Poveștile pavează drumul: spre rai sau spre iad !

 „Pathosul” generează „ethosul”.
Patosul face apel la emoțiile și idealurile publicului și provoacă sentimente care „locuiesc” deja în el. „Pathosul” este folosit cel mai adesea în retorică, precum și în literatură, film și alte arte narative.
„Ethosul” descrie credințele sau idealurile călăuzitoare care caracterizează o comunitate, o națiune sau o ideologie.
Bref: controlează-ti emoțiile și vei fi puternic; rostește pilde înălțătoare și vei zbura !
Matriarhatul ne face tradiționaliști, comozi și lași.
De ce ?
Grija, ocrotirea…
Femeile au un orizont larg, dar lipsit de profunzime; bărbații au un orizont îngustat, dar cu mare adâncime.
Femeile urzesc universul familiei restrânse: să fie bine pentru copii și pentru barbatul meu, iar ce fac alții este treaba lor… generând o moralitate restrânsă la familie și cel mult la clan, care va fi preluată și amplificată de bărbații dimprejur, transformând-o în comportament cutumiar adică în tradiție.
Gândirea liberă este posibilă doar dacă chestiunile cotidiene sunt rezolvate de femei si există predilecția sau îndemnul de a căuta răspunsuri dincolo de cele oferite de automatismele tradiției.
Depășirea orizontului familiei și poziționarea individului față de societate, față de umanitate, față de univers, față de un Dumnezeu, generează un sistem de valori care poate restrânge drepturile izvorate dintr-o moralitate a interesului matriarhal asupra familiei…
Succesul unei comunități sau al unei nații este asigurat de saltul de la moralitatea familiei la moralitatea socială, care este asigurat, ori de o educație religioasă temeinică, ori de o educație liberală susținută. Adică, doar educația, care folosește produse distilate din gândirea și faptele acumulate timp de sute de ani ale acelei comunități, realizată instituțional, ajustează eventualele derapaje matriarhale (excesul de bine familial !) către un făgaș comunitarist : uneori binele meu individual trebuie abandonat în favoarea binelui colectiv !
Femeile se dedică celor dimprejur satisfăcându-le necesitățile, iar prea mare protecție îi poate transformă pe bărbații sau băieții din apropiere în …trandavi consumatori și lipsiți de cutezanță …„tu să stai aici căci e mai bun un rumân viu decât un erou mort” !!!!
Profunzimea, curiozitatea si curajul ne lipsesc. Ele izvorăsc din filozofie și moralitate, care sunt masculine, dar dependente de …educație.
Educația are nevoie de doi pași: instituţii școlare, dar mai înainte, de curricule (tactici!) care să fi fost distilate de minți luminate, adică de intelectuali. Plus corelarea lor…

Problema formei fără fond nu a fost rezolvată: poți avea școli, dar dacă curiculele și conținutul socio-moral nu sunt corelate și eficace implementate copiilor, aceștia NU au valori înalte.
Cucerirea, expedițiile și aventura sunt masculine.
Repetarea unor acțiuni care le pun în practică modelează caracterul și valorile întregii societăți: curajul, sacrificiul, perseverența, abnegația, inovația, planificarea, eficiența…
Să zăbovim asupra câtorva „pachete narative” esențiale:

Cele 10 porunci și celelalte religii
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alți dumnezei afară de Mine.
2. Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemanare, nici să te închini lor.
3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert.
4. Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește.
5. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca bine să-ți fie și mulți ani să trăiești pe pământ.
6. Să nu ucizi.
7. Să nu fii desfrânat.
8. Să nu furi.
9. Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.
10. Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău.https://ro.orthodoxwiki.org/Decalog#Porunca_.C3.AEnt.C3.A2i

Mai tradiționalist…
<<„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!”
„Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici asemănare a vreunui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti lor”
„Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui”
„Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfințeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău; să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine. Că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a şaptea şi a sfinţit-o”
„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie”
„Să nu ucizi”
„Să nu preacurveşti”
„Să nu furi”
„Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”
,,Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău!” >>

Cele șapte legi ale lui Noe:
1) Să nu negi existența lui Dumnezeu
2) Să nu-l blasfemiezi pe Dumnezeu
3) Să nu ucizi
4) Să nu ai relații incestuoase, adultere, bestiale sau homosexuale
5) Să nu furi
6) Să nu mănânci un organ smuls dintr-un animal care este încă în viață
7) Să se stabileasca tribunale care să asigure respectarea celorlalte șase legi

