Predealul este in sarbatoare in weekend

Predealul este in sarbatoare in weekend

0 250

In perioada 21-24 mai, au loc Zilele orasului Predeal.
Ieri, 21 mai, a fost dedicata serbarii Hramului Bisericii Sfintii Imparati Constantin si Elena.
Cu ocazia serbarii orasului, vor avea loc mai multe evenimente organizate de diferite institutii din oras. Spre exemplu, pentru ca tocmai s-a incheiat calvarul tezelor unice, liceul din Predeal, „Mihai Saulescu”, organizeaza Ziua Portilor Deschise invitandu-i pe toti elevii de gimnaziu sa-i treaca pragul pentru a se orienta catre una dintre clasele de profil din cadrul sau. La ora 17:00 va avea loc un Spectacol pentru copii, iar seara, incepand cu ora 19:00 vor concerta pe scena amenajata in oras: Maria Dragomiroiu, Andreea Balan si Proconsul.
Petrecerea va continua sambata cu Spectacolul pentru copii desfasurat la aceeasi ora 17:00, iar de la 18:00, va incepe concertul sustinut de Ansamblul Magura, Gheorghe Gheorghiu, Maria Carneci, Anda Adam, Talisman. Seara, de la ora 22:00, va avea loc un impresionant foc de artificii.
Duminica, evenimentele dedicate orasului se mai raresc, la ora 13:00 fiind programat un concurs gastronomic ce va fi urma de un concert de muzica populara sustinut de Ansamblul Fagarasu.
Prima mentiune documentara a denumirii de Predeal apare in scrisoarea voievodului Constantin Brancoveanu, din 26 februarie 1705 catre jupan Andreas-marele jude al cetatii Brasovului-in legatura cu un transport de marfa si contine urmatorul pasaj: “Sa pohtesti dumneata pe comandantul den Brasov ca sa dea cativa neamti ajutor, sa vie postavul pana la hotarul Tatar, adeca pan la Predeal ca sa naiba postavul vreo zatniceala.”
In prezent, Predealul este cunoscut mai ales iarna datorita telescaunului si teleschiurilor de care dispune oferind posibilitatea de a schia pe 5 partii.
Statiunea Predeal este recomandata tratamentului neuroasteniei, pentru revigorarea organismelor slabite, pentru recuperarea ulterioara suprasolicitarilor fizice sau intelectuale, pentru tratamentul tulburarilor endocrine si a problemelor de crestere a copiilor. Principalii factori de cura sunt aerul curat, fara praf si alti agenti alergici, bogat in ozon si radiatii ultraviolete, atmosfera ionizata si presiunea relativ scazuta a aerului.
Printre obiectivele turistice mai importante putem aminti: Manastirea Predeal, Cimitirul Legionar de la Predeal (aflat in spatele Manastirii Predeal, Vila Maresalului Antonescu(situata in zona Cioplea din Predeal), Statuia Eroului poet Mihail Saulescu(situata la intrarea in Predeal dinspre Brasov), Biserica Sf. Imparati Constantin si Elena, aflata in centrul orasului Predeal.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.