Promisiunea PSD: Fondul suveran – Ministerul Finantelor a publicat cadrul de înființare
Potrivit documentului, prin înființarea unui fond suveran de dezvoltare și investiții se are în vedere crearea unui vehicul de investiții financiare/intermediere financiară în acțiuni/participații în proiecte/companii profitabile, segment neacoperit în prezent pe piața financiară din Romania, care, pe de o parte, să aibă un rol multiplicator în economie pentru o dezvoltare sustenabilă și, pe de altă parte, să catalizeze/mobilizeze resurse financiare disponibile către sectorul real și proiecte profitabile.
Conform proiectului, există un decalaj în ceea ce privește atragerea resurselor financiare disponibile de către companii/proiecte profitabile sub forma unor instrumente/investiții de tip “equity”, în condițiile în care multe din companiile care au proiecte de investiții rentabile sunt îndatorate foarte mult și au nevoie de capital pentru a se dezvolta/extinde, iar altele sunt noi și sunt considerate riscante de către bănci și sunt sprijinite prin împrumuturi, doar într-o anumită măsură,
„În economie nu există un instrument public care să sprijine acest segment financiar al instrumentelor de tip acțiuni private sau participații în proiecte de infrastructură, instituțiile cu capital majoritar de stat precum CEC Bank, Eximbank S.A sau FNGCIMM S.A.-IFN acoperind doar instrumentele de finanțare de tipul creditelor și împrumuturilor, factoring, capital de lucru, precum și scrisorile de garanție”, menționează sursa citată.
„Strategia Fondului se aproba de către adunarea generală a acționarilor, în baza unui mandat aprobat în prealabil prin hotărâre de Guvern. Strategia este corelată cu un set de indicatori de performanță pe termen mediu și lung stabiliți de adunarea generală a acționarilor și va avea în vedere următoarele domenii și activități de dezvoltare: dezvoltarea infrastructurii în România, crearea de locuri de munca, stimularea inovatiei și a noilor tehnologii, creșterea capitalului uman pe termen lung, creșterea competitivității economiei românești, alte domenii și activități de dezvoltare care sunt de interes pentru economia națională”, se arată în proiect.
Se interzice acordarea în favoarea Fondului a oricăror garanții guvernamentale, precum și a oricăror alte forme de sprijin din partea Statului.”Nivelul remunerației membrilor Consiliului de supraveghere se stabileşte prin act administrativ al autoritătii publice centrale care exercită, în numele Statului român, drepturile şi obligațiile izvorâte din calitatea de acţionar unic. Nivelul remunerației membrilor Directoratului se stabileşte de către Consiliul de supraveghere. Fondul este administrat în sistem dualist de către un consiliu de supraveghere şi un directorat, în conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, informează documentul citat.
Membrii Consiliului de Supraveghere, inclusiv reprezentantul autorității publice centrale care exercită, în numele Statului român, drepturile şi obligațiile izvorâte din calitatea de acţionar unic și cel al Ministerului Finanțelor Publice sunt desemnaţi de adunarea generală a acţionarilor, pe baza criteriilor și conform procedurii de selecție stabilită prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care exercită, în numele Statului român, drepturile şi obligațiile izvorâte din calitatea de acţionar unic cu consultarea Băncii Naționale a României si a Autorității de Supraveghere Financiară. Ordinul se publică în Monitorul Oficial al României.
- Procedura de selecție se derulează de către autoritătea publică centrală care exercită, în numele Statului român, drepturile şi obligațiile izvorâte din calitatea de acţionar unic. Autoritatea publică centrală care exercită, în numele Statului român, drepturile şi obligațiile izvorâte din calitatea de acţionar unic poate decide ca la definirea criteriilor de selecție și /sau în procesul de selecţie să fie asistată de un expert independent, persoană fizică sau juridică specializată în recrutarea resurselor umane, ale căror servicii sunt contractate în condițiile legislației achizițiilor publice. În acest caz, autoritatea publică centrală care exercită, în numele Statului român, drepturile şi obligațiile izvorâte din calitatea de acţionar unic suportă costurile serviciilor.
- Mandatul membrilor Consiliului de Supraveghere are o durată de 9 ani fără drept de reînoire. Primii membri ai Consiliului de Supraveghere se numesc temporar de către acţionar prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care reprezintă Statul ca acționar, iar Consiliul de Supraveghere numește Directoratul, până la numirea noilor membri ai Consiliului de Supraveghere şi ai Directoratului, pe o perioadă care să nu depăşească 18 luni. Mandatul primilor membri ai Consiliului de Supraveghere şi ai Directoratului are ca obiectiv organizarea activităţii Fondului. Numirea primilor membri ai Consiliului de Supraveghere se realizează în baza unui proces de selecţie derulat potrivit criteriilor prevăzute la alin. (2) –(4).