Raluca Turcan aruncă resturi pensionarilor

Raluca Turcan aruncă resturi pensionarilor

1 414

Pensiile vor crește cu cel puțin rata inflației, cu 3%, dar îmi doresc ca această măsură să fie completată de recalcularea pensiilor. Nu ne permitem majorarea pensiei cu 40%”, a afirmat ministrul, deși Curtea Constituțională a decis că majorarea pensiilor cu 40% este constituțională, iar deciziile acestei curți sunt obligatorii și aplicabile imediat.
Și, de altfel, acea lege prevedea o perioadă în care se actualizau toate pensiile, deci practic se pregăteau dosarele, ca după aceea să se aplice o nouă formulă. Dar, pentru a pregăti toate dosarele, aproximativ 6.000 de dosare pe fiecare casă de pensii, aveam nevoie de aproximativ 1.000 de oameni în plus în sistemul caselor de pensii, plus echipamente și softuri care să facă compatibile bazele de date.”, a mai spus Raluca Turcan.
În primavara acestui an se anunță proteste masive ale pensionarilor, care s-au simțit înșelați de guvernul Cîțu.
Ludovic Orban anunțase o creștere a pensiilor de 20% anul trecut.
Între timp șaptesprezece procente s-au evaporate de la o guvernare la alta (OrBan-Cîțu), ambele ale aceluiași partid. Iar banii zac aruncați tot de ei (OrBan-Cîțu) în aparatură medicală, măști inutilizabile, alte echipamente și dotări medicale achiziționate sau realizate total aiurea. Nu-i întreabă nimeni de ce au risipit milioanele de euro?

Libiu Mateescu

COMENTARII

  1. FOARTE BINE!!!! AU VOTAT CIUMA ROȘIE 30 DE ANI!!! EI ȘI-AU DAT PENSII SPECIALE, PROSTIMEA SĂ-ȘI SUGĂ DEGETELE ACUM….
    SĂ MAI STEA PROSTIMEA ÎN CASĂ!!!!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.