Rezervele BNR in scadere

Rezervele BNR in scadere

0 233

Rezervele valutare ale Romaniei au scazut cu 90 milioane euro si se situau la nivelul de 27,22 miliarde euro, la 30 noiembrie, fata de 27,31 miliarde euro, la 30 octombrie, a anuntat Banca Nationala.
Intrarile de valuta au totalizat de 1,619 miliarde euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, operatiuni pe piata interbancara, venituri din administrarea rezervelor internationale si altele.
Iesiri au fost de 1,709 miliarde euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, plati din contul Comisiei Europene, operatiuni pe piata interbancara, plati de rate si dobanzi aferente datoriei publice externe directe si garantate de stat si altele.
Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone. In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 2,112 miliarde euro.
Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) la 30 noiembrie a.c. au ajuns la 29,340 miliarde euro, comparativ cu 29.226 miliarde euro.
Platile scadente in luna decembrie 2008 in contul datoriei publice externe, directe sau garantate de Ministerul Economiei si Finantelor, insumeaza 85 milioane euro.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.