta e. Așa e viața. V-ați luat cu altele, cu Covidul, cu Ucraina, cu acest prezent perfect, și ați uitat glorioasele vremuri cînd despre PSD nu aveai voie să vorbești decît dacă neapărat adăugai și necesara sintagmă deontologico-nazistă “Ciuma Roșie”.
Unde rămăsesem? La Robor. În contextul vestitelor fraze deontologice Muie Ponta, Muie Dragnea, Muie Dăncilă, Muie PSD în general, Roborul era un instrument discursiv la mare preț. Ai văzut Roborul? Ah, ce dezastru. Muie Ponta.
Păi să ne uităm la Robor. Și după aia să dăm cu muie în stînga și în dreapta, în funcție de necesități.
Figura 1: ROBORUL pe termen lung, din 1995 incoace
Ce avem noi aici? Noi aici avem un grafic pe termen lung, din 1995 încoace, bazat pe cifre oficiale BNR. Cine nu crede, să fie sănătos. Duceți-vă pe site-ul BNR, căutați prin mijloace specifice Robor și veți avea parte de ditamai poliloghia de indicatori pe această temă. Vreo 8 de ROBID și vreo 8 de ROBOR, la diferite termene.
Nici prea scurt, overnight sau tomorrow next sau 1W (1 Week), nici prea lung: 6M sau 9M sau 12M. Adică la șase luni, la nouă luni, la un an.
(Aside Comment: V-ați prins deja, că sînteți cititori inteligenți, de multe ori chiar mai inteligenți decît mine. Pe lîngă faptul că acceptați folosirea ad nauseam a prestigiosului termen “muie” într-un prestigios articol de analiză economică, mai aveți și neașteptata priceperecognitivă să înțelegeți că 6M înseamnă de fapt 6 Months, adică șase luni.
Căci ce să vezi, sînteți atît de inteligenți încît înțelegeți pînă și misterioasa, imperialista limbă engleză, continuatoarea pe aceste meleaguri a rolului de lingua franca pe care pînă recent îl deținea distinsa, misterioasa, imperialista limbă sovietică. Da, știu: nu există limbă sovietică, la fel cum nu există nici limba braziliană. Eat my linguistic faults.)
Unde rămăsesem? La Robor.
Iete că au trăit. Evident că neam de neam de român nu primea credite de la bancă, cu un asemenea Robor catastrofal, specific țărilor bananiere. Dar el, în mod formal, avea niște valori pe hîrtie, expresia catastrofei economice prin care trecea țara noastră în acei ani, în jegosul, oribilul proces de reconversie economică și de tranziție de la gloriosul sistem comunist la și mai gloriosul sistem capitalist.
Presupun că știți bancul. Cum e în capitalism? Exploatarea omului de către om. Dar în comunism? Nuuu. În comunism nu există așa ceva. Nuuuu. În comunism e fix pe dos.
Oookeey. Mă duc că am ședință de scară de bloc. Mă întorc în juma de oră și continui să vă povestesc cu Roborul. Nu plecați, că nu știți ce pierdeți.
Hint: voi continua să folosesc enervant de ubicuul cuvînt “muie”. N-am ce face. Îmi asum acest sacrificiu etic. Situația necesită acest efort, acest recurs la retorica expletivă. Și, oricum, am o scuză. Distinsul deontolog Liiceanu ne-a spus că avem voie să folosim acest prestigios cuvînt. Această nobilă imprecație care ne unește. Parcă așa spunea, nu? Pînă și distinsul nostru Președinte n-a avut nimic împotrivă în folosirea lui. Deci “muie”. Deci revin.
* * *
Gata, am revenit. Unde rămăsesem?
La Robor.
După cum puteți vedea în grafic, nici nu e cazul să discutăm despre Robor înainte de 2000. Avea nemernicul niște valori atît de cremenale încît pur și simplu se sparie gîndul. Și, oricum, tot ce a fost înainte de 2000 e preistorie, huooo, muie Iliescu, muie Năstase, deci n-avem ce discuta. Ba chiar pînă în 2004.
Bine. Dacă e așa, atunci luăm graficul, îl tăiem, venim mai înspre încoace, înspre prezent. Facem zoom din 2004 încoace, schimbăm scala de timp, schimbăm scala de valori. Facem ce știu oamenii care se pricep la grafice să facă.
Și, ca să fie mai ușor de înțeles pentru Dvs, stimații mei cititori carele le vreți pe toate mură în gură, hai să-i frigem și niște linii punctate, să delimităm diversele guvernări care s-au perindat în fruntea țării din 2004 încoace.
Figura 2: ROBORUL din 2004 incoace
Buuun. Ce avem noi aici?
Noi aici avem temelia cognitivă a nevoii de muie în România. Noi aici avem expresia cît se poate de vizuală a felului în care propaganda nu ține cont de realitate, ba din contră. E fix vițăvercea.
Noi aici, distinșii mei cititori deja exasperați de numărul absolut nesustenabil de cîte ori am folosit prestigiosul cuvînt “muie”, avem în fața ochilor felul în care ipocrizia distruge România.
De ce spun aceste cuvinte rele, dar nasoale? Pentru că evoluția Roborului este fix în contradicție cu tot discursul deontologic indignat privind relația dintre Robor și Muie PSD.
Graficul de mai sus ne arată că pe vremea distinșilor premieri non-PSD Tăriceanu și Boc Roborul a prezentat niște niveluri ridicate, specifice unei țări bananiere. Dar, ce să vezi, pe vremea aia indignații de serviciu / servicii nu ziceau nici pîs că Robor în sus, Robor în jos. Că nu se cuvenea să critici bunătate de premieri anti-PSD, deontologii nefiind decît niște biete trompețele cvasi-civile ale nevoii sistemice de tăvălire în sos de muie a PSD-ului.
