RATBv: contract cu dedicaţie de 20.476.008 lei!?

RATBv: contract cu dedicaţie de 20.476.008 lei!?

0 226


Fostul șef al BCCO Brașov, Gabriel Florescu, pe pegina sa de Facebook anunţă un contract de achiziție de motorină, în valoare de 20.476.008 lei, acordat de Primărie, cu dedicație, fără licitație unei firme numită SC OSCAR DOWNSTREAM SRL. Carburantul furnizat este destinat pentru flota RATBv Brașov. Repliva RATBv o găsiţi tot la InfoBraşov.

Contractul încalcă de două ori legea, potrivit lui Gabriel Florescu, pe de-o parte din punct de vedere al plafonului maxim prevăzut de lege în cazul contractelor de atribuire directă, care este de 135.400 de lei (față de 20.476.008 lei în cazul de față) și a doua încălcare a legislației are în vedere termenul de derulare.
Pentru o atribuire directă fără licitație termenul trebuie să fie unul scurt și nu de un an cum este în cazul prezentului contract.

„De la lume adunate şi înapoi la lume date…in cele ce urmeaza, am sa vorbesc despre o achizitie publica de la RAT SA Brasov, directionata evident, cu dedicatie, folosindu-se in mod nelegal de o procedura de achizitii in cazuri strict prevazute de lege si anume negocierea fara publicare de anunt. Aceasta procedura de atribuire va face obiectul analizei mele de astazi, din care veti observa cum banii publici sunt directionati catre cine trebuie, fara justificari legale.
Astfel, la data de 27.12.2019, se incheie contractul de achizitii publice cu nr. 299, pe o perioada de un an, cu SC OSCAR DOWNSTREAM SRL, pentru „Furnizare si transport de Motorina”, contract in valoare de 20 476 008 lei.
Acest contract de achizitii, a avut la baza drept criteriu de achizitii, pretul cel mai redus. Este firesc ca se pune intrebarea: daca s-a avut in vedere criteriul de selectie pretul cel mai redus oferit in piata la acea data, cum a stabilit comisia de evaluare a ofertelor ca SC OSCAR DOWNSTREAM SRL, a oferit cel mai scazut pret, atata timp cat nu s-a intrat pe SICAP si nu s-a publicat un anunt de licitatie ? (deci nu au existat alte oferte, negocierea facandu-se direct cu agentul economic).
Aceasta procedura de atribuire, negociere fara publicare de anunt, se foloseste in mod nelegal, pentru a eluda prevederile Legii nr.98/2016 (republicata), atat in ceea ce priveste achizitia directa (care prevede un plafon maxim pana la care se poate atribui contractul in aceasta modalitate si anume de 135 400 lei), cat si procedura in sine care legea o prevede sa fie folosita in cazuri de urgenta, pe o perioada foarte scurta de timp si concomitent cu deschiderea unei licitatii (de cele mai multe ori licitatie simplificata) pe SICAP

Atenție, la pozitia „Justificarea alegerii procedurii negociate fara publicarea prealabila a unei invitatii la o procedura concurentiala de ofertare în conformitate cu articolul 32 din Directiva 2014/24/UE”, nu exista nici o justificare.
Nu cumva discutam in acest caz (si in multe altele pe care le-am prezentat pana acum), ca au fost incalcate principiile prevazute in art.2 ale Legii nr.98/2006 (republicata) ?
De asemenea, ce face Cosiliul Concurentei Brasov in asemenea cazuri in care transparenta si posibilitatea unei concurente pe piata libera sunt incalcate ?!
Sau poate ca si aceste functii sunt ocupate politic si atunci este clar ca toata lumea tace (doar nu o sa-si piarda scaunul doar pentru cateva achizitii publice neconcurentiale”, a scris Gabriel Florescu pe pagina sa de Facebook.

Despre această firmă „de casă” a Primăriei Brașov, conform brasovstiri.ro aflăm că „este una specializată în câștigarea de contracte fără licitație cu diferite instituții ale statului”.
Potrivit jurnaliștilor de la Săptămâna Financiară, printre clienții fideli ai societății aflându-se și CFR Călători. Jurnalii de la Săptămâna Financiară, spun că SC OSCAR DOWNSTREAM SRL se află în „relații contractuale cu societățile de transport public din Craiova și Brașov, Aeroportul Otopeni, Compania Națională a Huilei, CNADNR, Electrocentrale Deva, Complexul Energetic Craiova, Complexul Energetic Turceni și CFR Călători încă din 2009, când a primit de asemenea contracte fără licitație”.
Așa, fără concurență, cu legea doar în Monitor, cu amici în administrație să tot faci afaceri.
Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.