Război între ,,palatele” fotbalului, cu rezultat imediat : ,,Cupa Ligii” a fost...

Război între ,,palatele” fotbalului, cu rezultat imediat : ,,Cupa Ligii” a fost desfiinţată !

0 252

Liga Profesionistă de Fotbal a decis desfiinţarea Cupei Ligii, competiţie înfiinţată în anul 2014. Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, într-o conferinţă de presă, a pasat întreaga responsabilitate privind desfiinţarea competiţiei pe umerii preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, deşi toarte cluburile din Liga I s-au plâns de un calendar prea încărcat şi desconsiderau competiţia prezentându-se la meciuri cu juniorii şi cu jucătorii care nu prea intrau în vederile antrenorilor. „Liga Profesionistă de Fotbal nu va mai organiza Cupa Ligii. Domnul Burleanu a reuşit să obţină ceea ce şi-a dorit, înlăturarea unui concurent al Cupei României. De ce era concurent? Pentru că această Cupă a Ligii avea premii mai mari, lucru deranjant pentru FRF. Cupa Ligii nu avea o miză sportivă pentru că FRF nu a fost de acord să organizăm o finală între câştigătoarea Cupei României şi a Cupei Ligii, iar învingătoarea să asigure participarea în Europa League”, a declarat Justin Ştefan.
Cupa Ligii a fost reînfiinţată în sezonul 2014-2015 de către LPF, premiile acesteia ridicându-se anual la aproximativ un milion de euro. Cele trei ediţii de până acum au fost câştigate de Steaua (acum FCSB) în 2015 şi 2016 şi de Dinamo în 2017.
Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.