Prețul României la târgul de sclavi

Prețul României la târgul de sclavi

0 292

În aceste inedite zile de convieţuire prelungită cu noi înşine, de privit în oglindă şi de dialogat cu cel de acolo, avem parte de tot felul de descoperiri. De pildă că, luaţi la bucată, nu suntem cu nimic inferiori celor  ce ne tratează  ca pe nişte obiecte de inventar. Şi totuşi…

Şi totuşi ni se întâmplă asta, pentru că nu are nimeni nici răbdarea şi nici interesul de a ne privi pe îndelete, de a ne căuta la dinţi şi la IQ unul câte unul.
Suntem evaluaţi de-a valma, în vrac, pentru că aşa se face comerţul la scară mare cu produse mici.
Preţuirea nu se aplică pe român, ci pe România. Şi asta se vede cel mai bine prin moneda folosită la tranzacţionare: gologanul. Atâţia gologani face, pentru stăpânii lumii, România de azi. Fix doi bani!
Ziare.com anunţă triumfalist că „SUA dau Romaniei 800.000 de dolari pentru lupta impotriva coronavirusului”. Nu e copleşitor? N-ţi vine să-ţi dai viaţa pentru ei, pentru partenerii noştri strategici, când constaţi atâta generozitate?

Vă invit la o experienţă simplă: încercaţi să oferiţi unui cerşetor din Bucureşti o monedă de 5 bani. O aruncă pe jos şi scuipă, la propriu, în urma voastră. Ei bine, MAE al României a preferat plecăciunea. O plecăciune adâncă, pentru gologanii americani: „Ministerul Afacerilor Externe salută anunțul din 16 aprilie al Statelor Unite ale Americii privind acordarea unui sprijin în valoare de 800.000 de dolari României pentru lupta împotriva pandemiei cu noul coronavirus. Aceasta decizie demonstrează o dată în plus, mai ales într-o situație de criză globală, soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral”.

Să nu ţi se întoarcă stomacul pe dos de atâta desconsiderare? De atâta bătaie de joc?
Dar poate doar America ne ia de mărgelaţi, ne plăteşte cu biluţe colorate, ca pe triburile din jungla amazoniană. Poate Europa ne priveşte altfel, cu mai mult respect.
De pildă Germania, liderul informal al UE, sora noastră egală de la Bruxelles.
Ordin: 50 000 de zilieri pentru sparanghel.
Termen: deindată.
Condiţii: lagăr de muncă.
Remuneraţie: cât indemnizaţia de lucru în penitenciarul Gherla! Respectarea drepturilor omului: sictir.
Cam ăsta-i preţul României la târgul planetar de sclavi. Cam cu atât ne vând azi jupânii noştri pe piaţa de second hand, ca să-şi conserve privilegiile.

Dar am un presentiment: la aşa plată va urma şi o răsplată pe măsură.
Arhanghelii sparanghelului, după ce ritualul jertfei lor întru COVID 19 se va consuma cu multă durere, vor aduce ţării ăsteia o mare schimbare.
Împăiatul şi briantinatul, principalii responsabili cu trocul de zilieri din acest sezon, vor fi invitaţi să-şi caute de lucru.
De la sparanghelişti li se va trage.

Recunoştinţă Germaniei.
Contele de Saint Germain

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.