Programe de reinsertie a detinutilor

Programe de reinsertie a detinutilor

0 262

Primaria Brasov, impreuna cu conducerea Penitenciarului de maxima siguranta Codlea, vor demara in curand un parteneriat pentru reabilitarea fostilor puscariasi. Detinutii eliberati conditionat dupa ispasirea pedepsei vor fi inclusi intr-un program menit sa-i ajute sa se reintegreze in societatea pe care au parasit-o vremelnic, odata cu comiterea faptei care i-a aruncat in spatele gratiilor. In lunile urmatoare, circa 250 de ocupanti de celule de la Codlea vor fi pusi treptat in libertate. Sansele ca ei sa obtina o slujba si sa fie acceptati de societate sunt minime. Angajatorii nici macar nu pot fi blamati pentru ca refuza sa accepte fosti detinuti in firmele pe care le conduc. De aceea, municipalitatea brasoveana si Penitenciarul Codlea vor semna vineri acordul prin care se angajeaza sa-i invete pe fostii chiriasi ai puscariei cum sa negocieze cu potentialii patroni un loc de munca. Programul este inspirat de strategia municipalitãtilor franceze, care au reusit reinsertia unui numar ridicat de detinuti în randurile societatii.

Statistica spune ca un procent de peste 50% dintre fostii detinuti se intorc dupa gratii la scurt timp dupa ce au fost pusi in libertate.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.