Cele 613 porunci (în ebraică תרי”ג מצוות‎ „TARIAG” (613) mițvot), conform tradiției iudaice, au fost date de Dumnezeu poporului evreu în Tora (Vechiul Testament, Pentateuch) și reluate și comentate în Talmud și Ghemara.
Tradiția evreiască consideră că cine nu este evreu este obligat să respecte minimum 7 porunci („cele șapte porunci ale fiilor lui Noe”)
Să știi că este numai un Dumnezeu.
[1].Să nu ai alți dumnezei înafară de Dumnezeul Unic.
[2].Să știi că Dumnezeu este Unul
[3].Iubește-L pe Dumnezeul tău
[4].Să te temi de Dumnezeul tău
[5].Să nu necinstiți Numele Lui Dumnezeu
[6].Să nu profanezi Numele Lui Dumnezeu
[6].Să nu distrugi obiectele asociate de Numele Lui
[7].Sa asculți de proorocii care vorbesc în Numele Lui Dumnezeu
[8].Să nu ispitiți pe Dumnezeul vostru
[9].Să păzești poruncile Dumnezeului tău
[10].Să te alipești de cei ce cunosc Numele Lui
[11].Să nu ții necaz pe copiii poporului Israel
[12].Să iubiți pe străinii convertiți
[13].Să nu urăști pe fratele tău în inima ta
[14].Să mustri pe aproapele tău
[14].Să nu te încarci cu un păcat din pricina aproapelui tău
[14].Să nu asuprești pe alții
[15].Să nu umbli cu bârfeli
[16].Să nu te răzbuni
[12].Să nu ții necaz pe aproapele tău
[12].Să studiezi Tora
[17].Să cinstești pe cei care învață și stiu Tora
[18].Să nu vă întoarceți spre idoli
[19].Să nu urmați după poftele inimilor voastre și după poftele ochilor voștri
[20].Să nu hulești pe Dumnezeu
[21].Să nu te închini înaintea idolilor
[22].Să nu slujești idolii in cele patru feluri cum este slujit Cel de sus[22].Să nu-ți faci chip cioplit pentru tine [23].Să nu faci chip cioplit pentru alții
[23].Să nu creezi imagini umane nici pentru decorare
[24].Să nu aduci un oraș la idolatrie
[25].Să distrugi un oraș care se închină idolilor
[26].Să nu zidești din nou un oraș distrus care se închina idolilor
[26].Să nu ai profit din bunurile unui oraș distrus care se închina idolilor
[27].Să nu chemi pe alții la slujirea altor dumnezei
[28].Să nu iubești pe cei care se închină idolilor
[28].Să-l urăști pe cel ce se închină idolilor
[28].Să nu cruți pe cei care se închină idolilor
[28].Să nu ascuzi pe cel care se închină idolilor
[28].Să n-arunci o privire de milă spre cel care se închină idolilor
[28].Să nu zici profeții din numele celor ce se închină idolilor
[29].aici continua !https://en.m.wikipedia.org/wiki/613_commandments