Deci Robor sus, dar premieri anti-PSD. Therefore, nimeni nu se dădea de chinul morții absolut deloc pe această temă.
Pe urmă vine Ponta. Ce să vezi? Roborul începe să scadă. Ei bine, cu cît scădea Roborul, cu atît urlau micuții mai din gură de șarpe. Săriți, crește Roborul! Nenorocitul de Ponta ne omoară! Ai văzut Roborul în ce hal a ajuns? Vai ce dezastru, tefeleii nu mai pot cumpăra case și apartamente, ne nenorocește nenorocitul de Ponta, huoo, vinde țara la ruși și la chineji, huuuoo. Deci Muie Ponta.
Deci, dacă trebe, trebe. Cum era careva la conducerea țării de la PSD, trebuia scos Roborul din mînecă, să se urle că e jale. De ce? Pentru că trebuie. Pentru că deontologii nu țin cont de realitate, ci doar de nevoile lor de dat muie la PSD. Deci muie Ponta. Deci muie Dragnea. Deci muie Dăncilă. Deci, în general, muie PSD. Ah, ce sfîntă imprecație care ne unește în indignarea noastră virtuoasă.
Chiar și pe vremea lui Dăncilă, cînd a crescut un pic Roborul față de perioada anterioară, totuși nivelul era clar mai scăzut decît ce moștenise Ponta la începutul mandatului său, care era de fapt consecința guvernărilor Tăriceanu și Boc. Dar de Boc și de Tăriceanu nu aveai voie să zici nimic de rău. Doar de Dăncilă. Deci muie Dăncilă, dar nu și muie Boc sau muie Tăriceanu.
Și uite așa, după un număr de folosiri a termenului „muie” care pur și simplu rivalizează cu numărul de „fuck” din filmele lui Tarantino, record absolut, nici măcar Samuel L. Jackson n-a îndrăznit să zică „muie” într-un articol de analiză economică, iacătă sosim și în zilele noastre.
Unde se întîmplă următoarele, după cum urmează.
În primul rînd, doi ani de criză Covid. Nu contează, Roborul scade. Și oricum, la guvernare sînt ăia buni, ăia anti-PSD, deci nu putem să zicem nimic de rău de ei. Cum să zicem noi muie Orban sau muie Cîțu? Nu se cade. Nu se cuvine. Nu e voie să vorbim urît.
Pe urmă vine criza guvernamentală din toamna anului trecut. USR e scos de la guvernare. Concomitent, se întrezărește la orizont începutul crizei energetice. Ce să vezi, Roborul începe să crească. De la 1.5% sare în scurt timp tropa-tropa la 3%. Deci se dublează.
Ați auzit cumva pe careva toamna trecută să se tăvălească în spume, să se dea de chinul morții că a crescut Roborul? Nuuuu. Cum să facem așa ceva. Nu se cuvine. Presa era deja cumpărată de pe vremea Covidului, cu doar decît 40 de milioane de arginți. Oricum, presa era deja năpădită de sistemici. Therefore, nimeni nu zicea nimic. Nici deontologii, nici useriștii, nici tefeleii. Subiectul Robor pur și simplu nu exista.
Pe urmă criza energetică se intensifică. Între timp Cîțu cade de la guvernare, e înlocuit de Ciucă. Se face deja 2022, vine războiul din Ucraina. Ce să vezi, Roborul saltă de la 3% la peste 4.5%. Acuma cel mai recent e deja 4.8%.
Ați auzit cumva zilele astea vreun deontolog să urle de durere de grija Roborului? Nuuuu. Cum să-i deranjăm noi pe glorioșii noștri conducători cu ceva? Ah, domnilor, era să aveți o scamă. Vai, ce conducători înțelepți. Vai, ce lume perfectă. Nu știu ce ne făceam dacă nu-și dădea PNL cu PSD și cu Securitatea mîna peste țară, să guverneze în halul ăsta de perfect.
Oookey. Ați înțeles mecanismul de propagandă și de dat cu rahat? Pardon, cu muie?
Cînd Roborul scade, critici că crește Roborul. Pentru că ești deontolog și trebuie să dai o muie sinceră, dar necesară primitivilor de la PSD.
Iar cînd Roborul crește, taci dracu’ din gură, că ești deontolog și nu se cade să deranjezi bunătate de pace socială cu un asemenea fleac nesemnificativ. Ce dacă crește Roborul? Dar ai văzut ce frumos erau îmbrăcați cînd s-au dus să viziteze Ucraina? Și ai văzut ce curaj au avut? Vai, ce conducători înțelepți. Pînă și Cîțu a avut curaj. Nu-mi vine să cred în ce lume perfectă trăim.
Înțelegeți cum funcționează circuitul ipocriziei în natură? Și înțelegeți de ce am folosit de atîtea ori necesarul, prestigiosul termen de „muie”? Pentru că doar așa reușesc să vă zgîlțîi, să vă trezesc din toropeala conformistă în care v-ați scufundat ca niște lași și ca niște deontologi ce sînteți. Pur și simplu băgați capu’ între urechi și vă faceți că nu vedeți nimic.
Știți ceva, deontologii mei cei viteji? Că de fapt sînteți cu toții niște deontologi. Hai să vă dezvălui ceva cutremurător. Un Breaking News. Ia fiți voi atenți aici.
Vă meritați soarta.
Repet. Vă meritați soarta. Ah, ce v-o meritați.
Dar asta e deja alt subiect de discuție. N-are nimic de-a face cu Roborul, ci cu caracterul.
Ghinion.
Mirel Pstralada
Sursa: strictsecret.ro
