PSD comanda, Chelnericeanu serveste la masa

PSD comanda, Chelnericeanu serveste la masa

0 221

In drum spre locurile lor de munca, comentatorii politici ai Romaniei si-au facut un obicei sa aprinda o lumanarica analitica la mormantul a ceea ce a fost candva gloria PSD-ului. Mai toate declaratiile speculantilor la bursa politica ii dau expirati pe social-democrati. Dupa cum toate vocile autorizate ce croseteaza imaginea de vorbe a partidelor plang de mila formatiunii conduse – unii zic deschis ca pe ultimul drum – de vizionarul Mircea Geoana.


In ciuda prohodurilor ce se ingana pe nas la unison cand vine vorba de PSD, partidul patronat spiritual de Ion Iliescu nu pare sa se simta deloc rau. Nu neaparat in sondaje, ca pe alea nu le mai crede nimeni. Pesedistii chiar n-au motive sa se ingrijoreze ca au fost cazati de statisticieni si analisti la demisolul esafodajului politic romanesc. La vremurile astea de canicula naprasnica, n-are cum sa le cauzeze o scurta sedere la Casa rece.


Altul este, insa, motivul pentru care membrii cotizanti la social-democrati pot sa-si rada de cei ce le plang de mila. Desi pe dinauntru partidul arata ca un svaitzer, in care se pot recunoaste amprente dentare din cele mai felurite – de la dintii de lapte ai lui Geoana, la maselele de mahala ale lui Vanghelie si la caninii piliti ai lui Adrian Nastase – pe dinafara PSD-ul chiar reuseste sa faca mare branza. Nu-i de colo ca, in opozitie fiind, sa dictezi absolut toate masurile pe care un guvern fara program si fara idei proprii le pune in aplicare fara sa cracneasca.


Dincolo de ura naturala si scuzabila pe care Traian Basescu o nutreste pentru partidul care a inventat sistemul ticalosit, presedintele are un motiv si mai serios sa nu-i inghita pe cei de la PSD. Care, din separeul rezervat opozitiei, departe de orchestra si de deliciile scenei, i-au uzurpat sefului statului calitatea de consumator. Care, desi nu explicit garantata de Constitutie presedintelui, ii este lui Traian la fel de draga precum cea de jucator. PSD-ul aparent macinat de lupte intestine, isi striga comenzile in gura mare, alegand din meniu numai specialitati costisitoare.


Festinul a inceput mai de mult si s-a deschis cu suspendare, comandata doar pentru ca artizanul Viorel Hrebenciuc a dorit sa consume intr-o seara sufleu de presedinte. Chelner ascultator, premierul Tariceanu a servit la masa suspendare, cu garnitura de 322 de parlamentari obedienti, cu carnea flasca, fara sira spinarii si alte oase. Platoul le-a stat in gat mesenilor, dar piccolo Tariceanu a avut grija sa treaca consumatia de 18 milioane de euro la buget.


Urmatorul fel de mancare ce i s-a strigat lui Chelnericeanu de la separeu a fost pensii. O bucata mai mare cu 38% decat portia din meniu. A fost doar o degustare, pentru ca PSD-ul doreste sa consume cu adevarat pensionari mai dolofani si mai bine hraniti abia cu prilejul viitoarelor alegeri. Premierul a luat constiincios comanda si a invelit-o intr-o initiativa legislativa usurica si volatila, ca sa nu cada greu la stomac.


Dupa niste pensii marite, merg si niste ajutoare pentru vaduve, s-au gandit comesenii PSD. „Viiiinnnneeee!” a strigat Chelnericeanu, infiintandu-se indata la masa cu vaduvioarele. Stipendiile pentru popi, stropite cu un vin manastiresc, sa alunece la buget, se cereau de la sine.


Stingher si ignorat la masa lui favorita, vecina cu orchestra, presedintele Basescu se intretinea estimp cu un grup de amici intelectuali despre Constitutie si lustratie. A comandat doua navete – nu de bere, ci prezidentiale – ca sa aiba cu ce ajunge acasa spre dimineata si sa nu mai scrie presa ca iar s-a suit abtiguit la volan. Mai ales ca nici macar Codul Rutier nu penalizeaza urcatul matol la mansa.


Probabil ca a fost prima comanda refuzata presedintelui, in calitatea sa de jucator-consumator. L-am vazut aseara la stiri, in timp ce boteza la Constanta o nava lansata la apa. Cred ca-i crapa buza sa mai sparga si el o sampanie, dupa atata amar de vreme in care n-a prea avut nimic de sarbatorit.


Dar tot mai mila mi-e de Chelnericeanu. Habar n-are el ca pesedeii n-o sa-i lase bacsis nici o letcaie. In plus, dupa tot serviciul prestat, se pregatesc sa-i scrie o motiune de cenzura in condica de reclamatii.


Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.