Ce scrie Yuval Noah Harari:
<<Cel mai adesea, exemplele de norme morale la care se gândesc majoritatea oamenilor sunt de genul: „Să nu minți!”, „Să nu furi!”, „Ajuta-ți aproa­pele!”, „Respectă-ți părinții!”, „Crește-ți copiii așa cum se cuvi­ne!”, „Respectă-ți întotdeauna promisiunile!”
Într-adevar, pare foarte simplu să enunțăm o mulțime de reguli morale.
Să luam, de exemplu, o nor­mă foarte des pomenită drept tipic morală și deosebit de relevantă în domeniul aface­rilor: „Să nu furi!” Furtul, de orice fel, este o faptă dezonorantă și profund imorală. Dar dacă ne gândim puțin, remarcăm faptul că inter­dicția „Să nu furi!” este una dintre cele Zece Porunci ale Vechiului Testament, fiind, ca atare, și o norma religioasă.
Pe de altă parte, furtul este nu numai o faptă imorală, ci și ilegală, întrucât sfi­dează o normă juridică.
Marea majoritate a regulilor morale sunt astăzi, tot­odată, si norme religioase sau legale. Din acest motiv, este foarte greu de alcătuit o lista de norme exclusiv morale, pe care să nu le întâlnim decât în sfera eticului, după cum există foarte puține situ­ații în care, prin ceea ce face, individul să fie și să acționeze exclusiv moral, fără nici o implicație de ordin vital, utilitar, economic, social, politic sau religios.
În loc de a cauta normele tipic morale si de negasit altundeva decât în sfera moralitatii „pure”, trebuie mai degraba sa ve­dem prin ce atribute specifice o reglementare normativa se înscrie în domeniul etic.
O norma este un model de actiune, care trebuie aplicat în anumite îm­prejurari. Fiecare norma ofera un tipar comportamental abstract, ideal pentru un gen specific de actiune, care lasa deoparte aspectele acci­dentale si nesemnificative ale contextului social, reliefând lucrurile importante care trebuie înfaptuite sau evitate.
Rezumând: o norma este o regula de comportament, având o vala­bilitate supraindividuala, explicit enuntata la nivelul constiintei colec­tive ca standard de conduita, deliberat acceptat si respectat de catre indivizi.
Prin urmare, o norma rationala are menirea sa determine agentul liber sa se conformeze unui anumit model de actiune, întrucât acest model este socialmente dezirabil, dar nu este întotdeauna urmat în mod spontan de catre toti indivizii. Asadar, libertatea umana este fun­damentul ontologic al normativitatii.
Nimanui nu trebuie sa-i pese daca eu aleg sa tin pe lânga casa o pisica sau un câine si depinde numai de mine daca dimineata beau cafea, ceai sau lapte.
În multe alte situatii însa, optiunile noastre decizionale au urmari serioase asupra celorlalti, astfel încât aceste optiuni nu mai sunt soci­al­mente lipsite de importanta si indiferente. E treaba tuturor daca eu îmi petrec vacanta furând masini sau practicând turismul sexual. Veti fi probabil de acord ca tuturor ar trebui sa le pese daca mie îmi place sa torturez câini si pisici. Iar ceilalti nu ar accepta cu usurinta ca numai de mine depinde cum sa ma „distrez” seara în familie: batându-mi nevasta, molestându-mi copiii sau facând scandal în bloc.
Dupa cum spune Aristotel, omul este zoon politikon – un „animal social”, care prin natura sa traieste printre si împreuna cu alti oameni.
Viata sociala necesita un sistem de comportamente individuale uniforme, standardi­zate, fara de care coerenta si continuitatea societatii nu ar fi posibile.
Modelele normative încorporeaza o îndelungata experienta colectiva, ce nu poate fi transmisa indivizilor prin ereditate, ci numai prin edu­catie. Astfel, principala functie sociala a normelor este socializarea indivizilor.
Ca reguli de actiune, normele urmaresc sa instituie o anu­mita uniformitate si predictibilitate a comportamentelor individuale, determinându-i pe oameni sa îsi autoguverneze constient si de buna voie propria viata în acord cu anumite standarde sociale, ce au probat de-a lungul unei îndelungate istorii ca sunt capabile sa garanteze coe­renta si stabilitatea relatiilor sociale.
Psihosociologii au do­vedit expe­rimental faptul ca în toti oamenii exista o puternica înclinatie de a se conforma opiniilor si tiparelor comportamentale ale majoritatii. Un model normativ solicita însa mai mult decât simpla conformare, impusa de mecanisme inconstiente. Complexitatea modelelor normative poate fi scoasa în evidenta daca analizam componentele lor sine qua non.
