PRM Bucuresti – in pragul disolutiei

PRM Bucuresti – in pragul disolutiei

0 93

Presedintii organizatiilor de sector ale PRM, precum si o parte dintre membrii activi ai organizatiei PRM Bucuresti si-au anuntat joi demisia in bloc. Potrivit unui comunicat semnat de fostii presedinti ai organizatiilor de sector din PRM, cei care au demisionat din PRM considera ca fostul vicepresedinte al partidului Codrin Stefanescu „a spus lucrurilor pe nume” in ceea ce priveste problemele interne ale formatiunii conduse de Corneliu Vadim Tudor.
„Subliniem faptul ca declaratiile fostului nostru presedinte Codrin Stefanescu nu numai ca spun lucrurilor pe nume, fiind extrem de realiste, dar probabil ca, din prea mult bun simt, dezvaluie doar o parte a adevarului intunecat cu care ne confruntam astazi in partid. (…) Demisia noastra este necesara in conditiile in care, nici chiar un Congres Extraordinar prin care Corneliu Vadim Tudor sa fie inlocuit de la conducerea partidului, asa cum doresc mai multi colegi din tara si presedinti de organizatii, nu ar reabilita imaginea PRM de partid justitiar, pus in slujba poporului”, se arata in comunicatul de presa.
Printre cei care au demisionat din PRM se numara prim-vicepresedintele Organizatiei PRM sector 1, Bogdan Nicolae, presedintele Organizatiei PRM sector 4, Daniela Patrascu, vicepresedintele organizatoric PRM Bucuresti, Mihai Pancos, presedintele Organizatiei PRM sector 3, Ionela Marinescu, presedintele Organizatiei PRM sector 5, Constantin Codreanu, vicepresedintele comunicare PRM Bucuresti, Vasile Lacatusu, si secretarul executiv al Organizatiei PRM Bucuresti, Gheorghe Nicolae.
Presedintele Organizatiei PRM sector 6, Luminita Adam, si-a anuntat demisia din PRM inaintea sedintei de joi a Biroului Executiv Municipal in cadrul careia ceilalti presedinti de organizatii de sector ale PRM au decis sa paraseasca partidul, potrivit comunicatului citat. Luminita Avram s-a inscris in PSD impreuna cu o parte din conducerea organizatiei sectorului 6 al Capitalei.

Codrin Stefanescu a demisionat pe 19 aprilie din Partidul Romania Mare, formatiune in care avea functia de vicepresedinte.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.