PSD cere scutirea de penalizari pentru firme

PSD cere scutirea de penalizari pentru firme

0 237

Senatorul PSD Marius Sorin Bota i-a solicitat, joi, ministrului Finantelor Publice, Sebastian Vladescu, sa negocieze cu Fondul Monetar International si Uniunea Europeana posibilitatea de a emite o ordonanta de urgenta prin care sa se scuteasca de la plata penalizarilor firmele care isi platesc datoria curenta in termen de sase luni.
„In acest fel, vor fi salvate mii de firme, iar bugetul va incasa sume considerabile. Majoritatea datoriilor au fost generate direct sau indirect tot de stat prin neplata la timp a facturilor catre furnizorii de servicii, produse sau lucrari publice – obicei vechi si nesanatos al companiilor de stat, al autoritatilor publice centrale si locale -, iar firmele care au avut contracte directe cu statul au antrenat astfel mii de firme pe orizontala economiei”, a aratat Bota, intr-o scrisoare deschisa transmisa ministrului Finantelor si citata de Agerpres.
Senatorul PSD sustine ca scutirea de la plata penalizarilor ar fi o masura extrem de importanta pentru firmele serioase, multe dintre ele ajungand sa aiba datorii din cauza neplatii la timp de catre stat a facturilor catre furnizori.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.