1 Prin urmare, primul element constitutiv al normelor, fara de care acestea nu ar putea fi inteligibile si comuni­cabile, este expresia lor normativa.( continut si forma )
2 Autoritatea normativa reprezinta acea „putere” sau „instanta” care emite o norma, având capacitatea sa impuna indivizilor respectarea ei – fie prin persuasiune, fie prin recurs la forta.
3 Subiectul normei este acea clasa de indivizi carora li se adreseaza autoritatea normativa, cerându-le sau fortându-i sa urmeze un anumit model de comportament
4 Domeniul de aplicatie a normei reprezinta clasa de situatii sau de contexte practice în care autoritatea normativa cere subiectului sa adopte un anumit model de comportament.
5 În sfârsit, orice norma efectiva este sustinuta si întarita de anu­mite sanctiuni: consecintele favorabile sau nefavorabile pentru subi­ectul actiunii normate, care decurg – în conformitate cu avertismentele si prevederile autoritatii normative – din aplicarea / încalcarea regulii de actiuneT aria moravurilor (sau naravurilor) unei societati este data de firescul lor, impus de continuitatea traditiei.
Cu cât inertia unei societati este mai mare si traditionalismul ei conservator mai accentuat, cu atât spo­reste în constiinta oamenilor iluzia ca obiceiurile sunt vesnice, facând parte din ordinea de neschimbat a lumii. În vreme ce moravurile si obiceiurile traditionale sunt vizibile si direct observabile în cercetarea etnografica, ethosul specific unei co­munitati culturale – ca atitudine sau orientare fundamentala fata de lume si istorie – este un factor mult mai subtil, sesizabil cu destula aproximatie de catre speculatia filosofica.
Între moravurile si obiceiurile traditionale ale unei societati, pe de o parte, si morala, ca obiect de studiu al eticii, pe de alta parte, exista câteva deosebiri importante.În primul rând, morala si moralitatea se întemeiaza pe libertatea individului de a decide asupra modului sau de viata, în vreme ce cutumele traditionale sunt date si impuse individului ca niste modele aduse în actualitate de aluviunile istoriei.
Am vazut ca, într-o definitie minimala, libertatea consta în capacitatea individului de a opta în fata unui set de alternative practice, de a face ceea ce crede el de cuviinta într-o situ­atie în care i se deschid mai multe trasee actionale posibile, inegale sub aspectul valorii si semnificatiei pe care le-o confera agen­tul.
În al doilea rând, spre deosebire de obiceiuri, care se sustin numai prin prestigiul si autoritatea tra­ditiei, chiar daca uneori sunt cu totul de neînteles, regulile morale se sustin cu argu­mente rationale.
Daca la întrebarea: „De ce persoanele în doliu trebuie sa se îmbrace în negru?” nu se poate raspunde altcumva decât „Pentru ca asa se cuvine pe la noi”, la orice între­bare de genul „De ce e bine sa spui adevarul?”, „De ce este recomandabil sa eviti excesele?”, „De ce nu trebuie sa furi?”, „De ce un om trebuie sa-si respecte promi­siunile?” etc. se poate ras­punde cu diferite argumente – ce-i drept discutabile si disputabile, dar inteligibile. (De exemplu: daca toti oamenii ar spune adevarul numai atunci când le convine si ar minti ori de câte ori ar avea ceva de câs­tigat, atunci nimeni nu ar mai fi credibil, iar armonizarea relatiilor sociale ar fi imposibila.)
În sfârsit, pe când obiceiurile si moravurile sunt întotdeauna parti­culare, specifice unui anumit climat cultural si unei anumite perioade istorice, marcând individualitatea unei comunitati umane, regulile mo­rale au o pretentie de universalitate si unele dintre ele – cum ar fi, de exemplu, prohibitia relatiilor sexuale incestuoase, a furtului, crimei sau minciunii – chiar si sunt efectiv univer­sal valabile.
Pretentia de universalitate poate fi de multe ori neîntemeiata; sclavia, inferioritatea femeilor fata de barbati, dreptul parin­tilor de a dispune discretionar de copiii lor si alte relatii sociale de acest gen au fost multa vreme con­siderate cât se poate de morale, dar progresul istoric le-a invalidat ulterior.
Dar aceasta pretentie exista si orice regula de comportament moral îsi afirma validitatea universala. Ca „femeile maritate trebuie sa poarte basma” este un obicei înca pastrat în anumite zone rurale izo­late; o regula de genul „flacaii care n-au facut armata nu trebuie sa fure” sau „vaduvele n-au voie sa minta” sunt de-a dreptul rizibile.
