PSD! Sfidare la adresa lui Dunca. Mitric rămâne consilier judeţean independent! Rasaliu-i...

PSD! Sfidare la adresa lui Dunca. Mitric rămâne consilier judeţean independent! Rasaliu-i ofuscat.

0 239

Consilierul Judeţean Radu Mitric , exclus anul trecut din PSD, a organizat ieri în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Braşov, o conferinţă de presă în care a anunţat că nu va renunţa la mandat şi că, deocamdată, îşi va continua activitatea ca independent. De altfel, el a precizat că a ales să organizeze conferinţa la Consiliul Judeţean pentru că nu avea unde, porţile PSD fiindu-i închise.
„Rămân în Consiliul Judeţean. Merg mai departe. Rămân preşedintele Comisiei nr. 5 – pentru administraţie publică locală, juridic, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi membru în Comisia nr. 7  – pentru sănătate, protecţia copilului şi a persoanelor adulte.  Rămân şi îmi duc mandatul până la capăt. Îmi place să duc lucrurile la bun sfârşit”, a declarat Mitric.
Întrebat dacă se pune problema unei mutări la un alt partid, Mitric a declarat că deocamdată nu a luat o decizie în acest sens: „Nu ştiu dacă merg la alt partid sau nu. Mă gândesc la ofertele sau invitaţiile pe care le-am primit”. A fost întrebat şi cu ce partide a discutat, însă răspunsul lui a fost că „nu am fost sunat de USR şi nici de PSD”. În rest, Mitric nu a negat discuţii cu alte partide. 

Ce spune conducerea PSD Braşov
La rândul său preşedintele executiv al PSD Braşov, Marian Rasaliu, a declarat că „trebuie înţeles faptul că un membru trebuie să promoveze interesele partidului”. De asemenea, el i-a amintit lui Mitric că „partidul l-a ajutat să obţină o funcţie. Un membru de partid trebuie să promoveze politica partidului. Când i-a fost retras sprijin politic eram la Prefectură. Nu ştiu care sunt motivele, dar dacă s-a ajuns la această concluzie, înseamnă că lucrurile nu au fost calculate greşit”.

I.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.