„Fii cinstit!”, „Fii curajos!”, „Nu fura!”, „Nu lingusi!”, „Nu jigni!”, „Res­pecta-ti parintii!” etc. sunt reguli sau „porunci” care se adreseaza în egala masura tuturor indivizilor, întrucât acestia vor sa fie recunoscuti si respectati ca persoane morale.
Iata de ce morala si moralitatea, ca obiect de studiu al eticii, se situeaza pe cu totul alt palier existential decât moravurile si obice­iurile, de care vom face abstractie în cele ce urmeaza – ceea ce nu înseamna câtusi de putin ca acestea din urma nu joaca un rol extrem de important în definirea climatului moral specific al unei societati.
Dar, contrar perceptiei comune, moralitatea se înfiinteaza tocmai prin efortul oamenilor de a depasi con­formismul mimetic fata de cutumele traditionale, specifice unui loc si unui timp spe­cific, spre a se ridica pâna la nivelul unei constiinte si judecati universale, care încearca sa discearna rational ceea ce oricare individ ar trebui sa faca în calitate de om deplin reali­zat sau împlinit.
Între miezul dogmatic al fiecarei religii (pretins) universale si codul moral pe care acesta îl sustine exista o relativa independenta.
Pe de o parte, se constata ca, în pofida unor deosebiri dogmatice pro­funde, crestinismul, iudaismul, islamul sau buddhismul pro­moveaza, în fond, aceleasi reguli morale fundamentale. Nu e prea riscanta afirmatia ca morala este terenul pe care diferitele confesiuni se întâl­nesc si sunt compatibile.
Pe de alta parte, nu numai credinta religioasa este aceea care influenteaza si modeleaza moralitatea; la rândul sau, ethosul unei comunitati culturale îsi pune amprenta asupra trairii sale religioase, ducând la consacrarea unor accente morale diferite.
De exemplu, atât morala crestina, cât si cea musulmana dispretuiesc, blameaza si interzic camata, pe când morala iudaica nu. Acesta este unul dintre motivele pentru care, în Evul Mediu, circulatia banilor si a hârtiilor de valoare a devenit monopolul evreilor, exclusi de la prac­ticarea altor ocupatii monopolizate de crestini sau musulmani.
Pe masura ce, odata cu zorii capitalismului, banii au devenit „sângele” corpului economic al societatii, comu­nitatea bancherilor evrei a deve­nit o forta redutabila, de natura sa intensifice resentimen­tele celorlalte confesiuni.
Chiar în cadrul aceleiasi religii, diferite confesiuni se despart prin delimitari dogmatice inspirate de atitudini morale diferite.
De pilda, ortodoxia a retinut din mitul pacatului originar faptul ca, dupa alun­garea sa din Rai, Adam a primit drept sanctiune divina, grija zilei de mâine si obligatia de a munci; pedeapsa divina, munca, truda de a face cu încordarea mintii si cu sudoarea fruntii nu este la mare pret în ritul ortodox, care la Judecata de Apoi se înfatiseaza cu smerenie si lipsa de grija fata de cele pamântesti.
Condusi de Papa – vicar al lui Hristos pe pamânt pâna la sfârsitul vea­cului – catolicii s-au constituit într-o confesiune militanta, misionara si datoare sa faca din Biserica o cetate a lui Dumnezeu, munca daruita gloriei divine fiind o mare virtute; de aceea, de-a lungul secolelor, catolicii au construit cu râvna catedrale impunatoare si durabile lacasuri monastice, dar si biblioteci, univer­sitati, spitale si aziluri, dispretuind însa munca umila, servila si marunta a celor care nu trudeau ad maiorem gloria Dei.
În schimb protestantii, si îndeosebi adeptii calvinismului, au vazut în munca „vulgara” a întreprinzatorului capitalist o cale privilegiata de a afla daca un ins este sau nu în gratia lui Dumnezeu, succesul în afaceri (desigur, cât se poate de cinstite) fiind interpretat ca buna-vointa si ajutor divin.
Dupa cum demonstreaza în mod stralucit Max Weber, munca fara preget apare în cultele protestante ca o virtute cardinala, întrucât prin munca îl cinstim pe Dumnezeu, închinându-i toate reu­sitele noastre profesio­nale si comerciale, din care o parte se cuvine Bisericii, iar o alta parte comunitatii de credincioși mai puțin norocoși. >>
Ar fi interesant de făcut o comparație între valorile/mesajele transmise de poveștile diverselor culturi, făcut un tablou și comparat cu realitatea de azi: poveștile de ieri față de realizările de azi, dar totul pus sub semnul/sentimentul … fericirii!
Poveștile generează valori, valorile trasează traiectul, traiectul te duce sau nu la …fericire ?
Cauză… efect !
Dacă efectul nu este ok atunci să umblăm la cauză!
Scriem sau nu alte povești pentru …români ?

Autor: Dan Ioan Popp
Sursa: facebook.com

Share on Facebook

Tweet

Follow us